Social Media

Politică

Oferta electorală a Alianţei USR-PLUS: Turismul, agricultura şi Dunărea pot scoate Brăila din sărăcie

Timp de citire: 8 minute

• un oraş cu potenţial turistic, cu canal navigabil pe Dunăre şi cu agricultori prosperi, aşa văd cei de la USR-PLUS dezvoltarea judeţului Brăila, viziune despre care candidaţii la europarlamentare susţin că poate deveni realitate accesând fonduri europene • Dacian Cioloş, Dragoş Pîslaru, Nicu Ştefănuţă şi Ramona Strugariu, toţi patru candidaţi din partea Alianţei, le-au vorbit brăilenilor despre planurile pe care le au pentru Brăila şi le-au cerut sprijinul
 
Marţi după amiază, Caravana Alianţei Uniunii Salvaţi România- Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (USR-PLUS) a poposit în municipiul Brăila. Fostul premier Dacian Cioloş, fostul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, şi Nicu Ştefănuţă şi Ramona Strugariu, ambii lucrând în Parlamentul European, au prezentat brăilenilor oferta electorală a Alianţei pentru alegerile europarlamentare din data de 26 mai. Evenimentul s-a desfăşurat la “Regal Ballroom” (fostul club Progresul) şi au participat peste 100 de membri şi simpatizanţi ai celor două partide.
Dacian Cioloş, candidat la alegerile europarlamentare, a avut un discurs în care a vorbit despre punctele-forte ale judeţului Brăila, judeţ preponderent agrar, şi cum fondurile europene ce ar putea fi atrase în acest domeniu ar duce la înflorirea zonei. “Am fost surprins să aud, vorbindu-se despre Brăila şi Galaţi ca fiind o zonă izolată, o zonă defavorizată, uitată de lume. Am fost surprins să aud lucrul acesta de la oameni ai locului. România este la un capăt al Europei, dar în niciun caz nu este la periferia Europei, pentru că de aici, de la Brăila şi Galaţi, ar putea să pornească foarte multe drumuri. (…) Cum poţi să vorbeşti despre o zonă defavorizată când eşti aici, în buza Dunării? Când ai pământurile pentru agricultură? Când, în urmă cu mai mulţi ani, de aici plecau cerealele pe vapor? E adevărat că în ultimii ani a rămas o zonă nepotenţată, când ne gândim la infrastructură şi la multe alte lucruri. (…) Zona aceasta Galaţi-Brăila, dacă ar avea parte de oameni care chiar să se gândească la dezvoltarea ei, ar putea să beneficieze de nişte lucruri aparent simple. În primul rând, de accesul la infrastructură care să conecteze zona la restul ţării şi apoi să o conecteze cu Uniunea Europeană. Zona aceasta ar putea să beneficieze de nişte facilităţi pe care Uniunea Europeană le-a propus şi pe care România, din păcate, nu le-a folosit decât pentru zona Deltei Dunării, şi anume programul Integrare Teritorială de Investiţii şi de Dezvoltare care ar fi permis Guvernului României să gândească un program de dezvoltare pentru zona aceasta în care să pună laolalată fonduri europene de investiţii pe infrastructură, fonduri de investiţii pentru antreprenoriat şi afaceri, fonduri pentru agricultură şi dezvoltare rurală, fonduri pentru educaţie şi formare profesională şi toate acestea să fie gândite cu un proiect care să pună în valoare resursele pe care le avem aici. Se fac astfel de lucruri în Europa şi asta ne propunem să facem dacă dumneavoastră ne daţi încrederea ca să putem lucra împreună”, a declarat Dacian Cioloş.
 
«Nu votaţi mereu hoţii, votaţi-vă nepoţii!»
 
Apoi, a luat cuvântul Nicu Ştefănuţă, primul român desemnat să conducă relaţia dintre Parlamentul European şi Congresul SUA şi, în acelaşi timp, care le-a vorbit celor prezenţi despre cum ar arăta Brăila în viziunea sa, dacă oraşul ar fi lăsat să se dezvolte într-o direcţie europeană. “Oraşul Brăila este un oraş multicultural. Cândva, în Brăila a fost o Europă mică. Aţi fost o comunitate renumită. Aţi fost o comunitate extraordinară. Cum a ajuns astăzi Brăila să fie oraşul de care oamenii din piaţă (Piaţa Concordiei, pe care au vizitat-o oaspeţii – n.r.) mi-au spus că li s-a tăiat apa? Cum a ajuns Brăila să fie oraşul care nu îşi poate comercializa mărfurile pentru că nu are o şosea de înaltă viteză sau un pod? Un oraş în care exista o bursă a cerealelor? Nu trăiţi bine şi nu trăiţi la nivelul la care ar trebui să trăiţi ca cetăţeni europeni. Dumneavoastră sunteţi cetăţeni membri ai UE, dar nu aţi beneficiat de drepturile pe care ar trebui să le aveţi în mod normal ca cetăţeni europeni. Printre aceste drepturi se află dreptul la prosperitate. Împreună cu colegii mei visez la o Brăila care are un canal navigabil, care se raportează la ceea ce se întâmplă în Europa şi în lume, visez la o Brăila care are industrie textilă şi mai înfloritoare decât are astăzi, mă gândesc, bineînţeles, la o agricultură mai puternică şi mai sustenabilă şi care nu dă avantaj doar marilor companii, ci şi oamenilor care au exploataţii mai mici. Mă gândesc la toţi aceşti oameni cum mă gândesc la părinţii mei. Oamenilor mai în vârstă pe care îi întâlnesc, le zic «Nu votaţi mereu hoţii, votaţi-vă nepoţii! Noi suntem nepoţii dumneavoastră care au lucrat şi şi-au construit cariere în Europa şi s-au întors acas㻓, a spus Nicu Ştefănuţă.
 
«Nu este fizică atomică să revigorezi o astfel de zonă. Chestiunea e simplă: fără hoţie şi fără prostie!»
 
Fostul ministru al Muncii între anii 2016-2017, Dragoş Pîslaru, a relatat o realitate cruntă, a unei părţi dintre alegători, a acelora care aşteaptă să le “cumperi” votul cu pomeni electorale. “Eram în piaţă (Piaţa Concordiei – n.r.) şi, la un moment dat, privesc spre o tarabă. Un domn era cu soţia şi vindea legume.  Ne-au zis că «Ia să vedem, ce ne daţi?». În mod paradoxal, noi nu am venit aici să vă dăm ceva. Pentru că politica de până acum a fost o politică tranzacţională. Practic, politicianul se ducea şi îi spunea «Votează-mă, pentru că îţi dau asta». Şi în modul acesta ne-am obişnuit foarte prost. Eu cred că politica n-ar trebui să fie o tranzacţie. (…) Vedem că atunci când ne ducem copiii la şcoală, ghiozdanul are 10 kilograme, dar copilul nu rămâne cu nimic după ce termină şcoala. Noi nu am venit aici ca să vă dăm. Noi am venit aici ca să vă zicem că din munca dumneavoastră puteţi să duceţi o viaţă demnă, independentă, în care rudele să nu fie nevoite să plece pentru că nu îşi găsesc locul aici, o viaţă în care să vă puteţi bucura de rodul muncii dumneavoastră. Atât Brăila, cât şi Galaţi sunt oraşe bogate, sunt oraşe-port fluvial pe coridorul european. Amândouă oraşele au pierdut circa 20% din populaţie. În Brăila, acum sunt undeva la 160.000 de locuitori. Degeaba ai Dunărea aproape, degeaba ai terenurile agricole, dacă nu ai oameni. Este o zonă ce poate fi a doua aglomeraţie urbană din ţară. Eu am venit în Brăila la inaugurarea malului «Armonia». Vă aduceţi aminte de el? E unul dintre rarele cazuri din ţară în care nici comerţul n-a mai mers. În 1865, în Jurnalul Burselor se vedeau 4 burse: Bucureşti, Iaşi, Brăila şi Galaţi. Prima dată când am venit ieri în Brăila am întrebam cum stăm cu portul, cu faleza? Astea sunt proiecte pe care eu le ştiam de acum 10 ani. O zonă bogată este sărăcită…Nu este fizică atomică să revigorezi o astfel de zonă. Chestiunea e simplă: fără hoţie şi fără prostie!”, a declarat Dragoş Pîslaru. Acesta a mai vorbit şi despre reforma învăţământului şi despre faptul că elevul trebuie să fie principalul beneficiar, iar creativitatea şi gândirea analitică să fie stimulate.
Ramona Strugariu, şefă de cabinet şi asistent parlamentar în Parlamentul European, a vorbit despre potenţialul turistic al Brăilei, dar şi despre domeniul justiţiei. “M-am plimbat pe străzile oraşului şi am văzut clădiri care sunt nişte bijuterii de patrimoniu şi care vă reprezintă, care sunt simbolul unei identităţi locale. De ce sunt în ruină? Am fost în oraşe mediteraneene în care una sau două astfel de clădiri reprezintă o atracţie turistică pentru sute de mii de turişti. Oraşul acesta are zeci de astfel de clădiri, poate chiar sute, care stau şi zac în paragină. Un sistem integrat cu fonduri europene care să restaureze clădirile, să profite de faptul că Dunărea e aici, lângă dumneavoastră, ar putea să ducă oraşul acesta într-un top european, pe care îl merită”, a declarat Ramona Strugariu. Despre justiţie, a explicat că îşi propune un mecanism de cooperare şi verificare, un MCV european, o legislaţie anticorupţie. “Vrem să susţinem libertatea presei!”, a conchis sursa citată.

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧