Sport
Obiectiv îndeplinit pentru micuţele voleibaliste de la Sport Plus
• la primul turneu al Campionatului Naţional de minivolei, brăilencele au câştigat două meciuri, cu 3-0, şi au pierdut unul, cu 3-2
La primul turneu de sală din Seria B a Campionatului Naţional de minivolei, competiţie care a avut loc la Focşani, Sport Plus Brăila a debutat cu o victorie clară, 3-0, în faţa formaţiei buzoiene “B.P. Haşdeu”. Voleibalistele pregătite de Elena Ivan şi Constantin Baciu au avut nevoie de mai puţin de o oră pentru a tranşa victoria în favoarea lor şi asta în condiţiile în care gruparea de la Dunăre a mizat în ultimul set numai pe cele mai mici jucătoare, şi anume pe cele născute în anii 2007 şi 2008. A urmat derby-ul cu CSM Focşani, partidă în care brăilencele erau favorite la victorie. “Panteruţele” brăilene au pierdut însă primele două seturi însă după pauza de analiză, încurajate de cei doi antrenori, au evoluat la turaţie normală şi au reuşit să câştige următoarele două seturi şi să trimită meciul în decisiv. Cu toate că voleibalistele brăilene şi-au refăcut moralul şi au relansat lupta pentru câştigarea partidei, mai stăpâne pe ele s-au dovedit a fi jucătoarele echipei gazdă astfel că CSM Focşani s-a impus cu 3-2.
“A fost un joc în care CSM Focşani ne-a surprins prin atitudine şi câteva aspecte tehnice pe care nu le arătase în jocurile de pregătire. Primul set pierdut a slabit încrederea fetelor că pot câştiga meciul, deşi au revenit de la 0-2. Cred că au învăţat o lectie importantă. Au tratat superficial jocul. Sperăm că acele lacrimi din final să fie motorul unei mai bune pregătiri şi jocuri la aceste turneee”, a explicat acest eşec antrenoarea Elena Ivan.
Ultimul joc, cel cu CSM Ploieşti a fost un prilej pentru cei doi antrenori de a trimite în teren, în două seturi, jucătoarele cele mai mici de vârstă. Iar Sport Plus s-a impus cu 3-0.
“Nu ne-au făcut atât de bine toate victoriile din jocurile de pregătire. Le-am avertizat înainte de jocul cu CSM Focşani că fără atitudine ne va fi greu. Sunt mici şi vor înţelege fiecare detaliu al performanţei în timp. Este important ca achiziţiile să se manifeste în joc, iar victoriile să vină ca o consecinţă. Balansul emoţiilor la această vârstă e decisiv, când forţele sunt echilibrate. Ne bucurăm că suntem în grafic pentru calificarea la turneul semifinal şi aşteptăm revanşa, luna următoare la Brăila”, a declarat Constantin Baciu, preşedintele clubului Sport Plus.
După primul turneu de sală clasamentul seriei B se prezintă astfel: 1 CSM Focşani 8 puncte, 2 Sport Plus Brăila 7 puncte, 3 “B.P. Hasdeu” Buzău 3 puncte, 4 CSM Ploieşti 0 puncte.
Pentru Sport Plus Brăila au evoluat următoarele jucătoare: Andra Rauţă, Anda Baciu, Cezara Ioan, Andreea Crăciun, Anda Andrei, Larisa Panait, Bianca Milea, Daria Rotaru, Mara Seciu, Roberta Răfoi.
Sport
HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila
• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League
În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.
Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.
Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.
Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.
Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.
Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.
Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.
Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.
Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.
Pentru Dunărea Brăila au marcat
- Kirdiasheva – 6 goluri
- Mihai 5
- E. Roșu 5
- Boiciuc 3
- Laslo 3
- Jezic 2
- Mihăilă 1
- Mohamed 1
- Lixăndroiu 1
- Rebeca Necula 1
- Klikovac 1
Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.
Pentru Molde au înscris
- Tveiten 8 goluri
- Obaidli 7
- Kamburce 5
- Petersson 3
- S. Obaidli 2
- Loseth 2
- Eiriksson 1
- Røhne 1
- Simonsen 1
Skogstrand a avut 11 intervenții.
Sport
Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
Etapa a 10-a din Liga a IV-a programează sâmbătă, 7 noiembrie, un nou derby, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, o partidă care va avea loc la Urleasca, de la ora 11:00, între liderul campionatului și echipa de pe locul al 3-lea.
Victoria Traian are 22 de puncte, adversara sa are 18 puncte, dar și un joc mai puțin disputat.
Se anunță un meci echilibrat între două formații care au în componență fotbaliști experimentați, cu multe partide în Liga III-a, unii dintre ei și cu jocuri în Liga a II-a.
Un alt meci interesant se dispută la Făurei, între CS Făurei, locul al 9-lea, și ACS Comunal Cazasu, poziția a 5-a.
Sunt două formații avide de puncte, echipa gazdă pentru a urca în clasament, formația din Cazasu pentru a-și menține șansele de a prinde turneul play-off.
Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu este de asemenea o partidă care suscită interes în această rundă.
Duminică, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, se dispută ultimul meci al rundei a 10-a, adversare fiind Suporter Club Progresul Brăila, o formațe care mizează pe tineri fotbaliști, și CS Local Mircea Vodă, una dintre revelațiile acestui sezon competițional.
Etapa a 10-a programează meciurile
Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 11:00
- Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru
- Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu
- Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
- Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu
- CS Făurei – ACS Comunal Cazasu
Duminică, 8 noiembrie, ora 11:00
- Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă
Clasamentul la zi
- Victoria Traian – 22 puncte
- Viitorul Ianca – 21 puncte
- Daous Dava 2018 Brăila – 18 puncte
- Viitorul Cireșu – 17 puncte
- ACS Comunal Cazasu – 15 puncte
- CS Local Mircea Vodă – 13 puncte
- Viitorul Galbenu – 13 puncte
- Viitorul Însurăței – 12 puncte
- CS Făurei – 8 puncte
- Suporter Club Progresul Brăila – 7 puncte
- CSC Tricolorul Viziru – 4 puncte
- Șoimii Tudor Vladimirescu – 0 puncte






















