Social Media

Social

O elevă din “Murgoci”, “înger” de Crăciun pentru copiii mai puţin norocoşi din Brăila

Timp de citire: 5 minute

• Anca Tudorie, elevă în clasa a X-a, împreună cu familia ei, a donat 2.720 lei pentru a-i ajuta pe copiii din campania “Un înger de Crăciun” • până acum, scrisorile a peste 40 de copii au ajuns la destinaţie, iar alte zeci sunt în drum spre redacţie
 
“Oamenii care au dragoste şi bunătate se aseamănă cu îngerii care transmit bucurie şi veselie, oriunde s-ar afla”. Acestea sunt cuvintele rostite de Sfântul Cuvios Paisie Agioritul, cuvinte pe care le-am putem folosi şi noi pentru a o descrie pe o elevă de clasa a X-a a Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci”. Adolescenta se numeşte Anca Tudorie şi, deşi aceasta ar fi preferat să rămână anonimă, noi credem că numele şi povestea ei ar trebui să fie cunoscute. Gândindu-se la oamenii care se confruntă cu diverse probleme şi au nevoie de ajutor, Anca şi familia ei au pus deoparte bănuţi pentru a le putea face acestora viaţa un pic mai uşoară. Altfel spus, şi-au dorit să dăruiască suma adunată unei cauze umanitare şi când au citit articolul despre campania “Un înger de Crăciun”, deschisă de cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” şi Asociaţia pentru Adevăr, au spus că trebuie să fie “îngeri” pentru micuţii care speră ca Moş Crăciun să ajungă anul acesta şi pe la casele lor. Aşa că, ieri, în zi de mare sărbătoare creştină, din partea acestei fete şi a părinţilor ei am primit la redacţie suma de 2.720 lei, bani care vor fi folosiţi pentru a le oferi copiilor cadourile mult visate, daruri care, aşa cum spuneau chiar ei în scrisorele, le vor face inima să râdă. Mai mult, pentru că în scrisorile postate pe pagina evenimentului cei mici spuneau că cizmuliţele le-ar fi de mare folos, pe lângă donaţia în bani ne-a fost dăruită şi o pereche de ghetuţe “îmblănite” care să ţină de cald în zilele geroase unui copil.
Săptămâna aceasta, tot direct la redacţie am primit şi o nouă donaţie anonimă, în valoare de 100 lei, bănuţi cu care vom putea ajuta la împlinirea dorinţelor unui  alt “îngeraş”.
Le mulţumim acestor donatori şi, în egală măsură, le mulţumim din suflet tuturor celor care au rezonat cu mesajul acestei campanii şi s-au oferi să fie “îngeri” de Crăciun pentru copiii mai puţin norocoşi. Până acum, scrisorile a peste 40 de copii au ajuns la destinaţie. Pentru a putea gestiona mai uşor această campanie, vă rugăm pe toţi cei care aţi primit până acum scrisoarea unui copil să confirmaţi primirea la aceeaşi adresă de mail – uningerdecraciun@yahoo.com – şi să ne lăsaţi şi un număr de telefon la care să vă putem contacta. Pentru cei care aşteaptă să facă o faptă bună, vă anunţăm că alte zeci de scrisorele sunt pe drum şi le veţi primi pe măsură ce vor ajunge la noi. Precizăm că toate darurile trebuie aduse la sediul redacţiei noastre: Str. Mihai Eminescu nr. 56, etaj 2, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00, până cel târziu vineri, 14 decembrie.
La finalul acestei campanii va fi organizat un spectacol, în săptămâna dinaintea Crăciunului, şi toate cadourile strânse până atunci, fie ca sunt oferite punctual de dumneavoastră unui anume copil sau vor fi cumpărate de voluntarii noştri, vor ajunge în sacul magic al lui Moş Crăciun. Iar pentru a-l ajuta pe Moş, vă rugăm ca pe cutie sau punguţă să scrieţi citeţ numele copilului. Locaţia o vom alege în funcţie de numărul de participanţi. Moşul darnic, obosit de atâta drum, trebuie şi el recompensat cu o cană de lapte cald şi o prăjiturică. Iar cât îşi va trage sufletul îl vom încânta cu colinde, cântecele şi poezii. Un eveniment la care sunt aşteptaţi toţi care sunteţi sau vă doriţi să fiţi un înger de Crăciun pentru un copil mai puţin norocos .
Pentru cei care, din diferite motive, nu pot ajunge să achiziţioneze personal cadoul unui copil, reamintim că Asociaţia pentru Adevăr pune la dispoziţie un cont unde se pot face donaţii:
RO68RNCB0048157424000001, deschis la BCR – Sucursala Brăila.
De asemenea donaţii puteţi face şi direct la sediul redacţiei noastre.
Aşadar, anul acesta, de Crăciun, şi tu poţi să fii un înger! Fii îngerul care binecuvântează Crăciunul unui copil mai puţin norocos!
Îndeplineşte-i dorinţa, oferă-i darul mult aşteptat sau donează!
#impreunadecraciun
 
 

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧