Social Media

Editorial

O clasă politică de căcat. Şi nu-mi cer scuze pentru limbaj

Timp de citire: 4 minute

Un text la Scormonitoru a iscat supărare mare printre unii comentatori. Textul, un pamflet, a criticat într-un limbaj fără ocolişuri bătaia de joc de care a avut parte organizaţia PNL Brăila din partea lui Ludovic Orban. A deranjat verbul “a căca”, folosit  de pamfletar pentru a caracteriza atitudinea de un dispreţ fără margini la adresa liberalilor brăileni care au tras pentru partid, dar mai ales a alegătorilor de dreapta. Cum poţi s-o numeşti pe Simona Drăghincescu subprefect, protejata PSD-ului până nu demult şi protectoarea guralivă a preşedintelui CJ, Francisk Chiriac, atunci când liberalii, în frunte cu liderul Alexandru Dănăilă, îi adresau critici. Mai departe, care au fost criteriile de stabilire a candidaţilor la preşedinţia CJ şi la primăria municipiului? Cică nişte sondaje făcute la Bucureşti l-ar fi desemnat pe Cătălin Boboc, şi, doamnelor şi domnilor, pe Lucian Căprariu, şeful unui partid de buzunar Brăila Nouă, drept posibilii câştigători în faţa tandemului Marian Dragomir, Francisk Chiriac, susţinuţi intens de europarlamentarul Mihai Tudose, bine văzut de brăileni după povestea Podului, cu final fericit. Ludovic Orban, preşedintele PNL şi premierul României, a uitat cum a fost tratat şi trădat el însuşi în urmă cu 4 ani, când a candidat la Primăria capitalei şi s-a retras din cursă după ce i s-a înscenat un dosar penal. A uitat cât de găunoasă a fost atunci politica aşa-zişilor lideri ai PNL care au pierdut lamentabil Primăria Capitalei în faţa Gabrielei Firea, după ce au schimbat 4 candidaţi. Cine conducea atunci? Tandemul Vasile Blaga – Alina Gorghiu. Vom vedea ce se va întâmpla cu Bucureştiul după ce Orban a cedat în faţa lui Dan Barna de la USR şi a întors spatele PMP-ului lui Traian Băsescu. De ce nu i-a vrut Barna pe popularii lui Băsescu? Pentru că Mihail Neamţu, candidatul PMP la Primăria Sectorului 3, este un intelectual liberal, patriot, creştin, fără tinichele de coadă şi un mare susţinător al familiei tradiţionale. Prea mult pentru Barna! Drept urmare, Nicuşor Dan a pierdut procente importante în bătălia cu Firea, odată cu intrarea lui Băsescu în cursa pentru Primăria Capitalei. De ce a făcut-o Băsescu? Ca să-şi salveze partidul! Dar nu despre politica PNL la alegerile de la Bucureşti vreau să scriu. De altfel, era nu bine, ci foarte bine dacă la Brăila exista alianţa PNL- USR -PLUS şi ar fi fost susţinut dr. Mihai Isvoranu la primărie în tandem cu Boboc la CJ. Şansele erau mult mai mari. Medicul veterinar Isvoranu chiar a tratat cu seriozitate campania electorală, chiar a dovedit bun simţ şi implicare, spre deosebire de Cătălin Stancu, liderul USR Brăila care nu s-a deranjat nici măcar să se înscrie cu vreo iniţiativă la “Bătălia pe proiecte”.
În acelaşi context, pe partea dreaptă a eşicherului politic avem prea mulţi inşi care candidează la vârf ca să se căpătuiască: Cătălin Boboc, candidatul PNL la preşedinţia CJ, Lucian Căprariu – Brăila Nouă – susţinut de acelaşi PNL la Primăria municipiului, Cătălin Stancu, candidatul USR-PLUS la preşedinţia CJ. Iată de ce nu e de mirare că mulţi alegători de dreapta vor vota tandemul Dragomir – Chiriac de la PSD şi listele de consilieri de la PNL sau USR-PLUS sau PMP, mai ales după ce Lucian Căprariu s-a trezit să critice mandatul lui Constantin Cibu, Dumnezeu să-l ierte! Adică singurul primar de dreapta din ultimii 30 de ani a nimerit în gura unuia ca Lucian Căprariu. Trist! Şi mai trist este că pe vremea lui Cibu, Văsioiu, Simionescu, contracandidaţii se confruntau la televiziunile locale nu fugeau ca dracu’ de tămâie de orice dialog incomod, preferând, de la Bucureşti în jos, numai monologurile la televiziunile de casă. Cu chiu cu vai se mai confruntă candidaţii la prezidenţiale. Jal-nic! O clasă politică de căcat, asta ca să fiu în ton cu pamfletul de la Scormonitoru.

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧