Magazin
O casă de vis cu buget redus: 8 accesorii cool sub 100 de lei
Casele de vis nu trebuie să existe doar în revistă. Orice casa poate deveni un spaţiu ce inspiră stare de bine cu ajutorul accesoriilor potrivite. Acestea se instalează uşor, au preţuri prietenoase şi se găsesc într-o mulţime de magazine, fie fizice, fie online.
Poţi instala accesorii în orice cameră, de la dormitor şi până la hol, în funcţie de preferinţele tale. Mai mult, unele dintre ele îţi vor fi chiar utile, precum se întâmplă în cazul corpurilor de iluminat sau al cutiilor de depozitare.
Descoperă mai jos 8 accesorii cool sub 100 de lei care să te ajute să conturezi o casă de vis:
Vaze din sticlă
Vazele din sticla sunt perfecte pentru aproape orice tip de amenajare, de la cele rustice la cele moderne. Preţurile pentru un astfel de produs pornesc chiar şi de la 10-20 de lei, aşa că va fi uşor să găseşti un model potrivit sub 100 de lei. Aşează vazele din sticlă pe balcon, pe birou sau pe măsuţa de cafea şi ornează-le cu flori diverse.
Flori artificiale
Dacă nu îţi place să îngrijeşti florile naturale sau preferi să le păstrezi în ghiveci, atunci trebuie să ştii că îţi poţi decora casă foarte uşor cu flori artificiale. O mulţime de magazine home & deco, dar şi retaileri online, oferă o gamă largă de flori artificiale din care să alegi. Preţurile pornesc de la 10 lei, aşa că îţi vei putea crea uşor un aranjament în funcţie de buget.
Lustre cu design minimalist
Lustrele cu design minimalist sunt o alegere excelentă pentru o amenajare fresh şi modernă. Găseşti o mulţime de modele de lustre sub 100 de lei, de cele mai multe ori de dimensiuni mici, numai bune pentru dormitoare, bucătărie său birou. Printre cele mai populare modele de lustre cu design minimalist se numără cele geometrice şi cele cu inserţii de lemn.
Pentru un decor modern, completează amenajarea cu întrerupătoare touch.
Paturi
Textilele te ajută să dai personalitate casei, unde mai pui că sunt şi super utile. Cumpără una sau două pături pentru casa ta, mai ales dacă vrei un decor cozy şi intim. Optează pentru paturi pufoase, în culori precum bej, gri, alb sau verde, pe care să le aşezi pe canapea, pe pat sau pe fotolii.
Ghirlande luminoase
Lumina contează foarte mult când vine vorba de amenajarea unei casei, iar vestea bună este că nu trebuie să cheltui foarte mulţi bani pentru a crea o atmosferă cozy cu ajutorul corpurilor de iluminat. Ghirlandele luminoase se găsesc uşor, funcţionează pe baterii şi au preţuri ce încep chiar şi de la 10-15 lei. Foloseşte-le pentru dormitor, living sau chiar balcon.
Covoraşe de dimensiuni mici
Covoraşele de dimensiuni mici au preţuri prietenoase şi se potrivesc perfect în aproape orice cameră. Poţi aşeza astfel de covoare în lateralele patului, pe hol, în baie sau chiar în zona de birou. Optează pentru modele în nuanţele preferate, cu fir lung său scurt, în funcţie de preferinţe.
Cutii de depozitare
Cutiile de depozitare sunt perfecte dacă îţi doreşti o casă frumoasă şi ordonată. Preţurile lor încep de la 5-10 de lei, în funcţie de material şi model. Foloseşte-le pentru a păstra toate obiectele necesare, fără să fie nevoie să le laşi la vedere. Aşează cutiile de depozitare pe etajere, rafturi, în zona de pantofar sau chiar pe balcon.
Rame foto de dimensiuni mari
Ramele foto te pot ajuta să transformi fotografiile preferate în mici piese de artă. Dacă optezi pentru rame de dimensiuni mari, le poţi aşeza pe perete sau pe birou, exact precum un tablou. Poţi să înrămezi poze care te inspiră, precum peisajele din locuri exotice sau portrete celebre, dar şi poze din colecţia personală.
Foloseşte lista de mai sus ca inspiraţie pentru a-ţi decora casă, indiferent de spaţiul de care dispui sau de tipul de locuinţă. Cu un buget redus poţi să te bucuri de o casă primitoare şi modernă, fără prea mare efort.
Bine de știut
Ai animale în curte? Când te pot reclama vecinii și ce amenzi riști
Cei care cresc animale în curte trebuie să respecte nu doar regulile privind îngrijirea acestora, ci și normele de bună vecinătate. Lătratul persistent, mirosurile puternice sau lipsa igienei pot duce la reclamații și, în anumite situații, la amenzi.
Un câine care latră ore întregi, un adăpost amplasat necorespunzător sau mirosurile provenite din gospodărie pot deveni motive serioase de conflict între vecini. Deținerea animalelor în propria curte este permisă, însă proprietarii au obligația de a evita producerea unui disconfort nejustificat pentru cei care locuiesc în apropiere.
Regulile diferă în funcție de situație, de tipul animalelor și de prevederile locale, iar autoritățile pot interveni atunci când sunt sesizate probleme legate de zgomot, igienă sau condițiile în care sunt ținute animalele.
Unde poate fi amplasată cușca câinelui
Codul civil prevede, în anumite situații, reguli privind distanța față de limita de proprietate pentru construcții, lucrări și plantații. O cușcă obișnuită, care poate fi mutată, nu este însă considerată, în mod normal, o construcție fixă.
Asta nu înseamnă că proprietarul poate amplasa adăpostul animalului oriunde, fără să țină cont de vecini. Chiar dacă nu există întotdeauna o distanță minimă obligatorie pentru o cușcă mobilă, proprietarul trebuie să respecte regulile de bună vecinătate și să evite situațiile în care animalul produce permanent zgomot sau disconfort.
În plus, primăriile pot adopta reguli locale privind creșterea și adăpostirea animalelor, iar aceste prevederi trebuie respectate de proprietari.
Amenzi pentru zgomot și probleme provocate de animale
Unul dintre cele mai frecvente motive de reclamație este zgomotul produs de animale, în special lătratul persistent al câinilor.
În funcție de situație și de constatarea autorităților, proprietarul poate fi sancționat pentru tulburarea liniștii locuitorilor. Amenzile pot fi cuprinse între 200 și 1.000 de lei, iar pentru încălcarea perioadelor de odihnă prevăzute de lege, între 22:00 și 08:00, respectiv 13:00 și 14:00, sancțiunile pot fi mai mari.
Totuși, o amendă nu se aplică automat doar pentru că un vecin face o reclamație. Autoritățile trebuie să verifice situația concretă și să stabilească dacă există într-adevăr o abatere.
Probleme pot apărea și din cauza mirosurilor neplăcute. Lipsa curățeniei, acumularea dejecțiilor sau întreținerea necorespunzătoare a spațiilor în care sunt ținute animalele pot atrage sancțiuni, în funcție de normele sanitare, de mediu și sanitar-veterinare încălcate.
Regulile nu se referă doar la câini și pisici. Persoanele care cresc în gospodărie păsări, porci, vaci, oi, capre sau alte animale trebuie, de asemenea, să asigure condiții corespunzătoare de igienă și să evite poluarea sau producerea unor mirosuri persistente.
Unde pot face reclamație vecinii
Dacă problema nu poate fi rezolvată printr-o discuție între vecini, persoanele afectate se pot adresa autorităților.
În cazul zgomotelor produse de animale, pot fi sesizate Poliția Română sau Poliția Locală. Pentru probleme legate de mirosuri, dejecții și condiții necorespunzătoare de igienă pot avea competențe, în funcție de situație, DSVSA, Direcția de Sănătate Publică, Garda de Mediu sau autoritățile locale.
Pentru a demonstra că problema este una repetată, pot fi utile înregistrările audio sau video, precum și notarea zilelor și intervalelor orare în care se produc incidentele.
În situațiile în care disconfortul persistă și proprietarul nu ia măsuri, conflictul poate ajunge și în instanță. Vecinii pot solicita încetarea tulburării și luarea unor măsuri pentru reducerea zgomotului sau a mirosurilor, iar dacă pot demonstra existența unui prejudiciu pot cere și despăgubiri.
Așadar, simplul fapt că o persoană are animale în propria curte nu reprezintă o problemă. Situația se schimbă însă atunci când acestea ajung să afecteze în mod constant viața celor care locuiesc în apropiere.
Bine de știut
Ai un copac bătrân în curte care riscă să cadă? Când îl poți tăia și când ai nevoie de aprobare
Un copac bătrân, uscat sau afectat de boli poate deveni un adevărat pericol, mai ales atunci când este aproape de casă, de gard sau de proprietatea vecinului. Totuși, faptul că arborele se află în propria curte nu înseamnă întotdeauna că poate fi tăiat fără nicio formalitate.
Mulți proprietari cred că pot decide singuri soarta oricărui copac aflat pe terenul lor. În realitate, regulile diferă în funcție de specia arborelui, de locul în care acesta crește, de eventualul regim de protecție și, în anumite situații, de regulamentele stabilite de autoritățile locale.
Situația devine și mai complicată atunci când arborele este bătrân sau prezintă semne că s-ar putea prăbuși la primul vânt puternic.
Ce copaci pot fi tăiați fără autorizație
În cazul pomilor fructiferi obișnuiți din gospodării, cum sunt merii, prunii sau perii, tăierea nu necesită, de regulă, obținerea unei aprobări speciale.
Reguli diferite se pot aplica însă pentru alte specii de arbori, iar proprietarii trebuie să țină cont și de eventualele prevederi adoptate la nivel local.
Așadar, înainte de a chema o echipă pentru tăierea unui arbore de mari dimensiuni, este recomandat ca proprietarul să verifice dacă există reguli speciale în localitatea în care se află imobilul.
În unele localități, autoritățile pot impune obținerea unei aprobări pentru tăierea anumitor arbori, inclusiv în funcție de grosimea sau diametrul trunchiului.
Nucul și castanul comestibil au un regim special
O atenție deosebită trebuie acordată nucului și castanului comestibil.
Aceste specii beneficiază de un regim juridic special, iar tăierea lor poate necesita obținerea în prealabil a aprobărilor prevăzute de lege, inclusiv atunci când arborele crește izolat într-o curte privată.
De asemenea, în cazul unor arbori precum stejarul, teiul, fagul sau bradul, pot deveni importante atât dimensiunea exemplarului, cât și regulile aplicabile la nivel local.
Există și situații speciale în care terenul se află într-o zonă protejată, în apropierea unui monument istoric sau într-o zonă cu un regim special de protecție. În astfel de cazuri, intervențiile asupra vegetației pot fi supuse unor condiții suplimentare.
Ce faci dacă arborele riscă să se prăbușească
Problema devine urgentă atunci când un copac este bolnav, putrezit, puternic înclinat sau există semne clare că se poate prăbuși.
Dacă arborele amenință persoane, locuințe, mașini sau alte bunuri, iar pericolul este iminent, proprietarul poate solicita intervenția autorităților competente.
În funcție de situație, pot fi sesizate primăria, serviciile de protecție civilă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență sau alte instituții care au atribuții în astfel de cazuri.
Dacă pentru tăierea acelui arbore este necesară în mod normal o aprobare, procedura poate fi urgentată atunci când există un risc imediat de prăbușire.
Caracterul urgent al situației nu înseamnă însă automat că orice copac trebuie să primească un aviz special. Dacă pentru respectivul arbore nu era necesară o aprobare în condiții normale, urgența nu creează automat o nouă obligație.
Ce amenzi riști dacă tai un copac fără să respecți legea
Tăierea ilegală a unui arbore poate atrage sancțiuni chiar dacă acesta se află pe proprietatea privată.
Valoarea amenzii depinde de mai mulți factori, printre care specia arborelui, locul în care se află, regimul de protecție și legislația încălcată.
În anumite situații, sancțiunile pot ajunge la câteva mii de lei sau chiar mai mult, iar în cazurile în care sunt încălcate prevederi speciale din legislația silvică pot exista consecințe și mai grave.






















