Social
Nunţi, botezuri şi vacanţe mai scumpe în 2019
• o ordonanţă a Guvernului Dăncilă a decimat domeniile în care puteau fi folosiţi zilierii, iar turismul şi organizarea de evenimente se numără pe lista “neagră” • concret, această măsură va obliga hotelierii să angajeze personal pe perioadă determinată de cel puţin trei luni, ceea ce presupune o cheltuială mai mare cu salariile şi toate taxele şi impozitele aferente • evident, efectele se vor resimţi în buzunarele oamenilor de rând, care vor plăti mai mult anul acesta pentru vacanţe, dar şi pentru pentru organizarea nunţilor, botezurilor ori a altor evenimente
Brăilenii care şi-au programat pentru acest an nunţi, botezuri, alte evenimente festive sau un concediu de vis trebuie să pună deoparte ceva mai mulţi bani decât şi-au planificat. Asta deoarece o altă măsură a Guvernului Dăncilă luată pe ultima sută de metri a anului trecut are efecte asupra buzunarului omului de rând. Eliminarea turismului din lista domeniilor în care puteau fi folosiţi zilierii afectează nunţile şi sejururile, în special cele de pe litoral. De fapt, lista domeniilor cu zilieri s-a subţiat mult, de la 22 de domenii la 3, potrivit site-ului profit.ro. Cei mai afectaţi vor fi, bineînţeles, hotelierii care vor fi nevoiţi să facă angajări pe perioade determinate de cel puţin trei luni, dar şi oamenii simpli care vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru organizarea unor evenimente sau pentru mâncarea din concediu, în special cel de la mare, unde restaurantele lucrau cu mulţi zilieri, mai ales în week-enduri când creşte substanţial numărul de turişti.
Afaceristul brăilean Ştefan Fusea susţine că o astfel de măsură va duce la îngreunarea şi chiar blocarea, în anumite situaţii, a activităţii în acest domeniu. “Ne afectează această măsură, era o treabă foarte bună cu zilierii. Aveam registru, funcţionam pe baza registrului. Era un domeniu în care trebuia să apelezi la personal part-time, la zilieri. Aveai nevoie de serviciile lor câteva zile într-o lună, atât lucrai cu ei … era perfectă treaba asta. Noi ţineam evidenţa zilierilor, erau pontaţi, plătiţi exact pentru cât lucrau. Ordonanţa asta ne îngreunează foarte mult activitatea şi chiar o blochează în multe situaţii. Nu e în regulă. Apoi, orice prevedere legislativă în domeniul muncii care te îngrădeşte în activitate şi te obligă să angajezi personal de care nu ai permanent nevoie, duce la creşterea costurilor firmei respective, care costuri sunt transferate către beneficiarul final. O să vedem cum funcţionează. Deocamdată e greu de estimat dacă şi cu cât vor creşte costurile. Prima măsură este să respectăm legea, numai că asta o să ne încurce în activitate. O să revenim la situaţia în care eram înainte de reglementarea asta mai favorabilă. O să fim nevoiţi să reangajăm personal part-time”, ne-a declarat Ştefan Fusea.
Redactorii site-ului profit.ro au stat de vorbă cu Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR) pe tema ordonanţei Guvernului Dăncilă. Călin Ile susţine că angajarea personalului suplimentar în restaurante nu va face altceva decât să majoreze tarifele aferente organizării nunţilor, iar preţul unei mese pe litoral va creşte din acest an. “Dacă vorbim de hotelurile din oraşe, acestea angajau zilieri mai ales când se organizau nunţi. Luau din piaţă studenţi, de exemplu, care poate nu voiau să lucreze permanent, dar veneau sâmbăta să servească la o nuntă şi hotelurile îşi rezolvau treaba cu ei. Acelaşi lucru se întâmpla şi când se închiriau sălile de conferinţe şi o parte din personalul care servea acolo era angajat pentru o zi”, a spus Ile. Sursa citată a adăugat că şi pe litoral se lucra mult cu zilieri, mai ales în weekend-uri, când creşte foarte mult numărul de turişti din staţiuni.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















