Editorial
Nesimțirea-i la putere
”Când speranța moare” și-a intitulat binecunoscutul caricaturist Costel Pătrășcan o postare pe Facebook, ușor dezamăgit că la acțiunea de salubrizare pe care a organizat-o anul acesta n-a mai observat același entuziasm din partea brăilenilor ca la acțiunile similare din anii trecuți. Au fost, totuși, câteva zeci de persoane prezente la apelul de sâmbătă, 17 aprilie, pentru a strânge gunoaiele aruncate de alții, lângă șoseaua-dig Brăila – Galați. Oameni cu bun-simț care vor să trăiască într-un oraș mai curat și nu se dau în lături să facă ceva concret în acest sens, chiar dacă asta presupune să ia la mână, efectiv, mizeriile unor nesimțiți. Că voluntarii au fost mai puțini decât a sperat organizatorul acțiunii, asta poate să țină de pandemie și de teama justificată de socializare și interacțiune umană din această perioadă tulbure! O cauză mai plauzibilă a semi-absenteismului de la salubrizarea anunțată de Pătrășcan ar putea fi, însă, dezamăgirea încercată de entuziaștii din anii trecuți după ce au văzut că munca lor n-a avut, practic, niciun efect, fiindcă zonele unde au făcut curat s-au umplut iar de gunoaie, în doar câteva zile. Pe principiul ”Nu puteți curăța voi cât putem noi să murdărim”, nesimțiții zilelor noastre câștigă constant bătălie după bătălie, în lungul război de uzură cu voluntarii care visează la un oraș mai curat și mai civilizat. În fapt, efortul voluntarilor, oricât ar fi el de consistent, se dovedește până la urmă doar o picătură bun-simț într-un imens ocean al nesimțirii. Inclusiv operațiunile de anvergură națională, gen ”Let’s do it, Romania!”, organizate constant de câțiva ani bun, în timpul cărora se adună sute de tone de deșeuri din haldele neautorizate din localități, din păduri sau de pe lângă șosele sau căi ferate, sunt duse în derizoriu de aruncătorii de gunoaie, ale căror resurse de proastă creștere se dovedesc a fi inepuizabile.
Până la voluntarii care prin eforturile lor încearcă fără succes să aducă civilizație în negura unor comunități rămase, ca mentalitate, la nivel de Evul – Mediu, este treaba statului să rezolve această problemă. Numai că statul și autoritățile, fie ele naționale sau locale, eșuează constant, de zeci de ani, încă de pe vremea regimului comunist, să îndrepte lucrurile odată pentru totdeauna. Nu s-a reușit, cel puțin la Brăila, implementarea unui sistem modern de colectare selectivă a deșeurilor, deși o procedură în acest sens a demarat în urmă cu aproape 15 ani, cu o generoasă finanțare europeană… Birocrație, incompetență, legislație proastă – ceva din toate astea a făcut ca nici acum, după atât timp, să nu avem acel operator unic despre care se tot vorbește de ani și ani, operator care să se ocupe de la A la Z de colectarea și depozitarea deșeurilor într-un sistem de tip occidental, eficient și totodată prietenos cu mediul. Deocamdată, așa ceva rămâne de domeniul științifico-fantastic în partea noastră de lume…
Totodată, nu s-a reușit impunerea legii, așa încât cine nu respectă regulile să plătească cu vârf și îndesat, să nu-i mai vină a doua oară să arunce gunoaie pe unde nu trebuie! E adevărat, amenzile s-au înăsprit, ajung și chiar depășesc 1.000 de lei de persoană, iar Poliția Locală aplică în mod constant sancțiuni, dar chiar și așa nesimțirea rămâne constantă. Mulți dintre cei amendați nu plătesc contravenția și nu le face nimeni nimic în continuare, fiindcă nu există pârghii serioase pentru colectarea banilor, ceva de genul ”nu plătești, faci pușcărie…”! Nici chiar confiscarea vehiculelor folosite pentru transportarea deșeurilor aruncate ilegal nu pare că i-a speriat pe nesimțiți. La Brăila s-au confiscat o căruță și un autoturism, în luna februarie, iar de atunci și până acum grămezile de gunoaie au crescut constant pe la marginea orașului. Pe timpul zilei, se fac pânde în continuare, dar asta nu-i împiedică pe oamenii-gunoaielor să acționeze noaptea, câștigând constant acest joc de-a șoarecele și pisica cu autoritățile locale.
Cumva, nesimțirea îi ia tot timpul fața bunului-simț, iar asta nu are cum să nu îi uzeze moral pe voluntarii care speră de ani de zile să apuce și ei să trăiască într-o lume mai civilizată!
Editorial
Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!
Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.
Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.
De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.
Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.
Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.
La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.
Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.
Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?
Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.
În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.
Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!
Editorial
Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!
Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.
În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.
Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.
Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.
Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.
Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!
Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!
În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.
Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?
Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz – că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!
Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.






















