Sănătate
Nebunii de lângă noi
• pe fondul haosului din sistemul sanitar, al sumelor mici alocate sănătăţii mintale şi al gradului de sărăcie în rândul populaţiei, circa 25% dintre pacienţii cu boli psihice majore – depresie, schizofrenie – nu au deloc acces la medicii psihiatri • în cele mai multe cazuri, spitalele rezolvă episodic crizele, apoi pacienţii sunt trimişi acasă să-şi urmeze tratamentul, dar fără nicio posibilitate de monitorizare • opinia publică este revoltată, afirmând că locul nebunilor nu este în stradă, ci în spitalele de psihiatrie • medicii contrazic însă această mentalitate şi spun că un spital de psihiatrie nu este unul punitiv, iar pacienţii nu pot fi ţinuţi cu forţa, dacă starea lor s-a ameliorat, iar sub tratament de specialitate îşi pot continua viaţa normală în societate
“De ce nu-l ţine internat la «nebuni» dacă are probleme cu capul? Îl laşi aşa, în libertate, să facă cine ştie ce nenorocire?!”. Sunt întrebări amestecate cu o doză de teamă şi uimire ce stau pe buzele tuturor celor care se intersectează pe stradă cu vreo persoană cu probleme psihice. Asta cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, s-au înmulţit ştirile referitoare la atacuri, uneori soldate cu crime, săvârşite de persoane cu tulburări mintale. Prin Brăila, există mai multe personaje care, în timp, au devenit cunoscute de toată lumea din cauza comportamentului anormal ce poate degenera oricând în acte de violenţă. Unul are probleme cu “Maica Domnului”, urlând isteric înjurături şi cuvinte vulgare care provoacă disconfort în rândul trecătorilor care-i ies în cale. Altul cere în stânga şi-n dreapta “o mie”, iar cine nu-i spune că-i “dă mâine” riscă să fie luat la bătaie. Un altul cerşeşte prin zona angro-urilor de la TUG, iar din când în când devine violent şi este nevoie ca echipaje ale Poliţiei Locale sau Jandarmeriei să îl ducă la Psihiatrie pentru a fi calmat. Peste o zi sau două, însă, personajul în cauză reapare în zona lui de cerşit, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar mulţi dintre cei care îl întâlnesc din nou pe stradă se întreabă de ce este lăsat în libertate atât de repede, în loc să fie ţinut mai mult timp într-un spital de specialitate la fel cum ar trebui ţinuţi toţi cei ca el. Medicii Spitalului de Psihiatrie din Brăila explică însă că, în conformitate cu legislaţia actuală şi cu posibilităţile sistemului de sănătate, nu se poate face mai mult decât se face deja. “Spitalul de Psihiatrie nu este un spital punitiv (care să pedepsească – n.r.)!”, atrag atenţia medicii psihiatri brăileni. Unitatea sanitară din municipiul nostru este un loc unde persoanele cu probleme psihice sunt tratate şi repuse pe picioare, iar la externare li se eliberează o reţetă medicală. Dacă după ieşirea din spital, bolnavul nu-şi ia medicamentele – cum adesea se întâmplă -, medicii nu au nicio vină, căci respectivul nu mai e în “ograda” lor, ci în grija rudelor ori cunoştinţelor.
Ştim cu toţii cât de violenţi pot deveni oamenii bolnavi psihic, iar internarea lor se face cu greu şi cu forţa. Ambulanţa care îi transportă la Spitalul de Psihiatrie situat pe Calea Călăraşilor este adesea însoţită de un echipaj de Poliţie ori Jandarmerie. Aşa presupune protocolul, însă în cele mai multe cazuri, prezenţa forţelor de ordine este în beneficiul personalului medical. Pacienţii cu afecţiuni psihice nu se abţin de la a agresa fizic medicii şi asistentele ori de la a-i înjura de toate cele sfinte.
Nebunii Brăilei, în cifre oficiale
Într-o ierahie a ţărilor cu cei mai mulţi bolnavi psihic din Europa, România se situează pe locul 3, conform statisticilor, peste 350.000 de români suferind de boli mintale, de la depresii până la schizofrenie. Dacă în ţările civilizate statul acordă o atenţie deosebită îngrijirii, tratării şi recuperării acestora, în România, în lipsa unor politici coerente şi a unei finanţări corecte, bolnavii psihic sunt aproape lăsaţi în voia sorţii. Spitalele rezolvă episodic crizele, apoi pacienţii sunt trimişi acasă să-şi urmeze tratamentul, dar fără nicio posibilitate de monitorizare. Concret, atrag atenţia specialiştii, pe fondul haosului din sistemul sanitar, al sumelor mici alocate sănătăţii mintale şi al gradului de sărăcie în rândul populaţiei, circa 25% dintre pacienţii cu boli psihice majore – depresie, schizofrenie – nu au deloc acces la medicii psihiatri. Ceea ce reprezintă un pericol pentru ei, dar şi pentru cei cu care intră în contact.
În Brăila, numărul bolnavilor psihici este într-o creştere uşoară. În 2016, din totalul de 4.777 de pacienţi trataţi şi externaţi la Spitalul de Psihiatrie din municipiu, 1.175 persoane au suferit de afecţiuni psihice. Spre exemplu, 662 pacienţi au fost trataţi de tulburări organice, 394 de tulburări mintale şi de comportament din cauza consumului de alcool, 23 tulburări mintale şi de comportament din cauza consumului de droguri şi 96 pacienţi de Alzheimer. Asta înseamnă un procent de 24,6%.
În 2017, numărul total al pacienţilor trataţi şi externaţi la spitalul de monospecialitate brăilean a scăzut la 4.652, însă a crescut numărul celor bolnavi psihic la 1.345, reprezentând un procent de aproape 29%. Creşteri s-au înregistrat la numărul pacienţilor trataţi de tulburări organice – 763, la cei cu tulburări mintale şi de comportament din cauza consumului de alcool – 460, şi în rândul bolnavilor de Alzheimer – 105. Numai la pacienţii cu tulburări mintale şi de comportament cauzate de consumul de droguri, halucinogene şi alte substanţe psihoactive se constată o uşoară scădere: 17 la număr.
Dr. Mariana Iosif: «Nu suntem spital punitiv!»
Am stat de vorbă cu dr. Mariana Iosif, specializată în psihiatrie pediatrică, director medical interimar al Spitalului de Psihiatrie “Sfântul Pantelimon” Brăila, despre nebunii de lângă noi, iar discuţia a început fix cu această replică din partea cadrului medical: “Nu suntem un spital punitiv şi nici nu am cunoştinţă să existe aşa ceva în lume!”. Dr. Iosif ne-a explicat că bolile psihice se declanşează în anumite situaţii din viaţa noastră, însă nu este valabil pentru toată lumea, ci suntem diferiţi în funcţie de “tăria de caracter”. Spre exemplu, reacţionăm diferit în cazul divorţului, stresului, deceselor oamenilor pe care-i iubim ori în cazul problemelor care ne scad stima de sine etc. La unele persoane, se pot declanşa anumite boli psihice, la altele nu. Însă, în opinia medicului specialist, cel mai mult contează suportul familial. O vorbă bună şi un sprijin total din partea celor dragi pot salva, în extrem de multe cazuri, oamenii de la nebunie.
“În cazul pacienţilor cu afecţiuni psihice aduşi la Spitalul de Psihiatrie, tratamentul variază în funcţie de organismul fiecăruia şi dacă e primul episod de manifestare a bolii sau nu. În multe cazuri, medicaţia este injectabilă. Dacă pacientul e la primul puseu, este foarte probabil ca acesta să se refacă în 2-3 zile şi să fie externat, bineînţeles, cu recomandare de tratament. Dacă este o recădere, atunci refacerea durează mai mult, poate chiar şi 2 luni…Însă, după ce ne asigurăm că pericolul a trecut şi că pacientul se simte bine, trebuie să-l externăm. Au existat şi situaţii în care familia nu a dorit ca pacientul să rămână internat în spital, iar atunci nu poţi să te opui voinţei familiei. Pacientul cu afecţiuni psihice pleacă din spital cu scrisoare medicală, cu reţetă medicală şi cam atât. Însă, dacă acesta nu-şi ia tratamentul şi are, din nou, un puseu, şi un altul etc., refacerea e mai grea de la un episod la altul. Deja organismul se învaţă cu tratamentul şi trebuie folosite medicamente mai puternice…Repet, nu putem ţine internat în spital un pacient a cărui stare de sănătate s-a ameliorat, iar sub tratamentul de specialitate şi-ar putea continua viaţa în societate, fără probleme. Nu suntem spital punitiv!”, ne-a povestit dr. Mariana Iosif.
Cadrul medical ne-a mai precizat că, de obicei, în cazul unor bolnavi psihic, există condiţionare genetică, la care, adăugându-se şi condiţiile favorizante, se declanşează boala psihică. Dacă ar exista doar condiţionarea genetică, fără a exista condiţiile favorizante, sunt şanse mari ca boala să nu apară. Tăria de caracter contează extrem de mult, la fel ca suportul familial, iar afecţiunea psihică nu se poate declanşa. Cei slabi, adică fără tărie de caracter, sunt primii care pică în plasa nebuniei.
A crescut numărul pacienţilor cu demenţă
Dr. Mariana Iosif a mai precizat că, în ultimii ani, a constatat o creştere a cazurilor de demenţă în rândul persoanelor de vârsta a III-a. Iar când acestea ajung în faţa medicilor de specialitate, de cele mai multe ori, este prea târziu. Cauza ar fi toleranţa membrilor familiei, care nu dau importanţă primelor simptome. Aceştia apelează la doctori doar în momentul în care bolnavul nu mai este în stare să facă un lucru pe care, altădată, îl făcea cu uşurinţă. “Familia tolerează foarte mult. Şi nu e bine, pentru că pacientul ajunge, în multe cazuri, mult prea târziu la noi, când boala e destul de avansată. Ar trebui trase semnale de alarmă în societate. Ar trebui să se facă educaţie sanitară riguroasă pentru recunoaşterea simptomelor în cazul demenţelor, informaţiile ar trebui transmise încă din şcoală, dar şi prin intermediul mass-media. Foarte multă lume citeşte presa scrisă ori se uită la emisiuni tv. Ar fi foarte bine dacă ar fi atins acest subiect, pentru ca recunoaşterea simptomelor demenţei să se facă mult mai devreme de către cei apropiaţi, iar pacientul să ajungă la medic până nu e prea târziu”, a adăugat dr. Mariana Iosif.
Nebunii cu victime la activ care continuă să umble printre noi
Din păcate, bolnavii psihic care sunt externaţi din spitalul de specialitate şi nu-şi iau tratamentul continuă să umble, liberi, printre noi. Iată câteva exemple, consemnate de-a lungul anilor, în paginile cotidianului “Obiectiv – Vocea Brăilei”.
În 2016, un bărbat a atacat mai multe femei, în plină stradă, în zona blocurilor Hexagoane. Unele victime ale brăileanului cunoscut cu afecţiuni psihice au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru îngrijiri medicale. Agresorul a fost prins de poliţişti, câteva ore mai târziu şi internat la Psihiatrie. După administrarea tratamentului de specialitate, acesta a fost externat. Bărbatul a fost zărit, zilele trecute, plimbându-se pe Calea Călăraşilor, însă nu a mai atacat nicio femeie.
În 2014, un brăilean de 37 ani a fost prins înarmat cu un cuţit într-un maxi-taxi. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şi cam atât. La distanţă de o săptămână, acelaşi brăilean a recurs la un gest de violenţă extremă, pe fondul afecţiunilor psihice. Acesta a băgat groaza în comercianţii de pe Calea Călăraşilor, după ce a spart geamul Agenţiei “Cristian”, situată la parterul blocului D, în zona intersecţiei cu strada Tineretului. Deci, la maximum 500 metri de Spitalul de Psihiatrie. Geamul s-a făcut ţăndări, dar, din fericire, cioburile nu au rănit niciun angajat al firmei. Bărbatul a fost internat la spital. Atunci, o angajată a povestit reporterilor “Obiectiv” că respectivul a mai vizitat agenţia şi chiar începuse să se certe cu unul dintre colegii ei. “Ce să facem acum, aşteptăm să vină să ne omoare? Vă daţi seama că dacă îi dă drumul din spital, vine tot aici. Într-o altă seară, a spart geamurile maşinii fratelui său, intenţia era să-i dea foc”, a povestit femeia, la vremea respectivă.
În 2005, un bărbat în vârstă de 33 ani, din Cazasu, cunoscut cu grave afecţiuni psihice, şi-a înjunghiat cumnatul, provocându-i răni serioase. Medicii i-au salvat viaţa victimei. Un an mai târziu, Tribunalul Brăila l-a condamnat pe agresorul cu afecţiuni psihice la 3 ani de închisoare.
Să nu uităm de răfuiala de pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, din faţa Stării Civile, petrecută anul trecut, în septembrie. În atacul mafiot au fost implicaţi Ionel Băncuţă, zis Oaie, şi Stivensen Băncuţă. Despre acesta din urmă, presa locală a scris, cu mulţi ani în urmă, că este cel acuzat de omorul din discoteca “Millenium”, comis în 2001. Atunci, un tânăr a fost ucis cu sânge rece de către Stivensen Băncuţă, însă agresorul nu a făcut puşcărie la vremea respectivă, ci a ajuns la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, pentru ispăşirea pedepsei, fiind diagnosticat cu probleme de natură psihică.
Crima de la metrou
Cea mai recentă, dar şi cea mai terifiantă poveste în care a fost implicat un bolnav psihic lăsat liber pe străzi este cea a crimei de la metrou. La jumătatea lunii decembrie 2017, România era oripilată, după ce o femeie cu probleme psihice a omorât o tânără, în staţia de metrou Dristor. Procurorii care se ocupă de acest caz au stabilit că Magdalena Şerban, în vârstă de 36 ani, a împins o tânără pe liniile de metrou. Victima a încercat să se salveze şi să urce înapoi pe peron, însă agresoarea a lovit-o în cap cu piciorul. În următoarele secunde, tânăra a fost lovită de trenul care intra în staţie şi a murit. Întreaga scenă şocantă a fost surprinsă de camerele video montate în staţia Dristor. După ce poliţiştii au început să facă verificări au aflat că agresoarea Magdalena Şerban a mai încercat să omoare o altă tânără, în staţia Costin Georgian, cu câteva ore înainte de oribila crimă. Din fericire, tânăra s-a luptat cu femeia şi a reuşit să scape cu viaţă. Agresoarea a fost identificată ulterior şi arestată preventiv pentru tentativă de omor şi omor calificat. Crima de la metrou a readus însă în discuţie un subiect delicat: drepturile persoanelor bolnave psihic, dar şi lipsa acută de interes acordat acestor pacienţi, tratamentului şi recuperării lor.
Sănătate
Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității
• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale
Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.
Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.
Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.
Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.
În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.
Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției
Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.
Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.
Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat
Tema centrală a campaniei a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.
În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.
De ce este important să ne testăm glicemia?
Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.
Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.
Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca
Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:
– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.
– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.
Sănătate
O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete
Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.
Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.
Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.
Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie
Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.
Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.
„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.
„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ce vor învăța elevii la noua materie
Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.
Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.
„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.
Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.
„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.
Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică
Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.
Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.
În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.
Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.






















