Social Media

Cultură

„Ne-am dorit să simțim că suntem aproape de brăilenii de toate vârstele, că distanța ne poate apropia”

Timp de citire: 7 minute

* apreciază Petronela-Alina Sulicu, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila
 
Într-un an cu activități atipice, cu măsuri de distanțare și tot felul de alte restricții, Cultura a fost Cenușăreasa acestor vremuri, iar artiștii, oamenii de cultură și artă au simțit cel mai mult ce înseamnă pandemia de Covid 19, care a îngenuncheat întreaga planetă. Cu eforturi susținute și cu  implicarea întregii echipe, Centrul de Creație Brăila, sub coordonarea directorală a Petronelei-Alina Sulicu a reușit să își îndeplinească misiunea: aceea de a promova cultura și de a ține publicul brăilean aproape de manifestările culturale, chiar și în mediul on line.
 
– Anul 2020 a fost un an plin de încercări pentru întreaga planetă. Dar, cel mai mult au resimțit distanțarea socială oamenii din CULTURĂ. Cum a fost pentru dumneavoastră anul care s-a încheiat?
– A fost un an plin de încercări și de fapt a fost un an altfel, în sensul în care folosindu-ne de tehnică am încercat să-i ținem aproape pe toți cei care ne vizitau altădată, pe cei care veneau la festivalurile noastre, pe cei care colaborau cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila. A fost un an în care ne-am reinventat și am început să apreciem mai mult tot ceea ce s-a desfășurat de a lungul timpului în cadrul Agendei Manifestărilor Culturale a Județului Brăila, prin prelucrările din Arhiva Instituției, dar și prin acțiunile realizate de noi, fără însă a avea aproape publicul care ne-a susținut, în general. Suntem norocoși că, totuși, noi am putut să  susținem în continuare misiunea Centrului – deși a fost pandemie -, aceea de promovare și conservare a culturii tradiționale prin Atelierele noastre: Țesături Tradiționale și Ceramică, că am  continuat să transmitem online pe pagina de Facebook a instituției evenimente organizate în condiții stricte și că am demonstrat (toată Echipa C.J.C.P.C.T.Brăila) că nimic nu poate să  ne împiedice în a realiza obiectivul nostru.
 
– Ați preluat conducerea Centrului de Creație într-o perioadă cu multe restricții, dar ați reușit să țineți pe linia de plutire tot felul de expoziții sau  activități culturale online. Care sunt cele mai reprezentative acțiuni pe care le-ați promovat în 2020?
– Așa cum am amintit mai sus, a fost un an altfel dar care ne-a făcut să înțelegem că putem să-i aducem pe cei care ne urmăresc și nu numai lângă noi prin astfel de acțiuni. Noi suntem mândri că am putut și că am reușit, zic eu, să atragem atenția asupra culturii în context pandemic. Că am transmis  mesaje pozitive de ,,Totul va fi bine!” prin desenele copiilor de la Grădinița Rază de Soare și că ne-am mobilizat în a desfășura, acolo unde s-a putut, în mediul online Simpozionul de Artă Plastică – tabăra de pictură, ediția 2020, Salonul Internațional de Caricatură, ediția a XV-a, Concursul Național de Proză Scurtă Umorisitică, ediția a IV – a,  evenimente cu tradiție în activitatea Centrului, însă am continuat cu acțiuni gândite în așa fel încât să atragem public de toate vârstele și să ne facem “auziți” chiar dacă anul acesta festivalurile mari – Festivalul Internațional de Muzică Ușoară George Grigoriu, Festivalul Internațional de folclor Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării, Festivalul Internațional de Jazz Johnny Răducanu, Festivalul Național de Folk Chira Chiralina – au fost aduse în fața publicului doar prin materiale extrase din edițiile anterioare.
În ceea ce privește întrebarea dumneavoastră cu privire la acțiunile reprezentative din anul ce tocmai a trecut, consider că toate sunt pe aceeași linie. Și știți de ce? Pentru că am pus suflet în tot ceea ce am gândit și că aceste acțiuni ne-au făcut să nu suferim atât de mult față de un an obișnuit, pentru că nu vă ascund că febra festivalurilor, efervescența  recitalurilor, întâlnirile de toate tipurile ne sunt necesare pentru a “respira”.
Centrul “trăiește” prin cei care ne calcă pragul și învață de fiecare dată să se perfecționeze. Echipa C.J.C.P.C.T. Brăila împreună cu cel mai mare sprijin al nostru, Consiliul Județean Brăila, prin vocea domnului Președinte, Francisk-Iulian Chiriac, și-a îndeplinit misiunea: aceea de a promova cultura.
 
– Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila a organizat, de asemenea, o serie de concursuri, la care au participat brăileni de toate vârstele. Puteți să ne oferiți câteva amănunte despre aceste   competiții?
– Da. Știți care a fost marea provocare? Să oferim de fiecare dată ceva nou, altceva, să alegem ce s-ar potrivi pentru fiecare acțiune, să fim atenți la cum oferim premiile, având în vedere pandemia. Altfel, să știți că a fost o plăcere  să vedem, de fiecare dată,  numărul mare al  înscrișilor la concursurile organizate pe diferite teme, mesajele primite de la cei care doreau să participe, dar și de la cei care ne felicitau pentru inițiativă etc. Ne-am dorit în acest fel să simțim că suntem aproape de brăilenii de toate vârstele, că distanța ne poate apropia. Și, în acest context, aceste concursuri ne-au ridicat moralul și nouă.
Astfel,  fiecare interacțiune din afara Centrului ne-a bucurat, ne-a dat speranța că vom reveni în sală, la activitățile consacrate și nu numai.
 
– Sărbătorile de iarnă au fost un bun prilej de a încălzi sufletele brăilenilor cu momente artistice, colinde și alte activități, chiar și în mediul online. Cine v-a fost alături în această perioadă?
– Mă bucur de întrebare! De fiecare dată când am propuns o acțiune, un eveniment, am analizat foarte bine cine ne va fi invitat. De fiecare dată, am primit răspuns pozitiv la propunerea noastră, ceea ce ne a confirmat încă o dată rolul nostru de promotor al valorilor și culturii în general, și a culturii tradiționale în mod special. Adresăm mulțumirii speciale tuturor colaboratorilor (și nu-i voi nominaliza doar pentru că s-ar putea să uit pe cineva) care ne-au trecut pragul și care au făcut ca actul cultural să rămână element de marcă al Brăilei.
 
– Cum a început anul 2021 pentru dumneavoastră și pentru instituția pe care o conduceți?
– Cu speranță! Speranța ca anul acesta vom putea să vă aducem în față evenimente marcante, vibrante  și interesante! Echipa C.J.C.P.C.T. Brăila e pregătită să-și îndeplineacă misiunea, iar evenimentele ce fac parte din Agenda Manifestărilor Cultural Artistice a Județului Brăila să vă încânte, așa cum v-am obișnuit!
 
– Ce proiecte aveți pentru acest an?
– Anul acesta… Am început în forță, în sensul în care se lucrează la Regulamentele Festivalurilor, pregătim Atelierele de vacanță (Țesut/ceramică) pentru cei mici, dar și pentru cei mari, reluăm activitățile din  Galeria de Artă,  Atelierul de Revitalizare a Patrimoniul Imaterial Jocul, implementarea Agendei Manifestărilor Cultural Artistice a Județului Brăila pe anul 2021.
Sunt multe și aș fi nedreaptă să nu amintesc de toate și atunci dați-mi voie să mulțumesc tuturor pentru anul 2020, ce tocmai s-a încheiat, și să vă promitem că vom încerca să ne ducem misiunea mai departe în noul An.
 
– Ce mesaj aveți pentru brăileni?
– Recunoștință, mulțumiri și aplauze! Ne-ați făcut de fiecare dată să ne simțim mândri de ceea ce facem și, tocmai în acest sens, vă invităm ca și în anul acesta să rămânem o echipă! Cu  admirație, Petronela-Alina Sulicu! Mulțumesc!
 
– Vă mulțumim și noi și vă dorim succes și spor în activitățile pe care le defășutați!

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧