Social
Mobilizare pentru curățenia de primăvară la Brăila! Costel Pătrășcan organizează o nouă ediție a campaniei de ecologizare “Murdar-Curat”
* sâmbătă, 17 aprilie, pe dig, mai exact pe partea dreaptă a șoselei ce duce la Galați, Costel Pătrășcan îi invită pe toți brăilenii să se alăture acțiunii de a schimba înfățișarea zonei * campania constă și într-o acțiune de plantare de copaci
Începe curățenia de primvără la Brăila! Este vorba despre campania de ecologizare “Murdar-Curat”, inițiată de caricaturistul Costel Pătrășcan, inițiativă ce a ajuns la a treia ediție. Astfel, sâmbătă, 17 aprilie, de la ora 10.00, pe partea dreaptă a șoselei ce duce la Galați, pe dig (vis-a-vis de „Pește și vin”), Pătrășcan îi invită pe cei care vor să schimbe înfățișarea zonei să se alăture campaniei.
“Ne vom aduna să ne arătăm și să arătăm și celorlalți că putem schimba ceva și că ne pasă! Cred că am început să înțelegem și să învățăm cuvântul solidaritate. Totodată, cred că am priceput că schimbarea este în noi, dar mai ales în faptele noastre”, transmite îndrăgitul caricaturist printr-un comunicat de presă.
La edițiile precedente ale campaniei “Murdar-Curat”, voluntarii au ecologizat mai multe străzi din Brăila, Faleza Dunării, dar au reușit să salveze și o parte din Pădurea Stejaru.
“Acum vă invit să mergem împreună mai departe și să continuăm curățenia, dar și să plantăm copaci. Am făcut demersurile, așteptăm aprobarea de a planta. Poate așa vom reuși să prindem rădăcini. Știu că la Brăila trebuie o curățenie profundă, dar pe 17 aprilie poate fi un început. Am ales acest spațiu de ecologizare și plantare de copaci și cu o semnificație simbolică: este o intrare în oraș, dar și un drum ce leagă două orașe care au mai mult de câștigat împreună decât separat!”, mai spune Costel Pătrășcan.
Cei care vor să participe la acțiunea de sâmbătă sunt invitați să se înscrie pe pagina de Facebook a evenimentului – Murdar-Curat. De asemenea, cei care pot ajuta cu saci, mănuși, unelte și alte lucruri necesare unei campanii de ecologizare o pot face tot prin intermediul paginii de Facebook.
“Subliniez că nici la această acțiune nu va conta funcția publică, iar statutul celor care vor participa este doar de brăilean! Mai pe înțeles, de la vlădică până la opincă vor avea parte de mănuși și sac! Nu este o acțiune de imagine, ci doar una prin care să dovedim că ne pasă, că suntem responsabili, că trăim în acest oraș și că de noi depinde să ne facem o viață mai bună!”, mai spune Costel Pătrășcan.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















