Social Media

INFRACȚIUNI

Minorul acuzat că și-a ucis cumnatul, față în față cu judecătorii

• recent, magistrații au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, în dosarul penal privind pe inculpatul C. Manuel-Gabriel, trimis în judecată pentru infracţiunea de omor • au fost respinse excepțiile invocate în cauză, iar judecata a început pe 16 februarie, când s-a dispus amânarea pentru 23 februarie • minorul de 15 ani și-a înjunghiat cumnatul, în luna iulie, anul trecut, în zona Gării Fluviale, el fiind arestat pentru omor

Publicat

în

Minorul acuzat că și-a ucis cumnatul, față în față cu judecătorii

Start la judecată! Acuzat că și-a ucis cumnatul, în vara anului trecut, în zona portuară din Brăila, inculpatul minor C. Manuel-Gabriel, de numai 15 ani, își așteaptă acum pedeapsa în instanță. El a fost trimis în judecată de procurori, pentru omor, iar judecătorii au respins excepțiile invocate în cauză și au decis că poate începe procesul. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 16 februarie, când s-a dispus amânarea pentru 23 februarie, pentru lipsa dosarului de fond.

În luna ianuarie, magistrații Tribunalului Brăila au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 05.11.2025 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila în dosarul penal privind pe inculpatul C. Manuel-Gabriel, trimis în judecată în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. ”În baza dispoziţiilor articolului 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Dispune începerea judecării cauzei privind pe inculpatul C. Manuel-Gabriel. Cu drept de contestaţie”, se arată în soluția postată pe site-ul instanței.

Reamintim că, la data de 22 iulie, judecătorul din cadrul Tribunalului Brăila a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, iar măsura a fost prelungită în lunile următoare. Autorul agresiunii din zona portuară a Brăilei a fost supus unei expertize psihiatrice, reieșind că are discernământ.

Potrivit datelor transmise de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, la data de 19 iulie 2025 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila dosarul penal având ca obiect infracțiunea de omor.

În fapt, s-a reținut că, în ziua respectivă, în jurul orei 11:30, în timp ce se aflau în apartamentul familiei sale din imobilul situat în municipiul Brăila, Strada Ancorei nr. 10, pe fondul unei stări conflictuale anterioare și al unei dispute spontane avute cu victima R.D.C., inculpatul Manuel-Gabriel a înjunghiat-o cu un cuțit la nivelul hemitoracelui drept posterior. Victima a suferit ”plagă înțepat-tăiată penetrantă toraco-abdominală cu interesarea transfixiantă pleuro-pulmonară dreaptă”, ce a impus transportarea la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, unde aceasta a decedat în aceeași zi, în jurul orei 13:20. „Prin actele procesuale ale procurorului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de C.M.G., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din Codul penal, cu aplic. art. 113 alin. (2) din Codul penal. Prin ordonanța din 20.07.2025, s-a dispus reținerea inculpatului C.M.G. pe o durată de 24 ore”, se preciza în comunicatul procurorului.

Între timp, s-a decis efectuarea unei expertize medicale psihiatrice, dat fiind faptul că autorul agresiunii este minor, având vârsta de 15 ani. Concluzia medicilor a fost că în momentul săvârșirii faptei inculpatul a avut discernământ.

Procurorul de caz a solicitat, în fața instanței, arestarea preventivă a inculpatului , pe o perioadă de 30 de zile, iar măsura a fost admisă.

Tânărul de 15 ani a recunoscut că a avut conflictul cu bărbatul de 31 de ani, concubinul surorii sale. Potrivit unor martori, chiar cei care au sunat la 112,  tânărul înjunghiat și plin de sânge a spus că a fost atacat de cumnatul său. Victima ar fi fost văzută anterior cu două femei, una fiind concubina sa. Din păcate, în urma agresiunii, bărbatul nu a mai scăpat cu viață.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile