Economie
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, în vizită de lucru la Brăila
* acesta a venit, vineri, în județul nostru în cadrul unei vizite de lucru care a vizat sistemul de irigații * ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vizitat patru stații de pompare a apei * dat fiind faptul că a vizitat Brăila în prima zi de campanie electorală pentru Alegerile Parlamentare, Oros nu a ratat momentul de a lăuda candidații de pe primele locuri ai PNL la Cameră și Senat, Alexandru Popa și Alexandru Bucălău
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros s-a aflat, vineri, într-o vizită de lucru în județul Brăila. Interesant este că momentul a coincis cu prima zi de campanie electorală pentru Alegerile Parlamentare. Însoțit de Adrian Bîrzoi, directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF), de președintele interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc și de cei doi candidați de pe primele poziții pe listele pentru Cameră și Senat, Alexandru Popa, respectiv Alexandru Bucălău, ministrul a prezentat câteva dintre planurile Guvernului pentru a-i ajuta pe agricultori și fermieri. Oros a susținut dimineață o conferință de presă la sediul PNL Brăila, după care a făcut o vizită la patru stații de pompare a apei din județ pentru a vedea în ce stadiu se află acestea. Mai exact, la Gropeni, Stăncuța, Spiru Haret și Lacu Rezi. Totodată, ministrul a precizat de dimineață că avea în plan să se întâlnească și cu fermieri brăileni.
”Suntem astăzi(n.r.- vineri) într-o vizită de lucru în Județul Brăila, unde avem mai multe obiective. Sigur, în primul rând vom evalua care este stadiul lucrărilor și al amenajărilor de irigații, atât pe infrastructură principală cât și cea secundară. Anul acesta, județul Brăila, din nefericire a fost afectat de secetă. Aproape 78.000 ha au fost afectate pentru culturile înființate în toamna anului trecut. Din datele pe care le avem, și pentru culturile înființate în primăvară, situația nu stă deloc mai bine. În toată zona Mării Negre a fost înregistrată o secetă pedologică puternică și extremă, cum nu a mai fost de aproape 50 de ani. Am încercat să venim în sprijinul fermierilor, am oferit despăgubiri, aproape 200 milioane euro, pentru culturile înființate în toamnă. Și vom identifica resurse să îi despăgubim și pe cei care au înființat culturi în primăvară. Pentru că așa este corect, nu putem acționa cu dublă măsură”, a declarat Oros.
Ministrul a precizat totuși că soluția pe termen lung este aceea ca Guvernul să investească foarte rapid în infrastructura de gestionare a apei. De altfel, motivul vizitei sale la Brăila, după cum a ținut să precizeze.
”Aici nu mă refer doar la infrastructura pentru irigații. Avem peste 2,8 milioane ha unde sunt amenajări de desecare/drenaj, care sunt în aceeași stare ca și infrastructura de irigații. Lucrări de combatere a eroziunii solului nu s-au făcut de multă vreme. De asemenea, trebuie să extindem repede sistemul național antigrindină și creșterea precipitațiilor, dar și lucrări de prevenire a deșertificării. Avem această oportunitate de a face lucrările necesare din Programul Național de Reziliență și Relansare Economică unde am dedicat 6,5 miliarde euro. Nu am vrut să ne atingem de banii din Programul Național Strategic pentru perioada 2021-2027, bani care trebuie să rămână pentru fermieri. Fie plăți directe în Pilonul I, cei 13 miliarde, dar și pentru măsurile de dezvoltare rurală, în Pilonul II, unde sunt aproximativ 8 miliarde euro. Este unul dintre programele mari pe care vrem să le demarăm de anul viitor. De aceea vrem să vedem Stația de bază Gropeni, lucrările de la Stația Stăncuța, care sunt 90% realizate, la Spiru Haret și la Lacu Rezi. Sigur că de când am venit la minister am încercat să mă înconjor de profesioniști și am identificat în ANIF un profesionist în domnul Adrian Bîrzoi, care este directorul general adjunct. Cu care acum lucrăm la fundamentarea acestui program foarte ambițios de gestionare a apei”, a mai adăugat Oros.
Ministrul a mai precizat că are în plan să se întâlnească și cu fermierii brăileni, deoarece anul acesta încearcă să creioneze programul național strategic, deci să pună bazele finanțării agriculturii din bani europeni și naționali în următorii șapte ani.
Oros nu a ratat ocazia de a-i lăuda pe candidații PNL Brăila de pe primele poziții la Cameră și Senat, Alexandru Popa și Alexandru Bucălău, în special pe primul, care activează în domeniul agriculturii.
Trebuie totuși precizat că deși ministrul își anunțase cu o zi înainte vizita în județ, pentru că programul său s-a intercalat cu un alt eveniment programat la care jurnaliștii fuseseră invitați, Oros a preferat să meargă singur în teren. Gestul este cel puțin ciudat în contextul în care doi dintre jurnaliștii brăileni prezenți la eveniment s-au oferit totuși să îl însoțească. Ulterior, organizația PNL Brăila a transmis spre publicare, fotografii de la vizita ministrului în teren.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















