Sănătate
Milioane de euro pentru Spitalul Județean
* președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a anunțat, recent, investițiile pe care le are în plan la Spitalul Județean Brăila, în 2021 * printre cele mai importante ținte se numără reabilitarea Corpului A și a Corpului B ale spitalului, pe fonduri europene * Chiriac a anunțat că este vorba despre 24 milioane de euro pentru cele două clădiri * șeful județului a avertizat totuși că reabilitarea se va realiza cu pacienții înăuntru, ceea ce va provoca disconfort * managerul SJU Brăila, Delia Râșnoveanu, a afirmat că și Maternitatea a fost modernizată astfel, dând asigurări că intervențiile vor putea fi făcute, fără probleme, în funcție de scenariile proiectanților
Planuri mari pe zona de Sănătate în 2021 la nivelul conducerii Consiliului Județean Brăila. Președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a susținut, recent, o conferință de presă în care a declarat ce se va putea face sau cel puțin ce anume se va demara în acest an la Spitalul Județean de Urgență. Așa cum am precizat într-o ediție anterioară, bugetul județului, prevede la secțiunea de Dezvoltare, capitolul Sănătate: 24.290.000,00 lei, din care 20.390.000 lei transferuri de capital către SJU. De altfel, după cum a declarat șeful CJ Brăila, în cadrul celei de-a doua ședințe ordinare a instituției în luna aprilie, cei mai mulți bani alocați pentru segmentul Sănătate, vor merge către reabilitarea Corpurilor A și B ale SJU în 2021.
”Sunt 18 milioane lei din buget care se duc doar pe echipamente medicale. Dar punem la socoteală și cele 9 milioane lei care se duc pe partea de funcționare în achiziția de echipamente și medicamente. Deci sunt 27 milioane lei. Mai punem la socoteală și ceilalți bani pe care i-am prins în bugetul de dezvoltare, cei 8 milioane euro pentru reabilitarea Corpului A și cele 16 milioane euro care vor veni pe Corpul B. Deci cea mai mare sumă din bugetul de dezvoltare și din bugetul de funcționare anul acesta va merge către spital”, a afirmat Chiriac.
Interesant este că în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc tot luna trecută, președintele CJ a prezentat ceva mai amănunțit toate prioritățile pe care le are în 2021 privind Spitalul Județean. În acest context, sursa citată a vorbit mai pe larg despre investițiile care se vor face, pe fonduri europene, pentru modernizarea Corpului A, cel de pe Șos. Buzăului, și Corpului B (Spitalul 3) și nu numai.
Reabilitarea se va face cu pacienții înăuntru
După cum a explicat președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, în momentul de față reabilitarea Corpurilor A și B ale SJU Brăila este în faza de proiectare. Potrivit acestuia, se încearcă încadrarea în exercițiul financiar 2021 – 2027 cât mai repede cu putință. Cu toate acestea, Chiriac a ținut să tragă un semnal de alarmă privind modul în care se vor realiza modernizările celor două corpuri. Și anume, cu pacienții internați în timp ce acolo se vor deschide șantiere.
”Corpul A este în partea de proiectare. Suntem acum în discuții cu proiectanții și cu specialiștii în ceea ce privește partea de circuite medicale, astfel încât toate etajele și saloanele de acolo să aibă grupuri sanitare proprii, linoleum pe jos, uși schimbate, partea de cazare, plus anvelopare exterioară pentru reducerea costului în ceea ce privește energia electrică și energia termică. La Corpul B suntem în parte de DALI aproape finalizat. Sperăm să depunem toate aceste proiecte cât mai repede și să prindem, efectiv, începutul exercițiului financiar 2021-2027. Și aici va fi reabilitare totală, exact cum este și la Corpul A. O să găsim soluții astfel încât să avem grupuri sanitare proprii în saloane. Se va deschide o axă de finanțare cât de repede pentru plata documentației și expertizelor în ceea ce privește clădirile de utilitate publică, unde intră și spitalele, pe partea de anvelopare. Dar este foarte important că în viitorul apropiat vom intra cu Corpul A în reabilitare. Trebuie să avem un plan în care să mutăm secțiile. Pentru că asta va fi soarta. Trebuie să reabilităm acest corp cu pacienții în spital, pe anumite tronsoane. Am avut o discuție cu omologul de la Galați. Același lucru îl face și el. E foarte greu. Dar ca să modernizăm acest spital, trebuie să facem aceste lucruri. Din punctul meu de vedere, nu este chiar cum mi-aș fi dorit, dar trebuie să le facem ca să aducem spitalul în condițiile bune pe care ni le dorim”, a declarat Chiriac.
Tot cu această ocazie, șeful județului a precizat că dacă lucrurile vor sta ceva mai bine în ceea ce privește numărul pacienților COVID-19, clădirea de la Cardiologie-Pediatrie (în prezent dedicată cazurilor SARS-CoV-2) va putea fi reintrodusă în circuitul normal al spitalului, iar acest lucru va ajuta, în special în contextul în care se va da startul reabilitărilor.
Reabilitarea Maternității, o experiență de care se va ține cont
Contactată de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și întrebată în legătură cu modul în care va fi posibilă reabilitarea celor două clădiri cu pacienți internați, fără ca aceștia să aibă parte de un disconfort major, Delia Râșnoveanu, managerul SJU, ne-a precizat că este o situație care s-a întâmplat și la modernizarea Maternității, fără probleme. Aceasta a mai adăugat că, în funcție de recomandările proiectantului, se va alege deschiderea șantierului pe etaje sau pe verticală, pe tronsoane.
”Este în perioada de proiectare, din câte știu, studiul respectiv. Deci în momentul acesta există o firmă care lucrează la proiect. În funcție de cum finalizează proiectul vom putea ști exact care e varianta aleasă. Una dintre variante este să se lucreze pe orizontală, pe câte un etaj, care se golește și practic, devine front de lucru. O altă variantă este să se lucreze pe verticală, pe tronsoane. Deci un tronson de sus până jos, blocat, delimitat clar șantierul de restul spitalului. Dar nu pot să vă dau informații complete până ce nu văd proiectul final. Acestea sunt cele două variante discutate. O să îngreuneze, dar am avut experiența Maternității la care s-a lucrat pe tronsoane verticale. Nu este ceva nou. Acolo pacienții au fost mutați pe tronsoanele celelalte. Se poate face delimitarea șantierului de restul spitalului. Nu este asta o problemă! Bineînțeles că va fi un disconfort pentru pacienți, dar în funcție de situație o să vedem cum ne putem organiza. Pentru că sunt organizate toate circuitele în momentul în care începe șantierul”, a explicat Râșnoveanu.
Revenind la președintele CJ Brăila, tot în cadrul respectivei conferințe de presă, acesta a vorbit și despre reabilitarea Unității de Primiri Urgență. Chiriac a punctat că au fost demarate discuții cu Spitalul Județean Ilfov, pentru a încerca punerea în aplicare a modelului de acolo, atunci când vine vorba despre amenajarea unor spații exterioare pentru UPU și demararea lucrărilor de modernizare în interior.
”Mai sunt foarte multe aspecte legate de partea de ISU. Reabilitarea subsolurilor de la C4, C5, C6, C7, la partea de alarmare și soluție pentru ATI, pentru senzori în ceea ce privește nivelul de oxigen”, a mai precizat Chiriac.
Șeful CJ visează la un spital Brăila-Galați
Întrebat dacă nu era o soluție mai bună amenajarea unui spital nou, poziționat undeva în afara orașului, în locul reabilitării celor două corpuri mai vechi, Chiriac a vorbit despre necesitatea de a reabilita proprietățile SJU. Chiar și așa, acesta a precizat că și-ar dori ca pe viitor Brăila și Galați să își dea mâna și să colaboreze pentru amenajarea unui spital între cele două județe.
”Ați văzut. Spitalul PNL-ului este la Iași. Noi suntem la Brăila. Că văd că e cu surle cu trâmbițe, anunțăm: Iași, Cluj… Spitalele acestea erau anunțate de când eram eu secretar de stat la Ministerul Sănătății. Dar eu am altă opțiune: haideți să modernizăm, să îngrijim și să facem cât mai frumos ceea ce avem acum în curte și dacă se va ivi ocazia pentru un spital nou la Brăila, va fi o discuție. Nu știu, poate va fi un spital Regional Brăila-Galați. Dar putem să avem o discuție cu cei de la Galați astfel încât, și Brăila, și Galațiul, să renunțe la un anumit număr de paturi și să putem să acoperim partea de paturi. Pentru că nu o să dea nimeni paturi în plus. Nu știu. Brăila este dispusă să renunțe la 200-300 de paturi, Galațiul la 400 să facem un spital de 700 de paturi între Brăila și Galați. E o idee, dar trebuie să găsim și modalitatea în care se poate face. Adică axa de finanțare”, a afirmat Chiriac.
Alte investiții în 2021 la Spital
Tot în acest context, președintele CJ Brăila a vorbit despre alte intervenții și investiții la spital. Acesta a precizat că la nivelul conducerii SJU Brăila s-a luat decizia de a îmbunătăți instalația de oxigen medical, astfel încât să fie mai mulți pacienți care să primească acest tip de ajutor pe viitor. Totodată, Chiriac a amintit și faptul că medicii au primit în dotare echipamente noi.
”Din punctul meu de vedere, am depășit o etapă foarte importantă la SJU, cea de echipare. Pentru că toți medicii, la un anumit moment, aveau echipamente foarte vechi. Am înlocuit tot ce se putea înlocui, la cererea dânșilor. Având echipamente putem să accelerăm acum în ceea ce privește partea de resursă umană. Să le arătăm tinerilor medici că avem echipamente, că avem un proiect de reabilitare a spitalului. Echipamentele acum sunt noi, aproape toate. Și ce se va strica, vom înlocui. Sunt echipamente pe care au mai lucrat. Au lucrat pe un ecograf. Le-am luat aparate digitale portabile. Nu se mai duce pacientul cu filmul, îl dă și se duce înapoi la cabinetul medicului să îi citească filmul respectiv. Automat, aparatul digital transmite în cabinetul medicului, pe calculator, radiografia respectivă și atunci medicul va da soluția. Am luat un RMN nou la Corpul B. Am schimbat CT-ul de la UPU, care este funcțional, pe care îl vom monta tot în Corpul B. Și atunci vom avea și un CT și un RMN acolo. Aici mă refer la pacienții secției de Oncologie. Ca să nu îi mai transportăm de la Corpul B la Corpul A de fiecare dată pentru a face o investigație. La Corpul A avem și CT nou la UPU, cumpărat anul trecut sau acum doi ani, funcționează foarte bine. Avem RMN și mai avem încă un CT foarte mare undeva sus și să vedem ce facem cu el. Dar încă funcționează. În momentul când i se va duce durata de viață, îl vom înlocui”, a explicat Chiriac.
Problema cea mai mare, potrivit sursei citate, rămâne aceea legată de atragerea medicilor. Președintele CJ Brăila a recunoscut că a și plecat o parte dintre medicii care veniseră în ultimii ani, pentru că nu s-au acomodat, sau din alte motive. Chiar și așa, Chiriac a precizat că per total sunt mai mulți medici care au venit la Brăila decât aceia care au ales să plece. Șeful CJ a mai adăugat că va continua să încerce să atragă specialiști în județul nostru.
”Este nevoie mare de medici la UPU, la Terapie Intensivă. Mai sunt anumite specialități care sunt deficitare. De exemplu, va fi mare nevoie de medici pediatri. E un lot de doamne doctor care sunt apropiate ca vârstă și vor ieși la pensie. Atunci va fi un gol. Nu poți să angajezi dinainte, atât timp cât postul respectiv nu este liber. Dar încercăm prin anumite căi să le spunem medicilor tineri, rezidenți, de an mai mare, 4 – 5, că la Brăila există această posibilitate. Să îi invităm, să vadă secțiile, ce am făcut și așa mai departe”, a conchis Chiriac.
Sănătate
Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității
• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale
Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.
Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.
Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.
Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.
În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.
Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției
Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.
Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.
Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat
Tema centrală a campaniei a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.
În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.
De ce este important să ne testăm glicemia?
Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.
Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.
Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca
Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:
– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.
– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.
Sănătate
O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete
Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.
Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.
Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.
Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie
Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.
Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.
„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.
„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ce vor învăța elevii la noua materie
Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.
Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.
„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.
Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.
„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.
Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică
Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.
Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.
În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.
Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.






















