Politică
Mihai Tudose spune că este bine. În două zile vrea să se întoarcă la treabă
UPDATE: Fostul premier al României a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care a anunțat că este bine. Acesta a lăudat profesionalismul cadrelor din sistemul public medical din România și sisține că în două zile vrea să revină la treabă.
”Sunt bine! Probabil pe fondul oboselii acumulate, am suferit un mic incident, dar datorită profesionalismului și promptitudinii cadrelor din sistemul public medical din România, totul a trecut cu bine! Mulțumesc întregii echipe medicale și tuturor celor care s-au gândit la mine în aceste momente! Ne vedem în 2 zile înapoi la treabă! Avem o mulțime de lucruri bune de făcut!”, a scris Tudose pe pagina sa de Facebook.
UPDATE: Președintele Pro România, Victor Ponta a susținut o conferință de presă în care a povestit episodul când lui Mihai Tudose i s-a făcut rău în decursul acestei zile. Alături de Nicu Bănicioiu, liderul Pro România a afirmat că deputatul brăilean se află în prezent în stare stabilă. Deși voia să anunțe astăzi candidații Pro România la Alegerile Europarlamentare, Victor Ponta s-a limitat la a face publice doar primele trei nume, urmând ca întreaga listă să fie prezentată mâine. Locul 1 este ocupat de Corina Crețu, 2 de Victor Pona iar pe locul 3 se află Mihai Tudose.
Potrivit Hotnews.ro, Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat de asemenea că Tudose a suferit un infarct miocardic extins și a fost dus cu o ambulanță la Institutul „C.C. Iliescu”, unde i-au fost puse două stenturi, însă acum se află în stare stabilă.
UPDATE: Potrivit unor surselor citate de hotnews.ro, fostul premier a fost dus la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof.Dr. C.C. Iliescu” și urmează să intre în operație.
”Sunt convins că Mihai va fi bine, eram mai mulți colegi alături de el la momentul în care nu s-a simțit bine ( din fericire Nicu Bănicioiu era cu noi), mulțumim celor de la Ambulanță și de la SMURD pentru intervenția profesionistă. Am încredere în medicii care îl tratează în acest moment!
Suntem alături de familia lui și cu siguranță va fi totul bine. Îl așteptăm toți pe Mihai să revină cât mai repede alături de Echipa ProRomania care are mare încredere și mare nevoie de el!”, a scris Victor Ponta pe contul său de Facebook.
STIRE INITIALA: Fostul premier Mihai Tudose se află în acest moment într-un spital din Bucureșți, după ce colegii săi de partid au chemat ambulanța pentru că i s-a făcut rău.
Potrivit primelor informații, Mihai Tudose este suspect de infarct, dar diagnosticul i se va pune la spital, informează evenimentul zilei.
Vicepreședintelui Pro România i s-a făcut rău în timp ce se afla la o întâlnire cu mai mulți lideri politici din partid. Ei au fost cei care au chemat ambulanța.
Pro România trebuie să anunțe în această seară lista pentru alegerile europarlamentare.
Contactată de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, deputatul Emilia Meiroșu, coordonatorul Pro România filiala Brăila, a confirmat faptul că lui Mihai Tudose i s-a făcut rău în cadrul ședinței de partid, dar că nu se știe deocamdată cauza. Ea a explicat și că liderul Pro România, Victor Ponta, va susține o conferință de presă în care va clarifica situația.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.
Politică
Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”
• ”Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto European”, a punctat europarlamentarul roman • ”De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată”, a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că propunerea Parlamentului European de reducere a obiectivului privind emisiile de CO₂ ale mașinilor noi poate reprezenta un pas spre salvarea industriei auto europene.
”Poate fi doar un pas simbolic sau poate constitui un moment de cotitură, cu consecințe benefice pentru economie și cetățeni”, a avertizat Mihai Tudose.
”Știm că se vrea eliminarea treptată, în UE, a autoturismelor și autoutilitarelor noi, echipate cu motoare cu ardere internă. Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto european.
Pentru a mai repara din răul deja făcut, Comisia Europeană a propus, în decembrie anul trecut, revizuirea obiectivului pentru anul 2035, privind parcul de vehicule și camionete din UE, de reducere a emisiilor de CO₂ nu cu 100%, ci cu 90% față de nivelul de referință din 2021.
Miercuri, Comisia de Mediu din Parlamentul European a votat pentru reducerea țintei inițiale, de 100%, la 87,5% pentru autoturisme și 80% pentru vehiculele comerciale ușoare. Urmează votul în plenul Parlamentului European, în sesiunea din decembrie, pentru ceea ce va constitui mandatul Parlamentului în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.
La nivel europarlamentar, acordul între Socialiști, Populari și Liberali, pe un subiect atât de sensibil, e considerat un semnal încurajator pentru coaliția pro-europeană, pe fondul renegocierii de poziții, la jumătatea mandatului. Sunt dezamăgit, însă, de lipsa de curaj și ambiție, pe care o trădează diferența infimă față de propunerea Comisiei Europene.
De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată.
Speranța majoră rămâne la Consiliu, unde România și celelalte state membre, producătoare de mașini, trebuie să se bată pentru apărarea industriei auto, prin adecvarea la realitate a obiectivelor de mediu”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.






















