Economie
Mega-proiect de investiții pregătit de CUP “Dunărea”
* 247 milioane de euro fără TVA, aceasta este suma care ar urma să fie atrasă de la Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Infrastructură Mare * cu acești bani ar urma să fie, printre altele, reparată întreaga rețea veche de canalizare, ca să nu mai apară tasări ale carosabilului, așa cum s-a întâmplat recent pe Str. Ștefan cel Mare, unde doar ce se turnase un strat nou de asfalt * alte ținte ale proiectului finanțat prin POIM ar fi extinderea rețelei de apă și canalizare în tot județul și dotarea CUP “Dunărea” cu utilaje și instalații noi, printre care și o instalație ce va permite transformarea în peleți a nămolului rezultat în urma epurării apelor menajere * acest nămol este aruncat în prezent la groapa de gunoi, costurile de transport și depozitare fiind enorme
Strada Ștefan cel Mare a beneficiat recent de reparații, fiind astupate, prin plombări sau covoare asfaltice, toate gropile care le dădeau de furcă, de ani de zile, șoferilor ce tranzitau această zonă. În acest context, cine a avut drum, zilele trecute, pe strada respectivă, porțiunea dintre Str. Gral. Eremia Grigorescu și Str. 1 Decembrie 1918, a putut observa cu surprindere că o echipă de lucru a Companiei de Utilități Publice “Dunărea” Brăila a spart asfaltul proaspăt turnat pentru a săpa o ditamai groapa în carosabil. Evident, brăilenii care au dat peste scena respectivă au fost indignați de faptul că angajații CUP “Dunărea” s-au apucat să intervină asupra rețelei stradale la doar câteva zile după ce s-a pus noul asfalt. Conducerea companiei susține, însă, că nu este vorba despre o lucrare prost programată ci despre o intervenție necesară, făcută în urma unei avarii apărute la conducta de canalizare. “Așa cum se întâmplă frecvent pe străzile unde rețeaua de canalizare este veche de peste o sută de ani, apar infiltrații care provoacă tasări ale solului. Despre aceeași situație a fost vorba și pe strada Ștefan cel Mare, unde a trebuit să intervenim pentru repararea conductei de canalizare, chiar dacă asta a însemnat să spargem asfaltul recent turnat. Cu astfel de cazuri ne vom mai confrunta pe străzile municipiului, până când vom reuși să facem o reabilitare completă a rețelei vechi de canalizare”, ne-a declarat Silviu Mangiurea, directorul CUP “Dunărea” Brăila.
Vestea bună este că înlocuirea vechilor conducte de canalizare cu unele noi s-ar putea face într-un viitor destul de apropiat. Potrivit lui Mangiurea, CUP “Dunărea” încearcă în prezent să acceseze nu mai puțin de 247 milioane de euro, fără TVA, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Cu acești bani urmează să fie pus în practică un amplu proiect de investiții ce prevede, printre altele, reabilitarea întregii rețele de canalizare din municipiu, care pe anumite străzi din zona centrală are mai mult de 100 de ani. Proiectul prevede, totodată, acoperirea cu canalizare și rețea de alimentare cu apă a absolut tuturor străzilor din municipiu care în prezent nu beneficiază de astfel de facilități. Și nu numai municipiul Brăila va avea de câștigat ci întreg județul! Astfel, proiectul urmează să aducă rețele de alimentare cu apă potabilă în toate localitățile din județ cu peste 50 de locuitori și să extindă rețelele de canalizare în toate localitățile cu peste 2.500 de locuitori.
În cadrul aceluiași proiect, CUP “Dunărea” ar urma să se doteze cu o serie de utilaje noi – vidanje, aspiratoare, buldoexcavatoare, bascule etc. Nu în ultimul rând, ar urma să fie achiziționată o instalație de uscare a nămolului rezultat în procesul de epurare a apelor uzate din municipiu, care va fi astfel transformat în peleți, folosiți ulterior drept combustibil pentru alimentarea cu energie a Stației de Epurare.
“În prezent, acest nămol este transportat la Depozitul de Deșeuri de la Muchea. Este vorba despre circa 30 de tone pe zi, iar taxa pentru depozitarea unei tone este de 120 lei. Dacă vom reuși să transformăm nămolul în peleți, vom scăpa de costurile de transport și de depozitare, economiile rezultate de aici fiind considerabile”, ne-a declarat Silviu Mangiurea.
Potrivit directorului CUP “Dunărea”, implementarea acestui mega-proiect de investiții în valoare de 247 milioane de euro fără TVA se află într-un stadiu destul de avansat. “Avem deja studiul de fezabilitate depus la reprezentanța Comisiei Europene, iar din semnalele primite reiese că lucrurile sunt în regulă. Sperăm că anul acesta vom reuși să semnăm contractul de finanțare, astfel încât anul viitor să putem da drumul la licitație”, ne-a spus Mangiurea.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















