Sănătate
Medicii de familie îşi îndeamnă pacienţii să doneze sânge
• aceştia vor începe o campanie de informare şi sensibilizare a brăilenilor pentru a face acest act de caritate • necesarul zilnic de sânge transfuzabil nu mai poate fi acoperit
În contextul în care numărul donatorilor de sânge s-a diminuat extrem de mult în ultima perioadă, iar necesarul zilnic nu mai poate fi acoperit, Societatea Medicilor de Familie Brăila a pornit o campanie de informare şi sensibilizare a populaţiei. Prin acest demers se urmăreşte convingerea brăilenilor să meargă la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila şi să facă un act de caritate pentru semenii suferinzi, care au foarte mare nevoie de sânge.
“Scăderea numărului de donatori de sânge din ultimii ani, la nivelul întregii ţări, precum şi în judeţul Brăila, a făcut ca necesarul zilnic de sânge transfuzabil să nu poată fi acoperit. Campania de informare şi sensibilizare se desfăşoară prin intermediul cabinetelor medicilor de familie din municipiul Brăila şi din comunele judeţului. Medicii de familie fiind profesioniştii din prima linie a sistemului medical, îşi vor informa pacienţii cu privire la beneficiile şi limitele acestei acţiuni umanitare”, ne-a declarat dr. Viorica Naumov, medic de familie şi preşedintele filialei brăilene a Societăţii Medicilor de Familie.
Astfel, începând de luni, 18 septembrie, cetăţenii vor găsi afişe de informare în toate cabinetele medicilor de familie.
Reamintim că numărul donatorilor de sânge de la Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiu a scăzut considerabil în ultimii ani cu aproape 2-3 mii. Dacă anul trecut veneau zilnic aproape 50 de persoane să doneze sânge, anul acesta, mai ales pe perioada verii, numărul lor s-a înjumătăţit, ajungând abia la 25 de donatori în medie pe zi.
Sănătate
Planul Național de Diabet, departe de realitatea sistemului medical românesc
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a criticat Planul Național de Diabet, despre care spune că nu a putut fi aplicat deoarece prevederile sale nu corespundeau realităților din sistemul medical românesc. Oficialul a anunțat că își dorește elaborarea unui nou document, cu obiective clare și măsuri care să poată fi puse în practică.
Declarațiile au fost făcute marți, 3 noiembrie, la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România.
Ministrul Sănătății: Multe planuri sunt adevărate teze de doctorat
Alexandru Rogobete susține că numeroase strategii și planuri naționale au rămas neimplementate deoarece au fost construite în jurul unor obiective prea numeroase și greu de realizat.
„Multe planuri sunt întârziate şi multe din ele, din punctul meu de vedere, sunt adevărate teze de doctorat care nu pot fi puse în aplicare. Pentru că au fost scrise de tot felul de specialişti în domeniu, cadre universitare care au vrut să arate că ştiu să scrie mult, dar lucrurile foarte multe obiective, acţiuni care nu pot fi puse în aplicare şi avem aceste exemple din trecut”, a declarat ministrul.
Oficialul a explicat că documentele pe care le-a coordonat au fost concepute astfel încât să conțină obiective punctuale, indicatori măsurabili și acțiuni care pot fi realizate efectiv.
În ceea ce privește Planul Național de Diabet, ministrul a afirmat că acesta nu a fost aplicat din cauza diferenței dintre prevederile documentului și posibilitățile reale ale sistemului sanitar.
„Planul Naţional de Diabet nu a fost pus în aplicare pentru că a fost un basm, un roman, un plan care depăşeşte cu mult capacitatea sistemului de sănătate şi a României de a fi pus în aplicare şi nu pentru că am fi incompetenţi, ci pentru că ce scrie în acel plan nu are legătură cu realitatea din sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete.
Pacienții cu diabet ar putea primi mai ușor senzorii și pompele de insulină
O altă schimbare pe care ministrul Sănătății vrea să o introducă vizează accesul pacienților dependenți de insulină la dispozitivele medicale necesare monitorizării și tratamentului.
În prezent, aceștia trebuie să parcurgă mai multe etape și să ajungă la diferite cabinete medicale pentru a obține senzorii de monitorizare a glicemiei și pompele de insulină.
Alexandru Rogobete spune că își dorește simplificarea procedurilor și introducerea posibilității de eliberare a acestor dispozitive prin farmaciile cu circuit deschis.
„Îmi doresc să scoatem această plimbare inutilă a pacienţilor între cabinetele medicale pentru a-şi achiziţiona senzorii şi pompele de insulină. Îmi doresc să deschidem în circuitul de farmacii cu lanţ deschis, oricum statul le plăteşte, oricum sunt compensate şi gratuite. Eu nu văd rostul pentru ce un pacient care ştim că are diabet să stea cu orele şi să-l plimbăm între cabinetele din ambulatoriu doar pentru a-şi primi acele dispozitive medicale, repet, care oricum sunt gratuite”, a afirmat ministrul.
Un nou Plan Național de Diabet, anunțat de ministru
În ceea ce privește viitorul Plan Național de Diabet, Alexandru Rogobete a anunțat că documentul va fi regândit și va avea o structură mai simplă, cu măsuri care să poată fi aplicate în sistemul medical. „Vom discuta şi vă asigur că va fi unul suplu, la obiect şi care va putea fi pus în aplicare. În cel mai scurt timp posibil”, a mai declarat ministrul Sănătății.
Sănătate
Lista medicamentelor compensate urmează să fie actualizată. Aproape 40 de medicamente noi vor fi adăugate
Lista medicamentelor compensate și gratuite urmează să fie extinsă din nou, cu aproximativ 36 de medicamente noi și patru extinderi de indicații pentru tratamente deja existente, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Potrivit acestuia, noua actualizare ar urma să ducă la un total de 92 de medicamente și indicații noi introduse pe listă în anul 2026.
36 de medicamente noi și patru extinderi de indicații
Ministrul Sănătății a precizat că datele preliminare indică introducerea a aproximativ 40 de modificări pe lista medicamentelor compensate.
„Acum avem pregătită o nouă actualizare. În septembrie trebuia făcută o altă actualizare, dar nu s-a făcut. Datele preliminare arată că avem în jur de 36 de medicamente noi, cu 4 extinderi de indicații, adică 40 în total”, a declarat Alexandru Rogobete.
Extinderea indicațiilor înseamnă că anumite medicamente care se află deja pe lista tratamentelor compensate vor putea fi decontate și pentru alte afecțiuni sau pentru alte categorii de pacienți.
Numeroase tratamente noi, inclusiv pentru pacienții oncologici
Potrivit ministrului, legea prevede actualizarea listei medicamentelor compensate de două ori pe an.
Alexandru Rogobete a arătat că, în ultimul an, au fost introduse numeroase tratamente noi, multe dintre acestea fiind inovative și destinate, în special, pacienților care suferă de cancer.
În 2025, au fost introduse 41 de medicamente noi și au fost aprobate 10 extinderi de indicații. Ulterior, în februarie 2026, lista a fost actualizată din nou, cu alte 33 de medicamente și 19 extinderi de indicații.
Odată cu noua actualizare anunțată, numărul medicamentelor și indicațiilor noi introduse în acest an ar urma să ajungă la 92.
Ministrul Sănătății a precizat că procedura de actualizare a listei va fi reluată și în februarie 2027.
Lista medicamentelor compensate și gratuite este importantă în special pentru pacienții cu boli cronice sau grave, pentru care costul unor tratamente poate fi foarte ridicat.






















