SPORT
Meciuri echilibrate în etapa a 3-a la Turneul firmelor
• favoritele s-au calificat în semifinale, care vor avea loc astăzi, de la ora 17.30
Ultima etapă programată în grupe la Turneul firmelor a fost una cu meciuri echilibrate, cu multe faze spectaculoase şi cu victorii la limită. Într-unul dintre cele mai echilibrate jocuri, “Pricons” a deschis scorul, în minutul 2, prin Daniel Cazan, însă, cinci minute mai târziu, Marius Marcu a egalat, iar până la pauză, deşi acţiunile s-au derulat cu repeziciune între cele două careuri, nicuna dintre combatante nu a mai reuşit să marcheze. La şase minute de la reluare, Stroe a înscris în propria poartă, iar “Pricons” a trecut în avantaj. După nouă minute, “Yazaki” a restabilit egalitatea în urma reuşitei lui Romeo Arghir. Egalitatea s-a menţinut doar un singur minut deoarece Vasile Priceputu şi-a trecut numele pe lista marcatorilor şi “Pricons” s-a impus cu 3-2. Tot cu acelaşi rezultat s-a încheiat şi partida dontre “Ronţăilă” şi “Rodbun”. Pentru învingători au marcat Răuţă (min. 6 – autogol), Sorin Soare (min. 12) şi Mădălin Nicolau (min. 24), iar pentru “Rodbun”, Gheorghe Dorobanţu a realizat “dubla”. “TransMarian” a făcut cel mai bun joc de la acest turneu, dar a pierdut cu 3-2 partida cu “BricoDepot”, iar “Vard Brăila” s-a impus cu 5-3 în disputa cu “Carrefour”.
Astăzi au loc semifinalele. În primul meci, de la ora 17.30, se întâlnesc “Pricons” şi “Rodbun”, iar de la 18.30, “Yazaki” şi “Ronţăilă”. Echipele care vor câştiga vor disputa pe 23 iunie finala mare, iar celelalte două vor juca pentru locul al treilea.
“Au fost meciuri echilibrate, nu mă aşteptam ca Pricons să câştige, dar consider că după aspectul jocului a meritat acest lucru, iar un alt meci cu scântei a fost cel dintre Ronţăilă şi Rodbun. Vard a încercat să facă scor cu adversara sa şi să beneficieze de un eventual pas greşit al celor de la Pricons, dar nu a reuşit să acceadă în semifinale. Până acum, ţinând cont de modul în care au evoluat echipele care s-au calificat în semifinale, eu văd o finală Pricons – Yazaki, însă nu este exclus să apară şi surprize”, a declarat Adrian Manole, preşedintele Comisiei de fotbal în sală.
Rezultatele înregistrate în etapa a III-a:
Vard – Carrefour 5-3
Ronţăilă – Rodbun 3-2
Pricons – Yazaki 3-2
BricoDepot – TransMarian 3-2
Programul meciurilor din semifinale:
Ora 17.30: Pricons – Rodbun
Ora 18.30: Yazaki – Ronţăilă
SPORT
Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza
Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.
La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.
Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.
”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.
Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.
SPORT
Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a
Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.
Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.
”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.
”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.
Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.
După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.
























