Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Mai puțină teorie, mai multă practică – reguli noi la Evaluările Naționale 2026

Publicat

în

• ⏱ 4 minute citire
Mai puțină teorie, mai multă practică – reguli noi la Evaluările Naționale 2026

Peste 6.300 de elevi din județul Brăila intră, începând din această săptămână, în emoțiile Evaluărilor Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Testările din acest an vin cu exerciții mai apropiate de viața reală și mai puțin axate pe memorare,  Ministerul Educației încearcă să le transforme într-un instrument util pentru dezvoltarea reală a copiilor, nu doar într-o simplă verificare a cunoștințelor.

Luna mai marchează startul Evaluărilor Naționale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. Testările standardizate, organizate de Ministerul Educației și Cercetării, nu urmăresc acordarea unor note clasice, ci măsurarea competențelor de bază dobândite de copii și identificarea nevoilor reale de învățare.

Anul 2026 vine însă și cu elemente de noutate importante, testările nu vor mai urmări doar verificarea cunoștințelor teoretice, ci și capacitatea copiilor de a aplica ceea ce au învățat în situații concrete, apropiate de viața de zi cu zi.

La nivelul județului Brăila, vor participa la aceste evaluări 6.372 de elevi: 2.248 de elevi de clasa a II-a; 2.102 elevi de clasa a IV-a și 2.022 elevi de clasa a VI-a.

Teste mai apropiate de realitatea copiilor

Potrivit noii metodologii, itemii din cadrul evaluărilor vor urmări mai accentuat competențe practice, deprinderi și capacitatea elevilor de a utiliza ceea ce au învățat în contexte reale. Astfel, exercițiile vor include situații cotidiene, formularea de opinii, argumentare și rezolvarea unor probleme care presupun gândire critică și aplicabilitate.

O altă noutate este extinderea competențelor evaluate, pentru ca testările să ofere o imagine mai clară asupra modului în care elevii reușesc să transfere cunoștințele dincolo de disciplina școlară propriu-zisă. Ministerul Educației subliniază că, în acest an școlar, vor fi pilotați itemi care vizează alfabetizarea funcțională, inclusiv aplicații practice din alte arii curriculare. Practic, evaluările urmăresc nu doar ce știe elevul, ci și modul în care poate folosi informația în viața de zi cu zi.

Noua abordare este parte a unei strategii mai ample de modernizare a sistemului educațional și de pregătire a elevilor pentru cerințele evaluărilor internaționale precum OECD-PISA, TIMSS sau PIRLS.

Evaluări fără presiunea notelor

Testările au rol diagnostic și formativ, iar rezultatele nu vor fi afișate public și nici trecute automat în catalog. Acestea vor fi comunicate părinților și profesorilor pentru elaborarea unor planuri individualizate de învățare, adaptate nevoilor fiecărui elev.
Punctajele pot fi transformate în calificative sau note doar la solicitarea scrisă a părinților.

Totodată, autoritățile susțin că noua abordare urmărește dezvoltarea responsabilității pentru propria învățare și pregătirea elevilor pentru cerințele actuale ale educației moderne și ale evaluărilor internaționale. Scopul principal rămâne diagnosticarea nivelului de pregătire al fiecărui elev și adaptarea procesului educațional în funcție de nevoile identificate.

Calendarul Evaluărilor Naționale 2026

Clasa a II-a – 12-15 mai 2026
• 12 mai: Limbă și comunicare – scris (limba română / limba maternă)
• 13 mai: Limbă și comunicare – citit
• 14 mai: Matematică și explorarea mediului
• 15 mai: Limbă și comunicare pentru minorități

Clasa a IV-a – 19-21 mai 2026
• 19 mai: Limbă și comunicare
• 20 mai: Matematică și științe ale naturii
• 21 mai: Limbă și comunicare – limbă maternă

Clasa a VI-a – 26-28 mai 2026
• 26 mai: Limbă și comunicare
• 27 mai: Matematică și științe ale naturii
• 28 mai: Limbă și comunicare – limbă maternă

Elevii de clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională în luna iunie 2026, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.

Cum se desfășoară evaluările

Testările se desfășoară, de regulă, în sălile în care elevii își desfășoară activitatea în mod obișnuit, pentru a reduce emoțiile și stresul asociate examenelor. Durata fiecărui test este: 45 de minute pentru elevii de clasa a II-a și 60 de minute pentru elevii de clasa a IV-a și a VI-a. Evaluările pentru clasele a II-a și a IV-a sunt corectate în cadrul unităților de învățământ, în timp ce lucrările elevilor de clasa a VI-a sunt evaluate centralizat, în termen de șapte zile. Prin noile măsuri, Ministerul Educației încearcă să transforme aceste testări într-un instrument util pentru dezvoltarea elevilor, punând accent pe învățarea aplicată, gândirea critică și pregătirea pentru viața reală, nu doar pe acumularea mecanică de informații.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile