Social Media

Local

Mafia Peştelui Contaminat la Brăila, episodul II. 16 membri ai grupării, în arest preventiv la Constanţa

Timp de citire: 6 minute

• Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila a emis, ieri, un comunicat de presă în care anunţă că suspecţii în cazul mafiei peştelui contaminat adus din Spania, Italia şi Franţa şi comercializat în România, inclusiv Brăila, se află în arest preventiv din 19 iunie • este vorba despre 16 membri ai grupării infracţionale, care au fost introduşi deja în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Constanţa • aceştia sunt bănuiţi de evaziune fiscală, comercializare de produse alterate, fals în înscrisuri, comercializare de peşte fără documente legale şi altele
 
Cazul legat de grupul organizat care introducea în România şi comercializa peşte contaminat din altă ţări, inclusiv în Brăila, ce a fost depistat şi prins de poliţişti în luna mai, îşi urmează cursul. Mai exact, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila a emis, ieri, un comunicat de presă legat de cele 150 de percheziţii domiciliare care s-au făcut la vremea respectivă, sutele de persoane implicate în grupul infracţional şi cele 30 de tone de peşte impropriu consumului confiscat atunci. Mai exact, în urma investigaţiilor desfăşurate de Poliţia Română, prin Direcţia de Ordine Publică, în cooperare cu autorităţile poliţieneşti din Spania, Ungaria, Franţa, Italia şi Portugalia, au fost reţinuţi în luna mai 16 membri ai unei grupări infracţionale, care se ocupau cu activităţi ilegale din domeniul pescuitului, achiziţiei, transportului şi comercializării peştelui impropriu consumului.
Pe 19 iunie, aceştia (toţi cetăţeni români), au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Constanţa, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă. Potrivit comunicatului Poliţiei, membrii grupului sunt bănuiţi de evaziune fiscală, comercializare de produse alterate, fals în înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals, deţinere/transport/comercializare de peşte fără documente legale, fapte comise pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franţei, Ungariei, Portugaliei şi României.
“Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, având în vedere complexitatea cauzei, precum şi caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia, coordonate direct de EUROJUST şi EUROPOL”, se mai arată în comunicatul IPJ.
 
169 de mandate de percheziţie domiciliară dintre care 11 la Brăila
 
Reamintim faptul că, la mijlocul lunii mai a acestui an, poliţiştii români şi cei din ţările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziţie domiciliară dintre care 11 au fost la Brăila. Practic, în România, au fost desfăşurate 115 percheziţii (pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş), la care au participat şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania. Alte 26 de percheziţii au fost efectuate în Italia, 9 în Spania, 9 în Franţa şi 10 în Ungaria, la care au participat şi poliţişti români.
“Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni şi maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Ea nu funcţiona după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acţiona pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcţie de obiectul de activitate (braconaj piscicol /transport marfă/comercializare etc.). Produsele piscicole erau obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, unde pescuitul era interzis, peştele din acele zone fiind impropriu consumului. Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată şi transportată fără a avea autorizaţie sanitar-veterinară, aşa cum impune legislaţia europeană şi română în domeniu.Aducerea în România a peştelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziţii intracomunitare, prin intermediul unor societăţi româneşti cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înfiinţate pentru a servi activităţii infracţionale”, se precizează în comunicat în legătură cu modul în care a acţionat gruparea.
La Brăila, reamintim că poliţiştii români şi spanioli, alături de inspectori ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi Siguranţa Alimentelor din judeţul nostru au efectuat percheziţii la 11 adrese, dintre care 8 în municipiu (inclusiv în Piaţa Mare) şi 3 în localitatea Cazasu. Potrivit imaginilor furnizate de către IPJ Brăila, peştele era ţinut în lăzi murdare folosite pe post de “acvariu”, iar într-o altă locaţie, marfa era ţinută în lăzi din plastic mai mici, neacoperită. Într-un coş, au fost găsite atunci sume impresionante de bani, lei şi valută, dar şi bonuri de masă.
Potrivit unor surse de încredere, la vremea respectivă printre locaţiile vizate de autorităţi, s-ar fi numărat domiciliile a trei brăileni – Marcel Motoc (coincidenţă de nume cu fostul consilier judeţean PSD Marcel Motoc, administrator firmă de asfaltări – n.r.), Paul Motoc şi Florin Motoc, administratorii firmelor SC Nicom SRL Brăila, SC Roxdany Impex SRL Brăila, SC Pelicula Com SRL Brăila. Toate cele trei societăţi amintite au ca obiect de activitate principal comerţ cu amănuntul al peştelui, crustaceelor şi moluştelor în magazine specializate, conform site-ului Ministerului Finanţelor.
 
30 de tone de peşte, impropriu consumului, confiscate
 
Investigaţiile comune s-au valorificat atunci prin blocarea accesului pe piaţa românească a 30 de tone de peşte, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei. Trebuie precizat că întreaga cantitate de peşte confiscată a fost distrusă cu sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
“Documentarea activităţii infracţionale s-a desfăşurat de către poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F.”, se mai arată în comunicat.
 

Local

Deținuții din Penitenciarul Brăila, ajutați de jandarmi să se reintegreze în societate

• la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii au fost prezenți la activitatea desfășurată la Penitenciarul Brăila -«Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare», organizată în scopul prevenirii recidivei în rândul deținuților • în cadrul evenimentului și discuțiilor cu persoane private de libertate a fost promovată responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială • la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unui alt eveniment dedicat prevenirii recidivei, șase deținuți au gătit pizza alături de copiii lor

Publicat

în

Deținuții din Penitenciarul Brăila, ajutați de jandarmi să se reintegreze în societate

Importanța colaborării instituționale în sprijinirea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Jandarmii au fost printre deținuți, cu recomandări care să îi ajute să revină la o viață normală și liniștită după eliberare.

Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a răspuns invitației Penitenciarului Brăila de a participa la activitatea ”Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare”, dedicată consolidării parteneriatelor dintre instituțiile publice, angajatori și organizațiile comunității.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Strategiei Naționale de Prevenire a Recidivei 2025–2029.

”Jandarmeria are un rol important în acest demers, prin activitățile de prevenire, menținerea ordinii și siguranței publice, dar și prin implicarea în proiecte și inițiative care promovează responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială.
Credem că o comunitate mai sigură se construiește nu doar prin intervenție, ci și prin prevenție, educație, colaborare și responsabilitate comună”,
arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

Oamenii legii consideră că prin implicarea în astfel de acțiuni preventive, cu participarea tuturor partenerilor instituționali, se poate construi o comunitate mai sigură!

Reintegrarea socială se construiește pas cu pas

Un alt eveniment care face parte din cadrul Strategiei de prevenire a recidivei 2025-2029, coordonat de către specialiștii Serviciului Educație al Penitenciarului Brăila, a avut loc la sfârșitul lunii octombrie.

După cum arată lucrătorii unității de detenție, reintegrarea se constuiește pas cu pas, prin implicare, învățare și oportunități reale de a exersa comportamente pozitive în contexte apropiate de viața din comunitate.

Deprinderea unor abilități practice și consolidarea relațiilor familiale sunt pași importanți în procesul de reintegrare socială.” În acest context, 6 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila, au participat la o activitate educativă desfășurată la Trattoria Ibrail, unde au pregătit pizza alături de copiii lor, sub îndrumarea personalului. Dincolo de experiența culinară, activitatea a reprezentat o oportunitate de a exersa abilități practice, de a-și dezvolta capacitatea de cooperare, comunicarea și lucrul în echipă, dar și de a-și consolida relația cu familia. Educația înseamnă mai mult decât transmiterea unor cunoștințe. Înseamnă experiențe care formează deprinderi, responsabilitate și încredere în propriile capacități”, se arată în comunicatul Penitenciaruui Brăila, postat pe adresa de Facebook.

Citește articolul complet

Local

Tineri puși pe scandal, liniștiți de jandarmi

• de la începutul lunii noiembrie, jandarmii au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice, fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.500 de lei • sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public

Publicat

în

Tineri puși pe scandal, liniștiți de jandarmi

În perioada 1–9 noiembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice, atât în municipiu, cât și în județ.

În acest interval, au fost legitimate, prin intermediul aplicației EDAC, 195 de persoane și au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 avertismente și 38 de amenzi, în valoare totală de 22.500 de lei.

”Sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public. De asemenea, au fost desfășurate 17 activități informativ-preventive în unitățile de învățământ și în spațiul public, atât independent, de către cadrele unității, cât și în cooperare cu partenerii instituționali”, arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

În ceea ce privește misiunile de ordine publică, au fost executate opt misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice, precum și 100 de misiuni de menținere a ordinii publice, desfășurate atât independent, cât și în cooperare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în cadrul patrulelor mixte.

Prin aceste activități, jandarmii au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧