Social
“Madry Pizza”, alături de Bogdi! Pizzeria donează toate încasările din ziua de 1 septembrie
• brăilenii sunt aşteptaţi sâmbătă, între orele 16.00-23.00, să păşească pragul localului situat pe Calea Călăraşilor, la Module, vizavi de Facultatea de Inginerie • toţi banii încasaţi în această zi vor fi donaţi campaniei “Bogdi învinge tumora” • Bogdi are nevoie urgentă de susţinerea noastră financiară, deoarece luna viitoare va fi supus unei intervenţii chirurgicale
Urmând exemplul altor societăţi comerciale din Brăila, Pizzeria “Madry Pizza” se alătură cauzei lui Bogdi şi donează toate încasările de sâmbătă, 1 septembrie.
“Suntem alături de părinţii lui Bogdan, băieţelul de 3 anişori diagnosticat cu tumoră la ficat. Aşadar, am hotărât ca toate încasările de sâmbătă, 1 septembrie, să le donam în contul familiei. Durerea părinţilor este nemărginită, însă suntem convinşi că împreună vom reuşi să contribuim substanţial pentru ca acest copilaş să se întoarcă acasă, la Brăila. Vă aşteptăm sâmbătă, 1 septembrie, între orele 16:00-23:00, la MADRY PIZZA, pe Calea Călăraşilor, la Module, vizavi de Facultatea de Inginerie, să degustaţi produsele noastre. Totodată, puteţi comanda şi la domiciliu. Telefon: 0239.700.400. Împreună putem salva o viaţă!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Madry Pizza Brăila.
Reamintim că au mai rămas doar trei zile în care puteţi să îi oferiţi o şansă la viaţa lui Bogdi donând direct pe pagina de Facebook “Bogdi învinge tumora 2”. Până pe data de 31 august puteţi intra pe pagină şi dona sume de bani pentru ca băieţelul de numai 3 anişori să învingă tumora, 31 august fiind termenul la care expiră cele trei luni de campanie de donare prin intermediul reţelei de socializare.
Bogdi a trecut până acum prin şapte şedinţe de chimioterapie şi urmează a opta, apoi hopul cel mare: operaţia de extirpare a tumorii. Deoarece costurile unei astfel de intervenţii sunt mari, mult peste puterile şi resursele părinţilor – vorbim de o sumă în jurul a 100.000 de euro, aceştia au mare nevoie ajutorul nostru ca să-şi salveze copilul.
Donează 2 euro la 8832!
Dacă nu aţi apucat să donaţi prin intermediul campaniei derulate pe Facebook, mai exisă o metodă simplă, rapidă şi eficientă de a-l auta pe Bogdi: un SMS de 2 euro la 8832. Haideţi să “rupem” 2 euro, adică mai puţin de 10 lei, pentru acest băieţel minunat! Haideţi să renunţăm pentru o zi la un suc, o îngheţată sau o prăjitură şi să ajutăm un copil aflat în suferinţă! Trimite textul “BOGDAN” la 8832 şi oferă-i o şansă la viaţă! Campania este deschisă până pe 15 septembrie şi este sprijinită de Orange, Telekom, Vodafone şi RCS-RDS. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















