Social Media

Administrație

Lucrări de mântuială la reţeaua de apă potabilă şi canalizare din Chiscani

Timp de citire: 5 minute

• asta acuză consilierul local PNL Costică Gorgan, făcând referire la lucrările care se execută în prezent la reţeaua de apă din localitate, un proiect realizat în cofinanţare între Primăria Chiscani şi Compania de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila în valoare totală de peste 6 milioane lei
 
Revoltă în privinţa modului în care se execută lucrările la reţeaua de apă şi canalizare din comuna Chiscani. Consilierul local PNL Costică Gorgan susţine că, deşi întreaga investiţie ce se realizează în prezent în cofinanţare între Primăria Chiscani şi Compania de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila costă peste 6 milioane lei, în teren nu se respectă devizul aprobat de Consiliul Local. Acesta a precizat că a transmis primarului şi viceprimarului de nenumărate ori că lucrările nu sunt conforme cu documentaţia, însă nimeni nu îl bagă în seamă şi se încearcă să se asfalteze cât mai repede pentru că se apropie un alt rând de alegeri. Gorgan a dat ca exemplu lucrările care se realizează pe strada pe care locuieşte, Mateiu Caragiale, unde a avut ocazia să vadă cum au decurs lucrurile. Consilierul liberal acuză că maiul mecanic pentru compactare nu este folosit, că nu se toarnă umplutură de nisip pe lângă conducte, că nu se utilizează pământ coeziv, că se tasează cu un buldoexcavator şi nu se lucrează pe straturi. De asemenea, a semnalat că lucrarea a ajuns la nivelul gurilor de canalizare astfel că în momentul în care se va asfalta acestea vor fi astupate. Gorgan a afirmat că fie se va mai reduce din stratul de pământ, fie vor fi ridicate gurile de canalizare şi implicit nivelul străzii. Însă în ambele soluţii de avarie se vor cheltui mai mulţi bani şi vor apărea consecinţe privind nerespectarea devizului lucrării. 
“Încă de la început, mie personal, valoarea manoperei mi s-a părut extrem de mare. Iar după începerea lucrărilor la conducta de apă au început să circule zvonuri, cum ar fi că nu se respectă adâncimea de protecţie contra îngheţului, că nu se respectă tehnologia şi nu se pune patul de nisip la conductă, că nu se lasă să se taseze pământul, atât la şanţul făcut pentru conducta de apă potabilă, cât şi la cea pentru canalizare. Şi imediat au acoperit aceste nereguli cu stratul necesar de materiale. O altă neregulă majoră rezultată în această grabă a cheltuirii banului public o reprezintă faptul că straturile puse deja pe strada Mateiu Caragiale, de exemplu, au acoperit gurile de canalizare, iar asfaltul nu se mai poate turna deoarece ar acoperi complet gurile de canalizare”, a declarat Gorgan.
 
Consilierul PNL a venit «înarmat» cu devizul de lucrări
 
Costică Gorgan susţine că l-a avertizat atât pe primarul Costică Cojea cât şi pe viceprimarul Geanina Pospai despre toate neregulile pe care le-a sesizat, însă i s-a transmis că nu cunoaşte proiectul şi că dirigintele de şantier a dat asigurări că se lucrează cât se poate de corect. Pentru că nu l-a mulţumit răspunsul, Gorgan susţine că a luat la puricat devizul lucrării şi a ajuns la concluzia că sunt foarte mulţi paşi peste care se sare în realizarea lucrării.
“În deviz secţiunea tehnică – manoperă (…) avem menţionat la capitolul de lucrări: compactarea cu maiul mecanic de 150 – 200 kg, a umpluturilor în straturi succesive de 20 – 30 cm grosime, inclusiv udarea fiecărui strat în parte, umpluturile executându-se din pământ coeziv. În realitate, personal am văzut pe strada Mateiu Caragiale cum această lucrare nu se execută. Mai exact, am văzut cum după introducerea conductei de alimentare cu apă în şanţ, pământul excavat era introdus din nou în şanţ, fără a se turna patul de nisip. Apoi, peste pământul afânat se trecea cu roţile de la buldoexcavator şi se îndrepta suprafaţa respectivă cu cupa utilajului. Se mai precizează că umplutura în şanţ la conducta de alimentare cu apă şi canalizare se face cu nisip. Avem 4.015,52 mc cu o valoare de 410.727,456 lei. Nu am văzut să se folosească nisip”, a mai reclamat Gorgan, revoltat.
Consilierul consideră că se lucrează la foc automat, chiar dacă se comit greşeli grave, doar pentru că se apropie alegerile şi nimeni nu se gândeşte la consecinţele din următorii ani, când şoseaua “riscă să fie în valuri”.
Contactat de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, primarul comunei Chiscani, Costică Cojea nu a răspuns la telefon. Aproape de închiderea ediţiei print de ieri a ziarului, acesta a trimis totuşi un sms în care ne-a transmis să îi înaintăm o adresă pentru a primi un răspuns “tot în scris” la cele reclamate de consilier. Vom reveni.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧