Social Media

SPORT

Lotul Daciei Unirea se reuneşte pe 26 sau 28 iunie fără Andrei Puşcaşu

Timp de citire: 3 minute

• jucătorul şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu echipa de fotbal brăileană •”Puşcaşu ne-a ajutat foarte mult, nu puteam să-i băgăm beţe în roate”, spune antrenorul Alin Pânzaru
 
Unul dintre jucătorii titulari de la Dacia Unirea din ultimele sezoane, Andrei Puşcaşu şi-a reziliat de comun acord şi pe cale amiabilă, contractul cu gruparea brăileană. În cele cinci sezoane în care a jucat pentru Dacia Unirea, Puşcaşu a evoluat în 110 meciuri şi a înscris 17 goluri. Mijlocaş sau atacant, în funcţie de locul în care a evoluat în această perioadă la Dacia Unirea, Andrei Puşcaşu a intrat în galeria jucătorilor care au depăşit peste 100 de apariţii în tricoul clubului fanion al oraşului Brăila.
“Puşcaşu este un jucător care şi-a făcut treaba ori de câte ori s-a pelat la serviciile lui. Ne-a ajutat foarte mult, a fost unul dintre titularii de drept de la Dacia Unirea. Nu puteam să-i băgăm beţe în roate. Pe de altă parte, el ar fi putut să-şi depună memoriu la federaţie şi pleca oricum, dar a fost un jucător de caracter şi a vrut să se despartă de noi pe cale amiabilă”, a declarat antrenorul Alin Pânzaru. Tehnicianul brăilean spune că mai sunt jucători care ar dori să plece însă, deocamdată, nu există oferte tentante pentru ei: “Poate ar mai fi jucători care ar dori să plece, dar consideră că nu este bine să lase sărăcia de la Brăila pe incertitudinea din altă parte. În 2017 niciun jucător nu a primit vreun salariu, aşa că până nu se rezolvă situaţia de la noi nu ştim pe cine putem miza pe mai departe”.
 
Alin Pânzaru este optimist înaintea celui de-al şaselea sezon ca antrenor la Dacia Unirea
Cu toate că jucătorii nu au primit niciun salariu în acest an, iar şansele ca situaţia să se rezolve într-un interval de timp foarte scurt sunt aproape nule, Alin Pânzaru consideră că lotul trebuie să se reunească la finalul acestei luni, mai precis pe 26 sau pe 28 iunie. Pânzaru este totuşi optimist înaintea celui de-al şaselea sezon ca antrenor principal la Dacia Unirea şi crede că autorităţile locale îşi vor întoarce faţa către echipa fanion a oraşului Brăila.
“Timpul până la startul noii ediţii de campionat este foarte scurt, el va debuta fie pe 29 iulie cel mai devreme, fie cel mai târziu, pe 5 august, aşa că trebuie să ne apucăm de treabă cât mai repede. Eu am programat reunirea lotului pe 26 sau 28 iunie, dar trebuie să avem un buget pe care să ne bazăm, ca să putem, la rândul nostru, să ştim ce le vom oferi jucătorilor. Acum sper să se rezolve problema finanţării, am înţeles că au fost discuţii şi că administraţia locală ne va ajuta în campionatul următor, situaţie în care şi principalul finanţator, Florin Cîrligea, va reveni lângă noi”, a mai spus Pânzaru.

SPORT

Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza

Publicat

în

Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza

Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.

La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.

Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.

”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.

Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.

Citește articolul complet

SPORT

Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a

Publicat

în

Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a

Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.

Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.

”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.

”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.

Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.

După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧