Social Media

ECONOMIC

Locuitorii a două comune din județ au rămas fără apă la robinet

* furnizarea apei potabile în comuna Bărăganul dar și în comuna Victoria și în satul Mihai Bravu din componența acesteia a fost întreruptă după ce s-au depistat depășiri peste limita admisă a parametrului ”clorat”, un derivat provenit din oxidarea substanțelor folosite pentru dezinfectare * furnizarea nu va fi reluată până când problema nu va fi complet rezolvată * în prezent, CUP ”Dunărea” ia o serie de măsuri pentru eliminarea completă a tuturor rezidurilor existente în rețele, după care se vor preleva din nou probe de laborator * dacă acestea vor ieși în limitele admise, va curge iar apa la robinet * până atunci, locuitorii afectați trebuie să se descurce cum pot

Publicat

în

Furnizarea apei potabile a fost întreruptă în unitățile administrativ teritoriale (UAT) Victoria și Bărăganul, după ce analizele de laborator au indicat depășiri ale limitelor admise la indicatorul clorat, un derivat provenit din oxidarea substanțelor folosite pentru dezinfectare. După cum precizează conducerea Direcției de Sănătate Publică Brăila, prezența cloratului în apa potabilă poate afecta sănătatea oamenilor, dar nu pe termen scurt ci doar în cazul unui consum pe perioadă îndelungată, întinsă pe parcursul a câtorva luni de zile. Chiar și așa, DSP a luat măsura interzicerii consumului de apă de la robinet în cele trei localități menționate, până la remedierea problemei. Deocamdată nu se știe cauza apariției cloratului în apă. Inclusiv depozitarea necorespunzătoare a hipocloritul de sodiu folosit pentru tratarea apei livrate în cele trei comune ar putea fi una dintre cauze.

Prefectura Brăila anunță că în UAT Victoria și UAT Bărăganul rămâne în vigoare măsura de interzicere a consumului uman de apă din rețeaua publică, până la aducerea la valoarea normală a parametrului chimic clorat.

Prin intermediul unui comunicat oficial, Prefectura precizează că restricția a fost impusă preventiv de la nivelul Direcției de Sănătate Publică Brăila și va rămâne în vigoare până la primirea buletinelor de analiză care să certifice încadrarea parametrului clorat în limitele legale, inspectorii sanitari luând și măsura privind asigurarea condițiilor de depozitare pentru produsul biocid utilizat, hipoclorit de sodiu, în conformitate cu indicațiile producătorului.

Operatorul unic Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila a dispus cu prioritate măsuri de informare a autorităților locale și a consumatorilor, precum și măsuri tehnice și operaționale asupra instalației de tratare și a sistemului de distribuție aferent (operațiuni de spălare și igienizare a rezervoarelor de hipoclorit utilizate atât pentru preclorinare, cât și pentru dezinfecția finală; spălarea circuitelor aferente instalației tehnologice de tratare a apei; înlocuirea hipocloritului de sodiu utilizat în procesul de tratare și dezinfecție, spălarea și purjarea sistemului de distribuție a apei potabile aferent localităților Victoria, Mihai Bravu și Bărăganul, în vederea eliminării unor eventuale reziduuri existente în rețele).

În data de 24.08.2026, în urma efectuării măsurilor de remediere efectuate de către Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila au fost prelevate probe de apă potabilă de la ieșirea din stația de tratare a apei potabile Victoria și de la consumator – Primăria Comunei Victoria, în vederea verificării eficienței măsurilor întreprinse și a determinării parametrului clorat. Probele au fost transmise către ECOIND București pentru determinarea parametrului clorat, întrucât laboratorul CUP “Dunărea” Brăila SA nu deține capacitatea necesară pentru efectuarea acestei analize.

Imediat după primirea rezultatelor, CUP “Dunărea” Brăila SA va informa Direcția de Sănătate Publică Brăila cu privire la valorile determinate și va solicita reprezentanților DSP Brăila prelevarea unei noi probe de apă, ce va fi transportată la CRSP Iași în vederea reverificării parametrului clorat”, precizează comunicatul Prefecturii.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile