Social Media

Politică

Liberalii la atac

Timp de citire: 14 minute

* liberalii brăileni și-au stabilit calendarul alegerilor interne și debutează cu alegeri pentru organizația Municipală, pe 19 iunie * până miercuri se știa că și-au depus candidaturile Cătălin Canciu și Cristian Pricop * pe surse, am aflat că și consilierul județean Marian Căpățînă și-a depus candidatura, iar informația ne-a fost ulterior confirmată de acesta * în subsidiar, tensiunile cresc în interiorul PNL Brăila, iar miercuri, Biroul Politic Local interimar a propus și aprobat excluderea din partid a fostului deputat Vasile Varga * PNȚCD-istul Gheorghe Chiru a comentat ironic incidentul, spunând că dacă liberalii îl dau afară pe Varga, îl așteaptă alături de el pentru reconstrucția organizației
 
Tensiuni și forfotă maximă în tabăra Partidului Național Liberal Brăila în contextul alegerilor interne care bat la ușă. Deja se anunță candidaturi surpriză, dar se iau și decizii neașteptate precum propunerea de excludere din partid a fostului deputat Vasile Varga, ce a avut loc miercuri seară. Dar să le luăm pe rând. Liberalii brăileni și-au stabilit calendarul alegerilor. După cum ne-a precizat președintele interimar al organizației județene, Cătălin Boboc, totul debutează pe 19 iunie, când vor avea loc alegerile în cadrul organizației municipale a PNL Brăila. După care, până pe 5 iulie, se vor organiza alegeri și în filialele din județ, iar pe 31 iulie a fost fixată Conferința județeană, în cadrul căreia liberalii brăileni își vor alege noua conducere plină. Ei bine, dacă până miercuri pentru președinția organizației municipale a PNL Brăila, în cursă, se înscriseseră consilierul municipal Cătălin Canciu (din echipa deputatului Alexandru Popa) și consilierul județean Cristian Pricop, ieri, pe surse, am aflat că mai există un candidat surpriză. Este vorba despre consilierul județean Marian Căpățînă, care atunci când a fost contactat, ne-a confirmat informația și ne-a transmis că și-a depus joi dimineață candidatura.
Interesant este că, înainte cu o zi de primirea veștii legată de intrarea în cursă a lui Căpățînă, întrebat dacă îl susține pe Cristian Pricop, Cătălin Boboc a evitat să dea un răspuns clar. Acesta s-a limitat doar la a critica voalat candidatura lui Canciu.
”Am văzut treaba asta. E în regulă. Sigur, fiecare cu opțiunea lui și cu părerea lui. Opinia mea este alta. Nu așa trebuie făcute lucrurile. Și nu e nimic de ascuns. Chiar am avut o discuție cu Alex (n.r. – Alexandru Popa) pe subiectul ăsta. În principiu – nu e obligatoriu, ca să fim bine înțeleși -, președintele de la Municipiu este unul dintre potențialii candidați la Primărie în 2024. Și atunci… alegerea mea, cel puțin – bineînțeles, colegii vor vota fiecare cum consideră -, dar alegerea mea va fi și cu gândul la treaba asta. Chiar dacă nu neapărat va fi candidatul, dar trebuie să mă asigur că nu este un om care e «Alfa și Omega», care «le știe pe toate» și care îi ceartă pe toți. Nu! Adică ori am pe cineva cu tracțiune, ori am pe cineva echilibrat, care cunoaște partidul, ca să putem să construim, să putem să creștem. Dar astea sunt deja discuții pe care le vom avea între noi. Opinii, păreri. Din punctul meu de vedere, conducătorii oricăror organizații, nu neapărat politice, trebuie să fie și un pic așa… modele, să zicem. Să dea o notă de echilibru, de educație, de civilizație”, a declarat Boboc, făcând aluzie la candidatura lui Cătălin Canciu, dar fără a-și manifesta clar susținerea vizavi de Pricop.
 
Boboc încă nu și-a oficializat candidatura
Trebuie precizat că atât deputatul Alexandru Popa cât și secretarul de stat la Ministerul Muncii, Cătălin Boboc, și-au anunțat intenția de a candida pentru șefia organizației județene a partidului. Cu toate acestea, Boboc nu și-a depus încă candidatura. Întrebat în legătură cu acest aspect, liberalul a dat din nou un răspuns evaziv. Acesta s-a plâns despre modul în care a evoluat campania pentru alegerile interne din PNL Brăila.
”Eu am mai spus-o și o mai spun. Pentru mine, candidatura nu este o treabă așa… «Hai să mă bag și eu». Din păcate, sincer, foarte sincer, mi-aș fi dorit un alt mod de acțiune și de campanie. Că până la urmă, noi ce vrem?! Când tragem linie să ieșim întăriți din alegerile acestea. Și dacă vreți așa, ca imagine, să arătăm mai bine în ochii electoratului brăilean. Cam asta ar fi ideea. Cum anume? Sigur, prin votul lor, colegii mei din PNL Brăila, de la Municipiu, din tot Județul, vor decide. Dar sub nicio formă nu m-am gândit că începem cu atacuri, cu bălăcăreli din astea prin presă. Ne punem mâinile în șold și poalele în cap. Cum e vorba aceea. Știți?! Dar mă rog, fiecare, până la urmă, face politică așa cum consideră el. Eu zic că nivelul, că pretențiile de la noi ar trebui să fie un pic mai mari. Principala mea preocupare acum este să mă asigur că tot acest calendar se desfășoară în regulă. Pentru că noi știm cum se întâmplă de multe ori, din nefericire, se fac tot felul de – cum să le spun -, proceduri din astea și oamenii își propun de multe ori din păcate, doar să câștige. Nu contează cum, nu contează cu cine, nu contează formule, nu contează echipe”, a comentat Boboc.
 
De ce vrea Căpățînă să devină liderul organizației municipale a PNL
Așa cum am precizat, ieri am aflat, pe surse, că și consilierul județean Marian Căpățînă va candida la președinția organizației Municipale a PNL. Contactat telefonic, acesta a confirmat și ne-a precizat că a luat decizia de a candida tocmai în contextul excluderilor care au loc în rândul liberalilor în ultima perioadă. Consilierul județean a afirmat că a fost mazilit la scurt timp după Alegerile Locale și consideră că politica organizației Municipale a PNL s-a cam îndepărtat de doleanțele urbei, astfel că s-a hotărât să încerce să schimbe această traiectorie.
”Decizia de a candida la alegerile interne în PNL, filiala Brăila, am luat-o în urmă cu mai multe luni și am prezentat-o partidului și organizației într-un birou politic județean în care se discuta o excludere. Am sesizat la momentul respectiv că au loc deja niște poziționări în două tabere. Și am considerat că acest lucru nu este util partidului. În acea ședință am rugat secretara să consemneze că voi candida la conducerea PNL, filiala Brăila. De ce candidatura la președinția filialei Municipiului Brăila? Din mai multe motive. În primul rând, eu sunt o persoană foarte cunoscută în Municipiul Brăila. Prin activitatea mea în decursul timpului și prin seriozitatea cu care am acționat în interesul comunității. Al doilea motiv este pentru că sunt relativ nou în PNL. Am intrat în 2020 în acest partid și pentru mine această acțiune este, de fapt, și o analiză pentru a vedea sprijinul politic real pe care îl am în interiorul partidului. Al treilea motiv este că după intrarea în PNL și crearea oportunității de a cunoaște oameni și organizații, am constatat că PNL, filiala Municipiului Brăila, are o problemă în a asigura fluxul informațional între cetățeni și factorul de decizie politică. Practic, pornind de la cetățean, organizațiile de cartier, reprezentanții zonali, consilieri, apar niște fracturi de transmitere de informație. Și aceste fracturi de transmitere de informație cred că se datorează, pe de o parte unei deficiențe de comunicare, pe de altă parte, unui management defectuos din partea liderilor locali”, a declarat Căpățînă.
Acesta a adăugat că în decursul activității sale, înainte de a se înscrie în PNL a implementat proiecte venite dinspre zona societății civile, însă a observat că acestea nu prea au ecou în acțiunile liderilor locali ai partidului, situație pe care ar dori să o schimbe.
Întrebat ce părere are despre ceilalți doi contracandidați, Căpățînă a afirmat: ”În primul rând doresc să îi felicit pentru opțiunea de a candida la aceste alegeri. Sunt doi intelectuali cu care PNL, filiala Brăila nu are decât de câștigat. Își asumă niște acțiuni care totuși nu sunt simple. Și mă bucur că PNL este un partid viu și că poate oferi soluții, prin liderii săi, la problemele comunității. Iar cei doi sunt niște oameni care pot produce soluții”.
 
«Febra alegerilor» și excluderea lui Vasile Varga
Așa cum am precizat și în ediția online a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, miercuri seară, în cadrul Biroului Politic Local (BPL), Cătălin Canciu (președinte interimar) a propus excluderea din partid a fostului deputat Vasile Varga, membru cu state vechi în PNL. Desigur, decizia trebuie totuși aprobată de Comitetul Director Județean al liberalilor, astfel că a fost mai mult un exercițiu de imagine. Mutarea a venit în contextul în care, recent, și Canciu a fost înlocuit de la conducerea Inspectoratului Școlar Județean, iar într-o conferință de presă susținută de deputatul Alexandru Popa, acesta și  membrii echipei sale l-au acuzat pe Cătălin Boboc de posibilul ”complot” la Centru. Revenind la excluderea lui Varga, contactat telefonic după această hotărâre a BPL, președintele interimar al organizației județene a PNL Brăila, Cătălin Boboc, ne-a precizat că gestul colegilor săi este unul care încalcă o decizie luată la nivel central, privind încetarea tuturor excluderilor înainte de organizarea alegerilor.
”Nu am ce să comentez prea mult, pentru că lucrurile erau de mult clare. În principiu, «cine nu e cu noi e împotriva noastră» și tot pe alt principiu, «politica e pe mușchi, vă arătăm noi ce putem și ce pățiți dacă aveți altă opinie decât noi». Cei  pe care i-a luat așa amețeala de putere, de fapt, au venit cu niște măsuri din astea… Nu mă aștept să fie ultima propunere de genul acesta. Deși, ea nu produce niciun efect, pentru că noi avem o decizie la nivel național, care spune că în această perioadă – tocmai ca să nu înceapă răfuieli din astea personale -, sunt interzise în partid radieri, excluderi și așa mai departe. Este o decizie luată de la nivel Central”, a declarat Boboc, cu precizarea că din BPL face parte și secretarul general al PNL, Alexandru Bucălău, jurist de profesie, care nu avea cum să nu cunoască acest aspect.
”Dacă ne apucăm să dăm afară jumătate dintre membrii de partid, doar pentru că nu votează cu noi, mi se pare așa, mai degrabă o abordare de SRL, nicidecum de organizație politică serioasă și sănătoasă. Dar fiecare își asumă ce face. Cu bune, cu rele. Aia e!”, a mai adăugat Boboc.
Întrebat în legătură cu încercarea de excludere din partid a lui Vasile Varga și consilierul județean Marian Căpățînă a vorbit despre o abordare greșită la nivelul partidului în privința membrilor. Acesta s-a arătat total împotriva excluderilor din partid.
”Aș dori să comentez la modul următor. De la intrarea mea în PNL am constatat că se încearcă o izolare a mea. Și spun cu tărie chestia aceasta. Nu sunt membru în Biroul Politic Județean interimar, dar am participat ca invitat la două sau maxim trei ședințe și acestea au fost de excludere. De fiecare dată am fost împotriva excluderilor. Acestea trebuie să fie ultima armă în a asigura o anumită stabilitate în partid. Eu sunt om al dialogului. Consider că pentru dialog trebuie să ne alocăm timpul necesar, indiferent cât este acesta, pentru a ajunge la o soluție optimă.  Și tocmai într-una din aceste ședințe, observând cum merg lucrurile, am luat decizia de a candida la conducerea PNL”, a declarat Căpățînă.
 
Gheorghe Chiru se oferă să îl primească el pe Varga la PNȚCD
Și președintele PNȚCD Brăila, Gheorghe Chiru, a comentat recent evenimentele petrecute în ultima vreme în PNL. Acesta a afirmat că principalul vinovat din punctul său de vedere este Cătălin Boboc, care nu a știut când este momentul să se retragă. Chiru a condamnat ferm demiterea lui Cătălin Canciu din fruntea ISJ Brăila, precizând că este prima oară când asistă la o asemenea mutare în interiorul unui partid.
”Nu am nimic de împărțit cu Cătălin Canciu, de exemplu, dar nu îl dai din funcția de inspector școlar general, numit fiind de ministru al partidului tău, pentru că nu îți cântă ție în strună. Că nu îți plac ochii lui. Nici mie nu îmi place de Canciu. Acum, mie Boboc îmi face impresia că face un joc împotriva intereselor PNL. Eu l-am susținut, dar a dezamăgit pe toată lumea. Cred că e de multă vreme cazul să se retragă. Clar! Datorită lui, PSD-ul conduce la Brăila și va conduce lejer încă două mandate, pe puțin. Dacă nu se schimbă legile. Pentru că el a jucat cum a jucat, tot timpul. Și acum, prin mișcările astea nu face decât să slăbească partidul din interior, pentru a rămâne el președinte și pentru a găsi formula aia cu care merge el la Congresul PNL să îl susțină pe Cîțu. Până la a face chestia asta ar trebui să te gândești: partidul ăsta a suferit din cauza cui? Cine a condus partidul ăsta la trecutele alegeri? Boboc. (…) Iar el greșește foarte mult, mai tot timpul. Boboc e singurul care și-a dat, nu cu stângu-n dreptul, care a făcut un gest, nu nesportiv, ceva… e o mizerie asta! Nu e politică! Nu se poate!”, a declarat Chiru despre demiterea lui Canciu.
Cât despre excluderea din partid a lui Vasile Varga, țărănistul a afirmat că nu are nimic cu Alexandru Popa, pe care nici nu îl cunoaște, însă nu este de acord cu ultima mișcare a taberei acestuia. Chiru chiar a glumit, spunând că dacă liberalii îl dau afară pe Varga, îl așteaptă la PNȚCD Brăila, pentru a reconstrui organizația.
”Revenind la nea Vasile. Nu poți să îl dai pe Varga afară! Indiferent cine a făcut-o sau cum a făcut-o. Eu nu sunt nici Popa. Nu am treabă eu cu ei. Dar privind din exterior. Nu poți să îl dai pe Varga afară, care e de atâta vreme acolo! El rămâne eminența cenușie. Pot să facă ei ce or face. Repet, nu critic modul în care au făcut-o sau de ce au făcut-o. Dar te gândești la el ca la un individ, în timp. Facem un pic de remember. E agățat tare de PNL-ul ăsta și vrând nevrând… Oricum, dacă îl dau ăștia afară, îl primesc eu. Că și așa mi-ar trebui un om în spate acolo care să participe la reconstrucția noastră. Glumesc, dar unul ca el, cu experiența lui, nu e… Nu știu. Nu mi se pare de dat afară ca o măsea stricată așa cum au făcut. Nu îl cunosc pe Popa. Nu am nimic cu el. E noua generație. Eu nu mă iau după gurile rele, nu comentez. E un tânăr care a avut vântul în pânze și a ajuns acolo unde a ajuns. Acum, trebuie să îi dăm și lui pe de altă parte posibilitatea să arate ce poate”, a conchis Chiru.
 

Politică

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a susținut o conferință de presă, miercuri-seară, în care a vorbit, printre altele, despre unele zvonuri cum că Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița, ar contacta liberali din județul nostru pentru a vedea dacă îl poate schimba din funcție prin identificarea unui contracandidat * Popa a recunoscut că informația a ajuns și la urechile sale și a precizat că nu este prima încercare de-a lui Robert Sighiartău de a interveni la nivelul organizației județene a PNL Brăila, însă fără succes * Popa a precizat că alegerile din PNL încă nu au fost stabilite, dar a indicat că ar putea avea loc la finele anului sau începutul lui 2027 * cât despre anunțul candidaturii lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) la șefia partidului, acesta nu a dorit să comenteze prea mult

Publicat

în

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, este atacat din interiorul partidului, însă susține că nu se teme. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri-seară la sediul PNL, Popa a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu zvonurile potrivit cărora, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ar fi contactat mai mulți liberali brăileni pentru a identifica un eventual contracandidat care să îl schimbe din funcție pe șeful organizației județene.

Popa a precizat că i-au transmis și alți colegi această informație și a precizat că îl așteaptă pe Robert Sighiartău și pe colegii pe care îi susține să vină și să candideze împotriva sa.

”Foarte bine face domnul Robert Sighiartău. A vorbit și în 2021 și când au fost alegerile, n-a mai găsit un contracandidat împotriva mea pentru că lucrurile erau clare. Dar hai să vă mai spun ceva: domnul Robert Sighiartău a încercat și în 2021, și în 2022, și în 2023. Știu, de altfel știm cu toți povestea că a tot sunat prin județul Brăila. Dar, domnul Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița, nu PNL Brăila. În județul și în municipiul Brăila, noi ne hotărâm soarta! Nu ne-o hotărăște nici domnul Robert Sighiartău, nici nimeni de la nivel național”, a declarat Popa.

Deputatul PNL Brăila a comparat organizația pe care o conduce cu cea condusă de Sighiartău, precizând că la Alegerile din 2024 a avut un rezultat mult mai bun. Popa a lansat un atac la adresa acestuia, acuzând că întotdeauna Sighiartău a ajuns să ”întoarcă armele” împotriva conducerii partidului.

”Eu, cu colegii mei vom vota. Care este competitiv, să candideze împotriva mea, nu este nicio problemă. Dar, județul Bistrița-Năsăud are 62 de UAT-uri. Partidul Național Liberal are 13 UAT-uri pe care le-a câștigat la Alegerile din 2024. Să nu fiu răutăcios că am auzit că mai avem vreo 7 sau 8 acolo. Asta reprezintă, pe poza din 2024, că 20,9% din UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud sunt liberale. În schimb, în județul Brăila – ați văzut și cu ultimele mutări, dar facem abstracție de faptul că au mai trecut 1-2 primari de la alegeri și până în prezent în echipa Partidul Național Liberal -, noi am obținut, în urma Alegerilor din 2024, 20 de primari. Iar 20 de primari din 44 reprezintă 46%. Deci 46% din administrația locală este condusă de primari din partea Partidului Național Liberal. Noi am reușit la Brăila să arătăm că se poate.

Am plecat de la 13 primari, am ajuns la 20 de primari. Avem mai mulți viceprimari decât are Partidul Social Democrat. Avem astăzi, dacă nu greșesc, undeva la 25 de viceprimari. Partidul Social Democrat nu are nici o comună de a mea. A mea impropriu spus, a partidului pe care îl reprezint. Niciun viceprimar numit. Domnul Robert Sighiartău e același care în perioada 2017-2021 a fost secretarul general al partidului. În mandatul domnului președinte Ludovic Orban.(…) În perioada 2017-2021, în momentul în care domnul Orban a fost președinte, mă repet, primul om care l-a trădat pe domnul președinte Ludovic Orban a fost domnul Robert Sighiartău.

Apoi, în perioada 2021-2022, a fost în echipa domnului Florin Cîțu. Dar când s-a apropiat sfârșitul mandatului domnului Cîțu, domnul Robert Sighiartău a ieșit și l-a atacat pe președintele de la cea vreme. Apoi, în perioada 2022-2024, a fost vicepreședinte în mandatul domnului Ciucă. În momentul în care a plecat domnul Ciucă, unul dintre cei mai acizi contestatari ai dumnealui a fost domnul Robert Sighiartău. Cu tot respectul pentru domnul președinte Ilie Bolojan: să aibă grijă, personajul acesta este toxic. Unde ajunge, se termină orice povest. (…) Îl aștept pe domnul Robert Sighiartău, alături de 2-3 pe care îi sună din județul Brăila. Vă dau un exemplu: a sunat doi colegi și mi-au spus trei că au fost sunați”, a mai spus Popa.

Alegerile în PNL ar putea avea loc la finele lui 2026 sau începutul lui 2027

Întrebat în legătură cu motivele posibilelor intervenții ale lui Robert Sighiartău în Brăila, Popa a afirmat că este vorba despre o istorie mai veche.

”Nu știu. Probabil are frustrările trecutului. Dar vă spun: îl aștept pe domnul Robert Sighiartău cu cine vrea dumnealui să îmi fie contracandidat. Suntem un partid liber, nu avem nicio problemă, îl aștept. Dar domnul Robert Sighiartău să înțeleagă – și alții care mai sunt amatori -, că la Brăila, noi ne hotărâm soarta.

Iar PNL Brăila, din momentul în care eu am fost ales președinte, nu a avut interferențe nici de la București, și nici de la Partidul Social Democrat. Repet, în momentul în care colegii mei intră într-o sală și votează pe altcineva, trebuie să facă un pas în spate. Atâta timp cât mă votează pe mine, voi rămâne președintele PNL”, a spus Popa.

În același context, Alexandru Popa a precizat că încă nu au existat discuții definitorii la Centru, însă cel mai probabil alegerile din PNL vor avea loc fie la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2027.

Întrebat despre candidatura lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) pentru funcția de președinte al PNL la nivel național, Popa nu a comentat foarte mult subiectul și s-a ferit să își manifeste în vreun fel susținerea.

”Domnul Tișe, să vedem ce platformă va avea. N-am discutat cu dumnealui, nu știu despre ce e vorba. Vom vedea la momentul oportun. Să vedem proiectele. La momentul ăsta avem un președinte. Trebuie să vedem cine va candida”, a conchis Popa.

Citește articolul complet

Politică

De ce a depus mărturie deputatul Alexandru Popa în dosarul ”Bogos”

• pentru că și președintele PNL Brăila îi pusese gând rău lui Alexandru Bociu, dar nu a reușit nici el și nici mulți alții să-l schimbe pe actualul șef al ANSVSA • opinia de ”expert” a lui Popa s-a referit la incapacitatea lui Bociu de a gestiona pesta micilor rumegătoare • de altfel, aceeași opinie are și acum • cert este că Bociu este bine mersi pe post, indiferent câte încercări s-au făcut pentru schimbarea lui • rechizitoriul DNA Iași arată câte manevre se fac și ce pretenții au unii politicieni de la persoanele susținute în funcții publice

Publicat

în

alexandru-popa-pnl-braila
Președintele PNL Brăila îi pusese gând rău lui Alexandru Bociu, dar nu a reușit nici el și nici mulți alții să-l schimbe pe actualul șef al ANSVSA

Celebrul dosar ”Bogos” în care audierile au ajuns până la Ilie Bolojan a ajuns în instanță. În comunicatul oficial din 21 octombrie 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

– Mihai BARBU, la data faptei președinte PNL Vaslui pentru comiterea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

– Cristina TRĂILĂ, la data faptei secretar general adjunct al Guvernului României, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

– Fănel Bogos, pentru comiterea infracțiunii de instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Miza acestor presupuse infracțiuni ar fi fost acordarea de despăgubiri în valoare de 3 milioane euro pentru firma Vanbet, producătorul vasluian de ouă și produse din carne de pasăre, al cărei proprietar este Fănel Bogos. Iată ce spun procurorii:

 „În perioada, februarie 2025 – noiembrie 2025, în calitate de administrator statutar și acționar al Vanbet, nemulțumit de sancțiunile și măsurile aplicate societății de către DSVSA Vaslui și de refuzul directorului executiv Ponea Mihai de a aproba dosarul de despăgubire de aproximativ 3.000.000 euro, inculpatul Bogos Fănel a hotărât să acționeze pentru înlăturarea din funcție a directorului executiv al DSVSA Vaslui, și, în acest scop, la data de 13.02.2025, s-a întâlnit cu Barbu Mihai și i-a solicitat să își folosească influența și autoritatea conferite de funcția de conducere deținută în cadrul partidului pentru a interveni pe lângă președintele ANSVSA, Bociu Alexandru, în vederea demiterii lui Ponea Mihai din funcția de director executiv al DSVSA Vaslui, după care, a sprijinit activitatea inculpatului și a pus la dispoziția acestuia, în calitate de președinte al PNL Vaslui, pentru evenimentul organizat de acesta la pensiunea EcoTim (3–5.10.2025), o cantitate însemnată de produse alimentare provenite de la ferma sa din comuna Banca”. Adică vreo 80 de pulpe de pui, 20 de cartoane de ouă, câteva kilograme de brânză pentru vreo 36 de liberali care se adunau la ospăț la pensiunea EcoTim. Jalnic! În acest context, continuă procurorii,  „la datele de 03.11.2025, respectiv 04.11.2025, inculpata Trăilă Cristina, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului României, a înlesnit și a sprijinit demersurile inculpatului Barbu Mihai de folosire a influenței și autorității funcției de conducere deținute în cadrul PNL pentru a-l determina pe Bociu Alexandru, președintele ANSVSA, să dispună demiterea lui Ponea Mihai din funcția de director al DSVSA Vaslui, prin aceea că i-a precizat președintelui ANSVSA, Bociu Alexandru, că nu mai beneficiază de sprijin politic, deoarece acesta nu i-a acordat sprijin și protecție în activitatea profesională operatorului economic Bogos Fănel”. Cu alte cuvinte, noi te-am pus să ai grijă de ai noștri, altfel ”îți retragem sprijinul”.

Demn de menționat este că Trăila Cristina, la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, a candidat pe prima poziție la Senat din partea PNL Vaslui, alături de Mihai Barbu care a candidat de pe poziția a doua la Camera Deputaților, dar niciunul nu a fost ales. Așadar, interesul pentru un om de afaceri din Vaslui de calibrul lui Bogos Fănel este de înțeles. Culmea, Bogos și Ponea, directorul DSVSA Vaslui sunt cumetri dar cumetria s-a transformat într-o mare dușmănie.

Cert este că potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Iași încercările de demitere a incomozilor de la șefia DSVSA Vaslui/ ANSVSA București au atins cote inimaginabile pentru cine nu știe ci doar bănuiește după ce criterii se fac numirile și demiterile din funcție în partide, în cazul de față PNL.

Prima încercare de mazilire a lui Bociu ar fi venit de la PNL Brăila, în mandatul lui Predoiu

Din rechizitoriu: „Între timp, în luna mai 2025, în perioada în care Cătălin Predoiu, președintele PNL, avea calitatea de premier interimar iar inculpata Trăilă Cristina ocupa funcția de Secretar General al Guvernului, aceasta a efectuat demersuri pentru schimbarea din funcție a președintelui ANSVSA, Bociu Alexandru Nicolae. Inculpata Trăilă Cristina a susținut faptul că martorul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, i-a solicitat înlocuirea lui Bociu Alexandru Nicolae cu un alt medic veterinar, invocând faptul că Bociu Alexandru Nicolae a fost susținut la conducerea ANSVSA de organizația PNL Brăila, care, între timp, i-a retras sprijinul pe motiv că își desfășoară activitatea în mod defectuos.

În aceste condiții, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu martorul Alexandru Popa, inculpata Trăilă Cristina a avut discuții cu premierul interimar Cătălin Predoiu, președintele PNL, în urma cărora s-a conturat ideea de a redacta actele în sensul schimbării din funcție a martorului Bociu Alexandru Nicolae, lucru care nu s-a mai întâmplat după numirea lui Radu Oprea în funcția de Secretar General al Guvernului”.

De fapt, poziția de președinte al ANSVSA fusese asumată de PNL Botoșani

Audiat și el, Alexandru Popa, șeful PNL Brăila, a menționat că i-a spus lui Trăilă că-l considera pe Bociu „depășit de situație” în pesta micilor rumegătoare. Dar că nu poate preciza că i-a zis să-l schimbe din funcție.
Dar Popa de la Brăila l-ar fi sunat și pe Iftime de la Botoșani cu același subiect, susțin procurorii DNA: „În opinia martorului Iftime Valeriu, președintele PNL Brăila Alexandru Popa avea un conflict personal cu președintele ANSVSA întrucât este agricultor și a interacționat cu acesta în virtutatea relațiilor de serviciu”. De ce l-a sunat Popa pe Iftime? Pentru că postul de șef al ANSVSA este al PNL Botoșani!

Bociu știa că îi vrea capul Brăila și Ilfovul lui Thuma

Așadar, pentru a-l demite pe președintele ANSVSA, ajunsă Secretar General al Guvernului, Cristina Trăilă s-ar fi folosit și de nemulțumirea mai multor șefi de filiale liberale, printre care și Alexandru Popa, tocmai de aceea l-a și chemat ca martor al apărării. ”Da, domnul Bociu e depășit de situație, susțin asta și astăzi”, ne-a declarat marți seară, Alexandru Popa.

„Faptul că au fost efectuate anumite demersuri pentru a-l schimba din funcție este confirmat și de martorul Bociu Alexandru Nicolae, care a arătat că, în perioada guvernării interimare a lui Cătălin Predoiu, s-a pus problema schimbării lui din funcția de președinte al ANSVSA, cel mai vocal fiind Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, care beneficia de susținerea numitului Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov”, se arată în documentul citat.

S-a ajuns până la Bolojan. Degeaba!

„Faptul că întâlnirea organizată de inculpatul Barbu Mihai la data de 23.09.2025 nu a respectat obiectul prestabilit l-a făcut pe martorul Bolojan Ilie să manifeste anumite rezerve și să considere că, de fapt, aceasta a fost mai mult un fel de audiență în care Bogoș Fănel și-a prezentat nemulțumirile decât o discuție de tip politic în care inculpatul Barbu Mihai îl prezenta pe viitorul candidat la comuna Banca. În contextul celor expuse mai sus constatăm faptul că inculpatul Barbu Mihai și-a folosit funcția pe care o deține în cadrul PNL pentru a obține o întâlnire cu prim-ministrul României, invocând o potențială candidatură a inculpatului Bogoș Fănel la primăria Banca”, au menționat procurorii.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧