Social Media

POLITIC

Liberalii brăileni, asiguraţi că se pot baza pe sprijinul lui Ludovic Orban

Timp de citire: 5 minute

• preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă,  a explicat, recent, că la Congresul Naţional, organizaţia nu a luat nicio decizie în privinţa susţinerii vreunui candidat anume • cei 90 de liberali brăileni prezenţi, au votat cu cine au dorit, a precizat fostul viceprimar • chiar şi aşa, Dănăilă a subliniat că a purtat deja o discuţie cu Ludovic Orban şi că a obţinut promisiunea că organizaţia PNL Brăila se va bucura de sprijinul său politic
 
Preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, susţine că organizaţia pe care o conduce se va bucura de sprijinul noului şef al partidului, Ludovic Orban. Acesta a ţinut să precizeze că indiferent de speculaţiile apărute după Congresul Naţional, liberalii brăileni prezenţi acolo au votat după cum le-a dictat conştiinţa, fără niciun fel de impunere din partea organizaţiei. Acesta a subliniat că nu s-a luat nicio decizie la nivelul PNL Brăila pentru susţinerea lui Cristian Buşoi sau a lui Ludovic Orban la şefia partidului. Dănăilă a adăugat că a luat decizia de a nu supune votului susţinerea vreunui candidat anume, deoarece nu a dorit să provoace cumva o ruptură în cadrul organizaţiei judeţene, având în vedere că ambele moţiuni fuseseră semnate şi că părerile erau împărţite.
“Până la urmă, votul a fost secret, indiferent ce impunere am fi încercat noi să facem, în final, fiecare delegat putea vota cum doreşte. Ce m-a interesat pe mine să scoatem din toată povestea asta a fost o echipă unită”, a declarat Dănăilă. Sursa citată a adăugat că a fost o decizie luată prin consens de a nu pune presiune pe delegaţi să voteze într-un fel sau altul.
“Categoric, a fost opţiunea fiecăruia pe cine a susţinut. Organizaţia judeţeană a PNL a avut un număr de 90 de delegaţi care au participat la Congres, la alegerea preşedintelui, iar fiecare dintre aceştia a votat cum a considerat de cuviinţă. Nu a fost o linie impusă din partea organizaţiei. Pentru că în interiorul organizaţiei au fost discuţii şi pro şi contra la fiecare dintre moţiuni. Domnul Varga Vasile a candidat în Biroul Politic pe lista propusă de Cristi Buşoi, eu am semnat pe moţiunea lui Cristi Buşoi. Astea sunt lucruri cunoscute. Dar toate aceste decizii au fost luate în nume personal. Eu sunt convins că toţi cei din Brăila l-au votat pe domnul Varga la funcţia pentru care a candidat. A luat 300 şi ceva de voturi. A doua zi noi am avut doar 35 de delegaţi. Deci diferenţa de voturi a luat-o undeva de la 270 de colegi din ţară”, a afirmat Dănăilă.
Sursa citată a ţinut să puncteze că indiferent dacă Varga nu a prins un loc în Biroul Politic Naţional, organizaţia PNL Brăila este reprezentată totuşi la Centru, deoarece, pe noul statut, preşedinţii de organizaţii din ţară fac parte din Biroul extins.
“Dar organizaţia PNL Brăila nu va fi afectată de treaba asta. Oricât s-ar încerca să se speculeze, eu vă spun că preşedintele PNL este un om care vrea să performeze şi care vrea să câştige. Am avut o discuţie cu dânsul, chiar după momentul alegerilor şi mi-a spus că mă pot baza pe tot sprijinul pe care mi-l poate acorda în următoarea perioadă. Va fi o perioadă dificilă la Bucureşti. Însă când lucrurile se vor mai calma, probabil că o să mai vină prin ţară, deci o să vină şi la Brăila şi o să puteţi sta de vorbă direct cu dumnealui”, a mai adăugat şeful PNL Brăila.
 
PNL schimbă foaia atât la Centru cât şi în teritoriu
Alexandru Dănăilă a mai vorbit în acest context despre importanţa alegerii noului preşedinte al PNL şi schimbările care vor urma la nivelul atitudinii membrilor partidului.
“Congresul PNL a reprezentat un moment menit să încheie definitiv fuziunea dintre cele două partide (n.r. – PNL şi PDL). O perioadă nefericită pentru noi. Astăzi avem o conducere aleasă, preşedintele partidului a fost ales domnul Ludovic Orban, iar structura de conducere – prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii şi toţi ceilalţi membri -, a fost aleasă în urma unui vot secret în cadrul aceleiaşi întâlniri pe care am avut-o. Astăzi, perioada de incertitudine, în care PNL şi-a căutat drumul şi nu am avut o direcţie clară, unitară, de sus până jos, s-a încheiat. Sunt convins că în următoarea perioadă, preşedintele partidului va încerca, va face tot ceea ce este posibil şi va reuşi, în final, să poziţioneze PNL ca fiind principala forţă de dreapta, ca fiind principalul partid de opoziţie la actuala putere. Va poziţiona partidul ca un adversar al PSD-ului. Deci PNL va deveni în perioada imediat următoare alternativa reală pe care cetăţenii o aşteaptă la ceea ce se întâmplă în ţară, la instabilitatea creată de PSD şi la modul în care înţeleg să guverneze sau să nu guverneze aceştia”, a conchis Dănăilă.

POLITIC

AGENDA EUROPEANĂ | Mihai Tudose: ”Negocierea viitorului buget european trebuie să țină cont și de poziția partenerilor sociali”

• ”E necesar să fie ascultate punctele de vedere exprimate, în ultimele zile, atât de patronate, cât și de sindicatele europene”, a punctat europarlamentarul român • ”Toți cei implicați în acest proces de negociere trebuie să țină cont de beneficiarii finali majori ai bugetului european: întreprinderile, esențiale pentru creșterea economică, și lucrătorii, afectați grav de scumpirile în lanț și care, tot mai frecvent, își văd locurile de muncă puse sub semnul întrebării”, a avertizat vicepreședintele Comisiei pentru Apărare și Securitate din Parlamentul European

Publicat

în

mihai tudose

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că negocierile, în curs, privind cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2028-2034 trebuie să aibă în vedere atât pozițiile statelor membre, cât și ale partenerilor sociali europeni.

”Trebuie găsit un echilibru între preocuparea pentru competitivitate, pe de o parte, și grija pentru locuri de muncă și puterea de cumpărare a cetățenilor, pe de altă parte. De aceea, e necesar să fie ascultate punctele de vedere exprimate, în ultimele zile, atât de patronate, cât și de sindicatele europene.

Se face mare caz de finalizarea negocierii viitorului buget până la sfârșitul acestui an. Sigur că e important calendarul de adoptare, care să permită implementarea în timp util a unui buget cu multe elemente de noutate. Dar mai important e să avem ca rezultat final un buget realist, consistent și orientat spre nevoile statelor membre și ale cetățenilor.

Prim-planul discuțiilor este ținut, în această perioadă, de disputa dintre cele două tabere în care s-au împărțit țările Uniunii: Prietenii Coeziunii – cele 17 state coordonate de Italia și România, apărătoare ale unui buget solid, în special pentru agricultură și dezvoltare regională, respectiv Frugalii – Germania și nordicii, care vor reduceri masive ale cheltuielilor europene.

Va fi greu de armonizat diferența mare de poziții, iar propunerea de compromis a președinției irlandeze a Consiliului UE a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Inclusiv pe cele patru grupuri europarlamentare pro-europene, care au adoptat o declarație comună, foarte critică.

Dar toți cei implicați în acest proces de negociere trebuie să țină cont de beneficiarii finali majori ai bugetului european: întreprinderile, esențiale pentru creșterea economică, și lucrătorii, afectați grav de scumpirile în lanț și care, tot mai frecvent, își văd locurile de muncă puse sub semnul întrebării.

De aceea, trebuie luate în considerare propunerile privind protejarea modelului social european, reducerea sarcinilor birocratice, stimularea investițiilor și impozitarea giganților digitali, ca nouă resursă bugetară”, a declarat europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare și Securitate din Parlamentul European.

Citește articolul complet

POLITIC

Deputatul PNL Alexandru Popa vrea să instaureze dinastia ”Abăseacă” la Traian

Publicat

în

Deputatul PNL Alexandru Popa vrea să instaureze dinastia ”Abăseacă” la Traianu
Alexandru Popa cu vărul Mihai Gabriel Abăseacă

Cum scriam recent, liderul PNL Alexandru Popa s-a pus pe recoltat primari de la PSD. Încă de atunci punctam că următoarea pe lista lui Popa va fi familia Abăseacă – tatăl Nicușor, primar al comunei Traian, iar fiul, Mihai Gabriel, consilier județean PSD.

Scriam atunci că Popa a dat ordin consilierilor locali liberali să voteze tot ce vrea primarul Abăseacă. Acum e momentul, cât este încă prefect omul lui Popa, ”liberalul” Florin Dobrescu, ca să nu atace nimeni hotărârile consiliului local.

Vă reamintim că Alexandru Popa este nepotul primarului de la Traian și văr bun cu juniorul Abăseacă, încă consilier județean PSD.

Ei bine, azi, în cadrul unei ședințe fulger, cică se va petrece tranziția vărului de la PSD la PNL și preluarea de către același văr a organizației liberalilor din Traian, urmând, nu-i așa, să devină succesorul lui ta-su la primărie.

Concluzionând, Alexandru Popa și-ar dori să transforme și Traian și, dacă se poate, întregul județ într-o mare fami(g)lie. Exact ca-n Cireșu, unde nu mai are nimeni curajul să candideze, așa bune-s ”metodele de convingere” în zona aia.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧