Social Media

Social

Justiţia brăileană, gazdă pentru peste 100 de elevi

Timp de citire: 6 minute

• din fericire, vorbim doar despre Ziua Porţilor Deschise, şi nu despre procese, iar atmosfera din sălile de judecată a fost una destinsă şi fără emoţii • judecătorii Judecătoriei şi cei ai Tribunalului Brăila le-au vorbit adolescenţilor despre sistemul de justiţie din România şi cum poţi accede în magistratură • elevii au avut ocazia de a interacţiona cu judecătorii, le-au adresat întrebări şi au aflat informaţii noi despre actul de justiţie
 
Sălile de judecată ale Palatului Justiţiei au devenit neîncăpătoare pentru elevii care au venit la Ziua Porţilor Deschise, eveniment organizat cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei. Au răspuns “prezent” peste 100 de liceeni de la Colegiul Naţional “Gheorghe M. Murgoci” şi Colegiul Economic “Ion Ghica”, adolescenţi care au avut ocazia de a afla lucruri noi şi interesante despre activitatea magistraţilor şi, mai ales, de a interacţiona cu judecătorii. Evenimentul a fost organizat de birourile de informare şi relaţii publice din cadrul Palatului Justiţiei din municipiu.
Elevii prezenţi au avut ocazia de a vizita atât Judecătoria, cât şi Tribunalul Brăila, iar pe lângă ei au existat câţiva cetăţeni curioşi de acest sistem, cum ar fi, spre exemplu, o familie cu un copil de 12 ani. Bineînţeles, minorul nu a putut vizita o sală de judecată, din cauza vârstei prea mici, însă răspunsurile primite la întrebările sale l-au satisfăcut. Apoi, a urmat un grup de elevi de la Colegiul Naţional “Ion Ghica”, în frunte cu câteva cadre didactice, ce au vizitat Judecătoria Brăila, după care au aflat informaţii noi şi au înţeles cum funcţionează sistemul judiciar direct de la judecătorul Constantin Mihăiţă. Deşi, iniţial, adolescenţii au fost puţin cam reţinuţi în a adresa întrebări judecătorului, ulterior, şi-au făcut mai mult curaj, iar dialogul a continuat timp de câteva zeci de minute. Tot la Judecătorie au mers alţi circa 20-25 elevi ai Colegiului “Murgoci”, urmaţi de un grup de peste 40 de adolescenţi din clasele IX-XII din cadrul aceluiaşi colegiu care au vizitat o sală de judecată a Tribunalului Brăila. Preşedintele secţiei Penal din cadrul Tribunalului, Vasile Viorel, cu zeci de ani experienţă în spate, i-a captivat pe cei prezenţi. După ce le-a prezentat modul în care funcţionează sistemul de justiţie, câte instanţe sunt în judeţul nostru şi care sunt căile de atac, acesta a primit întrebări de la elevi. Adolescenţii au vrut să afle, spre exemplu, ce înseamnă mai exact “legitimă apărare”, când este “culpă medicală” ori când putem vorbi despre omor şi când despre ucidere din culpă. Cel puţin 10 liceeni s-au arătat interesaţi de a urma o carieră în magistratură, iar întrebările lor au fost, desigur, despre traseul pe care trebuie să-l urmeze pentru a deveni procuror sau judecător şi cât durează, ca ani, perioada de formare.
A stârnit interes chiar şi partea financiară, o elevă voind să afle cam care este salariul unui magistrat.
Nu avea cum să lipsească întrebarea “Care cauză vi s-a părut cea mai dificilă pe parcursul carierei dumneavoastră?”, iar judecătorul a răspuns că orice cauză care implică foarte mulţi inculpaţi cu multe infracţiuni comise, şi tot atâţia martori ori părţi vătămate devine dificilă în comparaţie cu un dosar în care există un singur inculpat şi o singură infracţiune săvârşită. Apoi, a mai dat câteva exemple de speţe pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului. Un alt elev era curios să afle cât de grave sunt infracţiunile săvârşite de minori, primind răspunsul “foarte grave!”, ilustrat cu un exemplu de acum 10-15 ani din judeţul Brăila.
Din relatările judecătorului n-au lipsit nici întâmplările cu o oarecare notă comică. Spre exemplu, un copil a vrut să sustragă economiile bunicii sale şi i-a propus unui prieten să-l ajute. Partea amuzantă a fost confecţionarea “cagulelor” din fesuri, în faţa porţii. Ori cazul în care un dealer de droguri “cooptat” de o persoană dintr-o altă ţară şi-a justificat plimbările pe Glob susţinând că voia să se însoare şi că nu i-a plăcut nicio fată.
O altă întrebare primită din publicul adolescentin se referea la pedepsele pentru traficul de droguri şi etnobotanice. Judecătorul a încercat să le explice, pe înţelesul lor, care sunt pedepsele prevăzute de lege, dar şi “pedepsele” organismului care vin la pachet cu acele substanţe. Substanţele susceptibile de a avea efecte psihoactive – sau etnobotanicele, aşa cum sunt cunoscute -, deşi sunt mult mai ieftine pe piaţă, pericolul la care se expun consumatorii este mult mai mare. Şi asta din cauză că pentru fabricarea lor sunt folosite substanţe chimice. Din păcate, situaţia devine îngrijorătoare, căci în ultimii ani a crescut consumul de aceste substanţe, iar dosarele sunt la ordinea zilei în instanţe, a susţinut judecătorul.
În prima bancă, o elevă de clasa a IX-a şi-a notat ideile principale despre funcţionarea sistemului de justiţie românesc. “Vreau să merg mai departe la Facultatea de Drept. Aş fi vrut să devin avocat, însă nu am avut acces la prea multe informaţii despre această profesie, aşa cum am avut astăzi la informaţiile despre cariera de procuror sau judecător. Iau în calcul să plec la facultate în străinătate şi să profesez acolo”, ne-a povestit adolescenta.
La final, au fost împărţite mai multe mape cu datele de contact ale instanţelor de judecată, mai multe informaţii despre sistemul judiciar din România, dar şi despre accederea în magistratură.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧