LOCAL
Jandarmi în misiune, la început de vară
Peste 300 de persoane legitimate, în numai o săptămână, și aproape 40 de sancțiuni pentru fapte ilegale. Jandarmii au intervenit la peste 10 solicitări primite prin apel telefonic.
Astfel, în perioada 1–7 iunie, peste 270 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au executat 145 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, având ca principale obiective prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.
”Pe timpul misiunilor desfășurate au fost legitimate 320 de persoane, iar jandarmii au intervenit la 12 solicitări primite prin apel telefonic, majoritatea vizând fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice. Pentru încălcarea normelor legale, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, dintre care 32 de amenzi, în valoare de 16.600 de lei, și 7 avertismente”, au transmis jandarmii.
În domeniul combaterii faptelor de natură penală, jandarmii au constatat atât independent, cât și în cooperare cu polițiștii, 12 infracțiuni, fiind întocmite documentele procedurale necesare.
S-a acționat și pe linia prevenirii criminalității și a faptelor antisociale, fiind desfășurate două activități preventive, la Liceul cu Program Sportiv Brăila și în Grădina Publică din municipiu, având ca scop informarea și responsabilizarea cetățenilor, în special a tinerilor.
Jandarmii brăileni vor continua desfășurarea acțiunilor cu caracter preventiv pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Oamenii legii reamintesc cetățenilor importanța respectării legislației în vigoare și îi încurajează să sesizeze orice situație susceptibilă de a afecta ordinea și siguranța publică.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR






































