Cultură
Jampa Music School, cea mai “cool” şcoală de muzică din Brăila
• este vorba despre un nou concept de Şcoală de Muzică, susţinut de Jampa Orchestra • de la cursuri de tobe, percuţie şi chitară la canto, vioară şi teorie muzicală, Jampa Music School se adresează tuturor, indiferent de vârstă sau de pregătirea muzicală • de asemenea, cei care nu locuiesc în Brăila au la dispoziţie cursuri online, susţinute prin Skype şi What’s Up
Brăila va avea cea mai “cool” şcoală de muzică din oraş! Este vorba despre
Jampa Music School, un loc în care sunt aşteptaţi toţi cei care vor să înveţe muzică de la profesionişti. Iar asta pentru că profesori sunt membrii Jampa Orchestra, o trupă care începe să cucerească industria muzicală din România, formată din şapte tineri plini de energie, fiecare fiind pregătit să le arate cursanţilor fascinanta lume a entertainmentului.
Jampa Music School este un proiect ce vine cu un concept nou, oferind cursuri de tobe, percuţie, chitară (electrică, acustică, bass), clape, canto, backing vocals, saxofon, clarinet, vioară şi teorie muzicală. Ceea ce aduce în plus Jampa Music School sunt cursurile combinate. Concret, există o secţie ritmică şi o secţie melodică, unde cursanţii vor cânta împreună. Spre exemplu, cei care urmează cursurile de tobe vor cânta împreună cu cei de la bass sau cei de la chitară cu cei de la clape şi astfel vor putea învăţa mai multe într-un timp cât mai scurt.
Situată pe Strada Grivitei, nr. 31, din 1 februarie porţile şcolii de muzică se vor deschide pentru toţi, indiferent de vârstă sau de pregătirea muzicală. De asemenea, celor care sunt din alte oraşe sau celor care nu se pot deplasa, indiferent de motiv, şcoala le pune la dispoziţie cursuri online, sustinute pe platformele Skype sau What’s Up.
«Scopul nostru este de a pregăti studenţii pentru o carieră de scenă, de prestaţie LIVE, încercând în acest fel să nu lăsăm să se piardă anumite valori. Din experienţele proprii, mergem pe ideea că oamenii pot fi cu adevarat motivaţi în momentul în care văd în faţa lor pe cineva care excelează într-un domeniu, de aceea dorim, pe cât posibil, să organizăm masterclass-uri cu artişti cunoscuţi, artişti care au realizari notabile în industria muzicală românească, artişti pe care îi vom invita pentru a le împărtăşi elevilor şcolii cunoştinţele lor, tehnici, sfaturi, poate chiar să şi susţină mini-recitaluri», ne-au spus fondatorii Jampa Music School.
Aşadar, membrii Jampa Orchestra vor fi profesorii de la care viitorii cursanţi vor avea foarte multe de învăţat. Iar Jampa înseamnă: Mario Apostol, Ionuţ Drăghici, Cristina Vasopol, Sendy Bordei, Şerban Adrian, Artur Stânga şi Cristinel Znagovan.
Mario Apostol este fondatorul şi toboşarul trupei. Face muzică de 34 de ani, fiind absolvent al Conservatorului din Braşov, secţia Percuţie. A fost toboşar în trupa «Boschito», în band-ul «Agurida» al Loredanei Groza şi la «Gamblers».
Ionuţ Drăghici este profu’ de la catedra de chitară şi basist în trupa Jampa. S-a apucat de muzică la 15 ani, într-o trupă de jazz/swing, a făcut apoi parte din trupa Rock/Metal «Addiction», cu care a scos un album şi a realizat un turneu naţional. Noul său scop este să îi ajute pe studenţii la început de drum să obţină performanţe în industria muzicală.
Cristina Vasopol se va ocupa de canto. Are o bogată experienţă în domeniu, fiind absolventă de Conservator, unde a studiat secţia canto clasic, tehnică şi interpretare cu tenorul Gabriel Năstase (solist la Opera din Bucuresti). A fost angajată la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă Nae Leonard, la Secţia de Revista, unde a jucat şi cântat în foarte multe spectacole. A ajuns în semifinale atât la VoceaRomaniei (2015), cât şi la X Factor (2018), concursuri care au făcut-o din ce in ce mai cunoscută în toată ţara.
Sendy Bordei cântă de la 5 ani şi spune că muzica a salvat-o. Absolventă a
Facultăţii de Arte din Galaţi, sectia “Interpretare Muzicala canto-clasic”, Sendy este şi ea solist în trupa Jampa, unde face o echipă de zile mare alături de Cristina, care este şi sora ei. Acum, cele două se vor ocupa de tehnica vocală a elevilor care vor urma cursurile şcolii de muzică.
Şerban Adrian este cel care va ţine cursurile de clape. Acesta spune că pasiunea pentru muzică a moştenit-o din familie, iar de la 17 ani a început să colaboreze cu diferite formaţii, atât ca solist vocal, cât şi ca instrumentist (clape), acumulând o experienţă de 10 ani în tot ce înseamnă entertainment, festivaluri şi evenimente private.
Artur Stângă va preda cursurile de saxofon. Artur provine dintr-o familie de muzicieni din sudul Basarabiei (Cahul), fiind absolvent al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, sectia suflători. A activat în calitate de instrumentist în mai multe orchestre, trupe şi ansambluri de muzică populară şi modernă, fiind la un moment dat profesor de muzici populare şi moderne la clasa de clarinet şi saxofon a Colegiului de Muzică din Chişinău.
Cristinel Znagovan vine şi el din Republica Moldova şi se va ocupa în cadrul Jampa Music School de cursurile de vioară şi teoria muzicii. Tânărul se descrie ca un “multi-instrumentist”. Având doi părinţi muzicieni, aceştia i-au insuflat de mic pasiunea pentru vioară, apoi ţambal, pian şi chitară. Este elev în ultimul an la Liceul de Muzica “Ciprian Porumbescu” din Chişinau, cântă în orchestra liceului şi este violonist în trupa JAMPA.
Mai multe detalii despre Jampa Music School găsiţi pe pagina de Facebook “Jampa Music School”.
În curând se va deschide şi site-ul official, acolo unde puteţi afla toate detaliile şi ideea întregului concept.
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















