Economie
Irigațiile verzi. Vital pentru România!
* fermierii cer ca în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie inclusă și Strategia de gestionare integrată a apei * prin intermediul Alianței pentru Agricultură și Cooperare ei vin cu propuneri foarte viabile pentru agricultura românească * din păcate, miniștrii Guvernului Cîțu nu i-au băgat în seamă până acum
Sistemul de irigații din România nu va fi finanțat cu bani europeni, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Comisia Europeană a respins proiectul înaintat de Ministerul Agriculturii, deoarece, după cum a precizat ministrul Adrian Oros, nu l-a considerat “suficient de verde”. Fermierii sunt revoltați și reproșează ministrului că dosarul a fost făcut prost și că irigațiile puteau fi finanțate, ”dacă se corelau corect cu energia regenerabilă”. De aceea, încă de la aflarea veștii, îi reproșează ministrului că a luat decizii fără a fi consultate principalele beneficiare ale finanțării, respectiv organizațiile profesionale din agricultură.
Dar, pentru că nu e totul pierdut, fermierii și-au luat soarta în propriile mâini, s-au consultat cu mai mulți experți români și străini, iar zilele trecute au înaintat instituțiilor abilitate o nouă propunere de finanțare, cu o altfel de abordare a problemei, în concordanță cu regulile de finanțare impuse de UE și legislația europeană.
Proiectul, făcut public sub forma unui apel, cuprinde, pe lângă detalii despre cum ar trebui pusă problema la Bruxelles în privința irigațiilor, și o serie de doleanțe menite a scoate agricultura românească din colapsul în care a intrat odată cu pandemia, situație agravată și de condițiile meteo complet atipice de anul trecut.
Fermierii cer Guvernului sprijin financiar
Aproximativ 200 milioane de euro pentru despăgubirile aferente culturilor de primăvară, pentru care există procese verbale de constatare și evaluare a daunelor provocate de seceta pedologică și arșița atmosferică din 2020. Circa 60 milioane de euro necesare asigurării plafoanelor aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT), care au fost reduse în 2021, și alte aproximativ 435 milioane de euro pentru finanțarea investițiilor din strategia integrată pentru gestionarea apei (1/6 din suma necesară până în 2026), pentru eficientizarea infrastructurii principale de irigații, desecări, drenaje, combaterea eroziunii solului, prevenirea deșertificării și dezvoltarea sitemului de antigrindină și creștere a precipitațiilor.
Acestea sunt sumele pentru care fermierii români consideră că e nevoie de o intervenție urgentă a statului, în sensul în care fondurile trebuie imediat realocate ministerului de resort, mai precis la prima rectificare bugetară din anul 2021. Altfel, agricultura nu are nicio șansă să depășească pierderile suferite în 2020, când producția de cereale a fost grav afectată de pandemia COVID 19, dar, mai ales, de seceta pedologică și arșița atmosferică fără precedent. Fermierii susțin că, fără sprijin guvernamental, nu au cum să acopere aceste pierderi, în prezent fiind grav decapitalizați, împovărați financiar, fără lichidități imediate ori garanții disponibile pentru obținerea de finanțări. După un an atât de greu, redresarea și reziliența, trag semnalul de alarmă fermierii, sunt posibile doar prin eforturi comune, susținute prin politici de stat și mediul privat.
Nu e totul pierdut!
Solicitările de mai sus sunt parte din apelul adresat public, zilele trecute, de Alianța pentru Agricultură și Cooperare conducerilor Guvernului României, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin care membrii comunității cer factorilor decizionali intensificarea eforturilor, astfel încât, până la aprobarea finală (sfârșitul anului 2021), în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie inclusă și Strategia de gestionare integrată a apei: ”Guvernul României are obligația de a corecta această situație, indiferent de motivele care au dus la excluderea din PNRR a finanțării de 2.6 mld. euro a STRATEGIEI DE GESTIONARE INTEGRATĂ A APEI CA RESURSĂ NEREGENERABILĂ, care este VITALĂ PENTRU ROMÂNIA, și de a identifica resurse pentru a acoperi sumele respective, parțial din realocări în cadrul PNRR, din surse proprii și din surse atrase (împrumuturi). Facem apel la conducerea Guvernului României, a MADR și MIPE de a-și intensifica eforturile și de a face toate demersurile posibile”.
Surprindere, dezamăgire, revoltă
Însă, surprinși și dezamăgiți profund de modul în care Guvernul a gestionat această problemă, membrii Alianței reproșează executivului și comunicarea deficitară privind PNRR pentru sectorul agricol, un sector strategic de importanță națională.
Drept urmare, după consultări susținute cu specialiști români și străini, au înaintat factorilor responsabili (Guvern, MADR, MIPE) o nouă propunere de finanțare prin PNRR pentru reabilitarea sistemului de irigații, care se încadrează în mod natural în noul context verde și digital al agriculturii europene, pornind de la situația actuală. Propunerea lor, susțin reprezentanții fermierilor, oferă sectorului agricol din România șansa de a deveni cu adevărat rezilient, deci, viabil și competitiv, iar în contextul unui an agricol precum 2020, ar putea să reducă presiunea asupra bugetului național.
Propunerile transmise, explică Claudiu Soare, Director Adjunct Executiv al Uniunii Naționale de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, membru afiliat al Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ”sunt în deplină concordanță cu solicitările UE, de minimum 36% componentă verde, minimum 20% digitalizare, nu afectează mediul (”do not significant harm”), reduc semnificativ pierderile de apă, creează acumulări de ape moderne, cu real impact în prevenirea și reducerea efectelor provocate de potențiale fenomene climatice adverse”. De asemenea, mai spune Soare, de importanță deosebită este și faptul că circa 40-45% din bugetul propus e prevăzut a fi re-investit în România prin proceduri de tip offset (transfer de know-how și tehnologie de fabricație echipamente și piese de schimb, calificare forță de muncă, dezvoltare de aplicații digitale avansate cu firme românești, instruire și asistență fermieri pentru conectare integrată a exploatațiilor irigate, pe principiul on-demand).
În plus, ușurința cu care responsabilii români au acceptat excluderea este un alt motiv de dezamăgire pentru fermieri. Membrii Alianței consideră total inadecvată abordarea de a exclude intervenții de prioritate zero pentru agricultură (modernizarea și reabilitarea infrastructurii principale pentru irigații) din PNRR pentru motivul că acest sector economic beneficiază de fonduri europene prin PNDR. Pilonul II, explică membrii asociației, pune la dispoziție resurse de investiții pentru infrastructura secundară: ”Sumele aferente STRATEGIEI DE GESTIONARE INTEGRATĂ A APEI sunt pentru a realiza investiții în infrastructura principală, care este responsabilitatea și trebuie, în consecință, realizată de statul român!”.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















