Social Media

Administrație

Iordache arată cu degetul spre cine-l ţine-n braţe pe Gheorghe Bunea Stancu

Timp de citire: 7 minute

• este vorba despre aproximativ 300.000 lei, bani pe care clubul i-a plătit către fostul antrenor Eugen Baştiurea, după ce acesta a câştigat un proces în instanţă pe motiv că a fost concediat ilegal, pe vremea când fostul şef CJ, Gheorghe Bunea Stancu, era şi preşedinte la HC Dunărea • consilierul judeţean PND, Cătălin Iordache, a prezentat, ieri, un document ce datează din decembrie 2017, prin care a solicitat oficial conducerii HC Dunărea să se îndrepte împotriva celor care au luat decizia de a-l concedia pe Baştiurea fără temei legal, pentru a recupera banii • consilierul susţine că deşi i-a atras atenţia preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, despre situaţie, nu a primit nici până astăzi un răspuns privind eventuale demersuri
 
Valul de acuzaţii venite din partea consilierului judeţean PND, Cătălin Iordache, (fost vicepreşedinte al HC Dunărea), privind neregulile care s-au petrecut la clubul de handbal, continuă să provoace agitaţie pe scena politică brăileană. Acesta a susţinut, ieri, o conferinţă de presă în care a precizat că deşi a solicitat în mod oficial conducerii HC Dunărea să încerce să recupereze un prejudiciu de câteva miliarde de lei vechi din trecut, şi că deşi a atras recent atenţia asupra situaţiei preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, nimeni nu vrea să ia nicio măsură, cel mai probabil din pricina personajelor “grele” implicate.
Mai exact, după cum a mai anunţat şi cu alte ocazii, Iordache a reiterat ideea că la finalul lunii decembrie 2017 a făcut o adresă oficială (pe care a şi prezentat-o în conferinţă) către preşedintele HC Dunărea, PSD-istul George Caranica, în care a cerut ca suma de aproape 3 miliarde lei vechi, pe care clubul a plătit-o antrenorului Eugen Baştiurea, să fie recuperată de la Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele de atunci al clubului de handbal, şi de la membrii Consiliului Director de la vremea respectivă. Reamintim că după numai trei etape la vremea respectivă, decidenţii de la HC Dunărea au decis să-l dea afară pe antrenorul Eugen Baştiurea, acesta a acţionat în instanţă clubul pe motiv că nu s-a procedat corect la concedierea sa, astfel că a câştigat şi a cerut o despăgubire, bani care, potrivit lui Iordache, s-ar fi achitat integral.
“Am fost acuzat de conducerea Clubului HC Dunărea că niciodată nu am cerut nimic şi că întotdeauna mi s-a răspuns la tot ceea ce am cerut. Nu este adevărat! Am în faţă o hîrtie. Este de fapt o cerere adresată preşedintelui George Marius Caranica, în care eu îi spun aşa: «Vă solicit respectuos să demaraţi de urgenţă procedurile necesare recuperării sumelor de bani pierdute în urma deciziilor judecătoreşti definitive, privind plata salariilor şi daunelor aferente luate ca urmare a deciziei abuzive a fostului preşedinte Gheorghe Bunea Stancu, privind concedierea unor angajaţi ai HC Dunărea Brăila». Este din data de 22 decembrie 2017, înregistrată sub numărul 918 la HC Dunărea. Nu mi s-a răspuns nici acum”, a declarat Iordache.
Mai mult, consilierul judeţean a ţinut să puncteze că deşi a urmat sfatul preşedintelui CJ Brăila, Fracisk Chiriac, privind faptul că i se poate adresa oricând, l-a întrebat despre această situaţie în urmă cu două zile, însă fără să primească vreun răspuns concludent.
“L-am sunat acum două zile pe domnul Chiriac, cel care afirma tot timpul că membrii Consiliului au acces la domnia sa oricând şi i-am spus: «Domnule preşedinte, când rezolvăm cu cererea mea de la HC Dunărea?», care nu e una oarecare, pentru că prejudiciul în acest caz este de câteva miliarde de lei vechi, nu e doi lei. Mi-a spus că dacă am o întrebare pentru domnia sa să i-o transmit în scris. Mai ştiu pe cineva (n.r. – Gheorghe Bunea Stancu) care făcea la fel. Un domn despre care domnul preşedinte Chiriac spune că nu îl copiază şi că nu ar avea nicio afinitate”, a mai adăugat Iordache.
 
«Până la urmă cine e omul lui Bunea Stancu, eu sau domnul Chiriac?»
Consilierul judeţean Cătălin Iordache a mai adăugat că din punctul său de vedere nerezolvarea acestei situaţii şi neacţionarea în instanţă împotriva decidenţilor de la vremea respectivă pentru recuperarea banilor daţi către Baştiurea, nu reprezintă altceva decât o teamă de a nu-l deranja în vreun fel pe fostul preşedinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
“Eu le-am cerut să recupereze acei bani de la Gheorghe Bunea Stancu sau cei vinovaţi. Acum nu ştiu. Poate că Bunea Stancu doar i-a zis cuiva. Deşi era preşedinte la vremea respectivă. Poate că a fost o decizie a Consiliului de Administraţie şi s-a votat într-un fel. Eu spun doar să vedem cine a fost de acord să fie dată afară acea persoană în felul acela, ilegal. Adică cei care au procedat ilegal să plătească acum suma respectivă. Nu mi s-a răspuns vreodată. În particular mi s-a răspuns de genul «las-o baltă!» Adică domnul Chiriac care pe de o parte mă acuză pe mine că am stat la masă cu domnul Bunea Stancu – un lucru absolut cunoscut şi pe care eu mi-l asum… Da, am stat! Pe de altă parte, domnia sa, care în mod normal ar trebui acum, având şi o cerere în acest sens să recupereze banii de la «duşmanul» lor, sau «duşmanul» PSD, nu face chestia asta. Şi eu nu înţeleg decât că îl protejează pe Bunea Stancu, pe bani publici. Deci până la urmă cine e omul lui Bunea Stancu, eu sau domnul Chiriac? Eu care am cerut să dea Bunea Stancu banii sau domnul Chiriac care nu vrea să se atingă de domnul Bunea Stancu să dea banii? E o întrebare la care Chiriac ar trebui să răspundă. De ce a refuzat să facă vreun demers pentru recuperarea banilor? E, totuşi, vorba de o sumă foarte mare!”, a mai comentat Iordache.
PND-istul a mai adăugat că în momentul în care a ridicat problema pe vremea când era încă vicepreşedinte la HC Dunărea i s-a spus că nu are decât un singur vot, iar ceilalţi nu îi împărtăşesc opinia.
“Eu am votat «pentru» recuperarea banilor şi ceilalţi au spus: «Lasă, mai aşteptăm. Vedem». Dar chestia asta a domnului Chiriac cu trimisul scrisorilor şi a hârtiilor mi se pare ceva de prost gust. Pentru că intenţia mea nu a fost să îl pun pe domnul Chiriac într-o poziţie nefericită, în condiţiile în care el şi-a afirmat în dese rânduri, cum să spun… poziţia sa exterioară domnului Bunea Stancu. Deci nu văd ce l-ar fi oprit? De ce să nu facă lucrul ăsta şi să recupereze banii? De ce domnul Caranica să nu facă lucrul ăsta?”, a conchis Iordache.
 

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧