Local
Interlopul Corbu rămâne în spatele gratiilor
• în şedinţa din 22 ianuarie, judecătorii Tribunalului Brăila au prelungit măsura arestului preventiv a inculpaţilor Stănel Lăcătuş (fost Corbu), Cristian Stan, Aurelian Gorgovan, Pavel Ion, pe o durată de 30 de zile • aceştia sunt cercetaţi într-un dosar DIICOT pentru trafic cu droguri de mare risc
Membrii grupării infracţionale specializate în trafic de droguri şi destructurată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în noiembrie 2019, nu scapă de arest. Judecătorii Tribunalului Brăila au prelungit măsura arestului preventiv faţă de 4 inculpaţi, printre care se numără şi interlopul Stănel Corbu, considerat lider al grupării din Lacu Dulce. “Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila. Dispune prelungirea arestării preventive a inculpaţilor Stan Cristian Gică, Gorgovan Aurelian, Pavel Ion şi Lăcătuş Stănel (n.r. – fost Corbu), pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 28 ianuarie 2020 şi până la data de 26 februarie 2020 inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, este soluţia Tribunalului Brăila, din data de 22 ianuarie, postată pe site-ul instanţei.
Reamintim că, în dimineaţa zilei de 28 noiembrie, mascaţii şi procurorii DIICOT au descins în forţă în cartier Lacu Dulce din Brăila. Cel vizat era chiar interlopul Stănel Corbu, care însă nu a fost găsit acasă, pe numele lui fiind emis mandat de arestare în lipsă. Suspectul a mers apoi la Poliţie şi s-a predat, el ajungând în spatele gratiilor.
Percheziţiile au fost efectuate în scopul destructurării unui grup infracţional specializat în traficul cu droguri de mare risc. Gruparea ar fi fost formată din mai multe persoane, iar drogurile erau aduse din ţară şi străinătate, acestea fiind depozitate în anumite imobile din cartierul brăilean. După cum se arată în comunicatul DIICOT, la data de 28 noiembrie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Galaţi – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila au efectuat un număr de 38 de percheziţii pe raza municipiilor Brăila, Galaţi şi Bucureşti. Raziile de amploare s-au efectuat într-o cauză care viza destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 10 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















