Social Media

Administrație

Iniţiativă. Întâlnire la CJ cu şeicul care investeşte în Insula Mare

Timp de citire: 2 minute

• este propunerea pe care consilierul judeţean independent Marian Căpăţînă (membru Pro România) le-a adresat-o colegilor în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a CJ Brăila • acesta a vorbit despre o eventuală întâlnire cu şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, patronul “Al Dahra”, firma care a preluat “Agricost” şi investeşte în Insula Mare, pentru ca membrii Consiliului să îşi arate disponibilitatea de a ajuta la dezvoltarea zonei
 
Consilierul judeţean independent Marian Căpăţînă (membru Pro România) a venit cu o propunere interesantă pentru colegii săi din CJ Brăila în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare. Acesta a punctat că de la nivelul instituţiei s-ar putea trimite o invitaţie către şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, patronul firmei Al Dahra care a preluat “Agricost” şi care investeşte în prezent în Insula Mare a Brăilei, în vederea organizării unei întâlniri. Motivul? O demonstraţie concretă că de la nivelul CJ Brăila sunt sprijiniţi investitorii, dar şi o ocazie pentru consilieri de a vedea dacă pot ajuta în vreun fel la dezvoltarea zonei.
“Am văzut în presă că în Insula Mare a Brăilei se fac nişte investiţii extraordinare. Că acolo se vor realiza în decursul timpului nişte activităţi economice care implică şi comunitatea brăileană. Cu acceptul dumneavoastră şi al colegilor consilieri, consider că este oportun să formulăm o invitaţie către şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, patronul Al Dahra, pentru o discuţie în plenul Consiliului Judeţean. Dacă domnia sa este de acord să prezinte proiectele de viitor pentru zona noastră. Şi noi, la rândul nostru să le spunem cu ce am putea să îi ajutăm pentru a dezvolta această investiţie. Rugămintea mea este dacă sunteţi cu toţii de acord să formulăm această invitaţie  să o dăm apoi şi presei pentru a demonstra toate bunele noastre intenţii vizavi de investitorii economici care dezvoltă judeţul Brăila”, a declarat Căpăţînă.
Deşi preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac i-a mulţumit colegului său pentru intervenţie, nu a precizat dacă are de gând să facă un asemenea gest sau nu.

Administrație

Soclu de statuie în pericol, pe Bulevardul Independenței

* acesta a fost restaurat recent, fiind placat cu gresie * din cauza infiltrațiilor, o placă s-a desprins deja, iar fenomenul va continua dacă nu se fac reparațiile necesare

Publicat

în

Soclu de statuie în pericol, pe Bulevardul Independenței

În luna iulie 2024 semnalam iniţiativa ca, odată cu schimbarea radicală, pe bani europeni, a aspectului bulevardului Independenţei, să fie “întinerite” şi cele trei statui amplasate pe bulevard, realizate în anii ’60 – ’80 și afectate de trecerea timpului şi de intemperii.

La două dintre ele au fost efectuate între timp lucrări de curăţire/restaurare,  de către o firmă din Bucureşti, care a folosit metode şi materiale speciale.

Cât priveşte soclurile, acestea au fost placate de o firmă din Brăila. În final s-au pus gresii de exterior s-au pus în final, iar până în prezent nu au apărut degradări pe suprafața plăcilor, însă s-a întâmplat, din păcate, alt fenomen, pe soclul statuii ”Victoria” (denumirea originală era ”Victorie”) de la intersecția Bulevardului Independenței cu strada Gral. Eremia Grigorescu (fosta Gării).

Acolo, una dintre plăcile de pe soclu s-a desprins şi s-a făcut praf, iar asta din cauza infiltraţiilor de apă şi a modului discutabil cum s-a făcut placarea. La o privire mai atentă se observă cum apa “lucrează”, se prelinge (chiar şi la o săptămână după ultimile ploi abundente) printre rosturile de dilatare.

Deci, fenomenul desprinderii poate continua, mai ales la apariţia primului ger puternic. Ne-a mai atras atenţia şi faptul că partea superioară a soclului nu este uşor teşită, pentru a permite scurgerea apei.

Așa cum este făcut, de exemplu, soclul statuii “Maternitate”, situată tot pe Bulevardul Independenței, la intersecția cu Calea Galați. Acesta încă nu a fost restaurat, aflându-se în forma originală, care rezistă foarte bine, neavând nicio problemă cu infiltrațiile de apă.

Citește articolul complet

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧