Social Media

Local

Incidente grave cu trotinete electrice și un apel cu scandal la 112

Timp de citire: 6 minute

* un copil a fost rănit, marți seară, în zona scenei de pe Esplanadă, de un tânăr aflat pe o trotinetă electrică * un alt copil a fost pe punctul de a fi lovit, tot de o trotinetă electrică, în parcul de joacă de la blocurile Romarta Nouă * în cel de-al doilea caz, mama fetiței puse în pericol a anunțat incidentul la 112, însă reclamă faptul că operatorul care i-a răspuns i-a vorbit foarte urât, acuzând-o că ocupă timpul prețios al “organelor”
 
Trotinetele electrice au devenit o prezență constantă pe străzile Brăilei și mai ales în zonele de promenadă din parcuri sau faleza Dunării. Problema e că unii dintre utilizatorii lor, în special tineri, nu prea țin cont de nicio regulă, circulând cu viteză printre pietoni, riscul producerii unor accidente grave fiind, astfel, foarte mare. Un incident cu urmări grave chiar a avut loc, marți seară, în jurul orei 21.30, pe platoul din fața scenei de pe Esoplanada Dunării, unde un tânăr de 18 ani aflat pe o trotinetă electrică a lovit o fetiță de 4 ani. Minora a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar autorul accidentului s-a ales cu dosar penal.
Un alt incident, fără victime dar cu un potențial pericol, a avut loc, tot marți seară, în parcul de joacă dintre blocurile de la Romarta Nouă. Acolo, un puști care își etala talentele de mare ”trotinetist” a fost pe punctul de a lovi o fetiță aflată în parc. Când mama acestuia i-a atras atenția, adolescentul a devenit recalcitrant, astfel că femeia s-a simțit în pericol și a sunat la numărul de urgențe 112 pentru a reclama situația. În primă instanță, însă, operatorul care i-a răspuns ar fi apostrofat-o pe un ton destul de agresiv, spunându-i că incidentul reclamat nu este atât de grav pentru a merita intervenția  forțelor de ordine. Într-o sesizare adresată redacției noastre, soțul femeii a ținut să aducă în atenția opiniei publice atitudinea operatorului de la Serviciul de Urgențe 112, spunând că felul cum a tratat acesta situația dată denotă o lipsă totală de profesionalism. ”Fetița noastră  se juca în parc și a fost pusă în pericol de acel băiat cu trotineta electrică. Soția s-a simțit amenințată când i-a atras atenția, astfel că a sunat la 112, dar operatorul i-a vorbit foarte urât, ca și cum ar fi fost deranjat de apelul ei. I-a spus că a sunat degeaba, că nu este o situație de viață și de moarte, că în astfel de cazuri până ajunge Poliția pleacă agresorii de la fața locului. Mai mult, a amenințat-o pe soția mea că, dacă tot a făcut reclamație, să nu cumva să părăsească locul faptei până la sosirea echipajului de intervenție, că își ia amendă. Ulterior, același operator a realizat, probabil, că a reacționat total nepotrivit, și a sunat-o înapoi pe soția mea, pe numărul de pe care aceasta sunase la 112, dar de pe un telefon privat – utilizând astfel abuziv niște informații obținute într-un cadru oficial – pentru a încerca să se scuze cumva, negând că ar fi vorbit pe un ton răstit. Ni se pare intolerabilă atitudinea acestuia și o să-i facem o plângere la organele în drept”, ne-a spus brăileanul Ovidiu D. Acesta ne-a mai declarat că, după o jumătate de oră de la apelul la 112, a sosit totuși un echipaj al Poliției în parcul de joacă unde s-a întâmplat incidentul și că împotriva tânărului reclamat s-ar fi luat măsurile legale. ”Poliția a venit și a acționat competent, după părerea noastră. Au fost chemați părinții acelui băiat și li s-a pus în vedere să ia măsuri pentru ca incidentul să nu se mai repete. Același echipaj înțeleg că mai fusese solicitat cu câteva minute înainte la un alt caz, pe faleză, unde o fetiță chiar a fost lovită de o trotinetă electrică. Pericolul reprezentat de aceste vehicule chiar este real și asta ar trebui să realizeze și acel operator care a apostrofat-o pe soția mea că l-a deranjat degeaba în timpul programului”, ne-a mai spus brăileanul Ovidiu D.
 
Trotinetele electrice, un pericol. Polițiștii vin cu sfaturi
Un copil de numai 4 ani a fost rănit de un tânăr care circula cu trotineta electrică pe Faleza Dunării, astfel că polițiștii au intervenit, iar copilul care suferise leziuni a fost transportat la spital. Potrivit informațiilor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, la data de 3 august, în jurul orei 21.30, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică pe platoul pietonal din fața scenei amplasate pe faleza Dunării, un tânăr brăilean de 18 ani a acroșat un copil în vârstă de 4 ani. În urma incidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul trotinetei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. “În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis polițiștii.
Polițiștii brăileni recomandă persoanelor care folosesc trotinetele electrice să respecte anumite reguli, tocmai pentru a evita producerea unor accidente și rănirea altor persoane. “Circulația pe trotuar cu trotineta electrică este interzisă! Utilizați casca de protecție și elementele luminoase și reflectorizante în echiparea trotinetei, pentru a vă proteja și pentru a crește vizibilitatea în deplasările pe drumul public. Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, atunci trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă  admisă este de 50 km/h. Adoptați permanent o conduită preventivă în trafic, în timp ce conduceți trotineta electrică și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante”, sunt recomandările polițiștilor din cadrul IPJ Brăila.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧