Social Media

Local

Închisoare pentru tâlharul “Tun”

Timp de citire: 3 minute

• inculpatul Ţandură Costel-Viorel a primit o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată • în februarie, individul a atacat o femeie de 55 de ani, pe Calea Călăraşilor şi i-a smuls poşeta
 
Trimis la închisoare. Costel – Viorel Ţandură, zis “Tun”, tânărul  de 22 de ani din Baldovineşti care, la începutul acestui an, a tâlhărit o femeie pe Calea Călăraşilor, a fost condamnat. Judecătoria Brăila i-a aplicat individului o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, fapta fiind săvârşită la data de 18 februarie 2017. Inculpatului i-au fost interzise şi unele drepturi, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. Pedeapsa nu este însă definitivă, tâlharul formulând deja apel. Sentinţa finală va fi dată de Curtea de Apel Galaţi.
Potrivit procurorilor, în data de 18 februarie, la Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a fost înregistrată plângerea persoanei vătămate Rodica I. care a sesizat faptul că, în aceeaşi seară, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla pe Calea Călăraşilor, vizavi de benzinăria Lukoil, un bărbat necunoscut a împins-o şi a trântit-o la pământ. Acesta i-a smuls poşeta din mână şi a fugit cu ea. Din ancheta efectuată a reieşit faptul că, în seara respectivă, inculpatul Costel Viorel Ţandură se afla pe Calea Călăraşilor, intenţia lui fiind de a căuta femei cărora să le poată sustrage poşetele. Individul a observat-o pe reclamanta care se întorcea de la serviciu şi care avea în mână o poşetă şi o sacoşă cu câteva haine. Inculpatul a abordat-o pe partea vătămată, din spate, a apucat-o de geacă şi a încercat să o tragă către o stradă lăturalnică. Victima şi-a pierdut echilibrul, după ce a fost trasă de geacă, ea dezechilibrându-se şi căzând pe sol. Atunci, dacă tot femeia era pe jos, tâlharul a tras de poşeta acesteia şi, în ciuda rezistenţei opuse, a reuşit să i-o smulgă din mână, fugind de la faţa locului. Verificând portofelul, individul a constatat că în interior se afla suma de 6 lei, pe care a luat-o. Poliţiştii l-au identificat pe tâlhar, în urma sesizării unui brăilean care văzuse poşeta aruncată în zona parcării supermarketului XXL. Inculpatul Costel Viorel Ţandură a recunoscut fapta comisă, el fiind apoi trimis în judecată de procurori. Oricum, tânărul a mai comis anterior şi alte infracţiuni de furt.

Local

Elevii de la Liceul cu Program Sportiv, implicați în discuții interactive cu polițiștii

• polițiștii le-au oferit elevilor exemple concrete privind identificarea situațiilor de risc și le-au recomandat adoptarea unui comportament preventiv • s-au abordat teme de interes și s-a pus accent pe prevenirea și combaterea bullyingului, prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase • o echipă canină de la Serviciul Criminalistic a fost printre elevi

Publicat

în

Elevii de la Liceul cu Program Sportiv, implicați în discuții interactive cu polițiștii

Polițiștii au fost alături de elevii Liceului cu Program Sportiv și au purtat discuții pe teme de interes, dar au dat și sfaturi care să îi determine pe tineri să adopte un comportament preventiv.

La data de 10 noiembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, o echipă canină din cadrul Serviciului Criminalistic, Biroul Ordine Publică și Biroul Proximitate au desfășurat o acțiune în sistem integrat, în incinta și zona adiacentă Liceului cu Program Sportiv Brăila.

A fost vorba despre activități dedicate creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ și prevenirii comportamentelor de risc în rândul elevilor. În cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii au abordat teme de actualitate și de interes pentru siguranța acestora.

“S-a pus accent pe prevenirea și combaterea bullyingului și a discriminării; prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase în incinta unităților de învățământ; respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament responsabil în trafic; siguranța în mediul online și prevenirea riscurilor asociate utilizării internetului”, au spus polițiștii.

Totodată, polițiștii au purtat discuții interactive cu elevii, oferindu-le recomandări și exemple concrete privind identificarea situațiilor de risc, adoptarea unui comportament preventiv și solicitarea sprijinului adulților sau al autorităților atunci când se confruntă cu situații care îi pot pune în pericol.

Potrivit oamenilor legii, siguranța elevilor reprezintă o prioritate, iar astfel de activități vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind crearea unui climat de siguranță în mediul școlar, dezvoltarea spiritului civic și consolidarea parteneriatului dintre poliție, școală și comunitate.

Citește articolul complet

Local

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici

Publicat

în

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.

La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.

”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.

În cadrul activităților desfășurate au fost  purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.

Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧