Social Media

Politică

Încercarea PNL de redeschidere a ştrandului, eşuată

Timp de citire: 6 minute

• consilierii municipali au aprobat, ieri, un proiect privind scoaterea la licitaţie publică a ştrandului de pe faleză, spre a fi închiriat de o societate, reamenajat şi exploatat • liberalii, în frunte cu Adrian Tabarac, au propus un amendament privind redeschiderea ştrandului de către SUPAGL Brăila până la finalizarea licitaţiei, pentru a nu rata vara 2018, însă propunerea nu a fost acceptată • PSD-istul Sorin Boşneag a explicat că nu ar exista personal suficient pentru aşa ceva şi că oricum procedura ar dura “tot până în septembrie”
 
Consilierii municipali au dezbătut, ieri, un proiect care prevede scoaterea la licitaţie publică pentru închiriere a ştrandului de copii de pe faleză care zace închis de la începutul sezonului călduros. Ei bine, liberalii brăileni, în frunte cu Adrian Tabarac s-au arătat extrem de neîncrezători în privinţa rezolvării acestei probleme suficient de rapid, încât vara anului 2018 să nu fie ratată. Prin urmare, au propus un amendament la acest proiect de hotărâre, astfel încât  Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL), care are ştrandul în administrare, să îl redeschidă, fără partea de alimentaţie publică. În paralel, după cum au sugerat PNL-iştii, licitaţia pentru găsirea unei societăţi care să preia locaţia şi să o dezvolte, să meargă mai departe nestingherită. Tabarac a afirmat că taxa de intrare în ştrand ar putea fi stabilită la 5 lei, astfel încât municipalitatea să îşi amortizeze cheltuielile.
“Bun, nu poate să se ocupe SUPAGL de alimentaţia publică. Ok! Dar să se ocupe de partea de ştrand! Să îi dea drumul şi să funcţioneze, astfel încât toţi tinerii dintr-un oraş de la Dunăre să aibă un loc sigur unde se pot relaxa şi scălda. Poate părea un lucru minor, ţinând cont că este o activitate sezonieră, dar toate acestea ţin de gospodărirea oraşului şi de modul în care acesta prinde viaţă. Eu cred că vara asta va fi sacrificată!  Ştrandul să fie administrat de SUPAGL şi, în paralel, toată procedura pe care vrea Primăria să o iniţieze pentru întreg complexul să aibă loc mai departe. Dar măcar până când se va termina toată procedura, să existe un loc în Brăila unde tinerii să se poată relaxa în zilele toride”, a declarat Tabarac.
 
Propunerea nu a primit acceptul majorităţii
Consilierul municipal PSD Sorin Boşneag a precizat că încercarea redeschiderii ştrandului de către SUPAGL ar dura poate chiar mai mult decât preluarea locaţiei de către un investitor în urma licitaţiei.
“Vă asigur că potrivit legislaţiei în vigoare va dura tot până în septembrie. Pentru că trebuie scoase posturile la concurs, trebuie făcute o sumedenie de lucruri, inclusiv reparaţii şi altele. Deci ca durată va fi la fel”, a afirmat Boşneag.
La rândul său, primarul Marian Dragomir a explicat că Primăria nu are suficienţi angajaţi pentru a-i detaşa către o astfel de zonă, iar procedura ar fi extrem de anevoioasă.
“Pentru a se pune în practică propunerea domnului consilier este nevoie de o hotărâre de Consiliu privind suplimentarea de posturi la SUPAGL. Întrebarea este: de unde? Fiindcă Primăria nu mai are posturi vacante necesare desfăşurării unei astfel de activităţi. Este nevoie apoi de o nouă hotărâre privind alocarea de fonduri. Ulterior, SUPAGL fiind un serviciu de utilitate publică, nu va putea să cumpere ca un privat de pe piaţa liberă toate acele servicii şi bunuri necesare punerii în practică a acestui ştrand. Deci va dura mai mult decât în cazul organizării unei licitaţii publice în urma căreia un adjudecar privat va semna contractul, va prelua bunul şi a doua zi va putea cumpăra de oriunde toate cele necesare”, a explicat Dragomir, care a profitat de ocazie să facă un comentariu ironic la adresa liberalilor, precizând că aceştia au venit cu un amendament social-democrat. De asemenea, edilul-şef a punctat că i s-ar părea penibil ca SUPAGL să preia şi barul de la ştrand şi să comercializeze alcool persoanelor majore doritoare.
În cele din urmă, proiectul a fost aprobat în unanimitate cu 27 voturi “pentru”, fără amendamentul venit din partea PNL.  Consilierul municipal independent Lucian Căprariu a comentat faptul că societatea care va închiria, potrivit viitorului contract “are dreptul” la prelungirea acestuia, subliniind că dacă Primăria nu şi-ar da acordul pe viitor ar putea fi acţionată în judecată. Viceprimarul Doiniţa Ciocan a explicat însă că nu se poate întâmpla asta pentru că prelungirea nu se poate face fără acordul CLM.
Pe scurt, hotărârea CLM privind scoaterea la licitaţie a ştrandului stabileşte că închirierea se va face pe 5 ani, cu drept de prelungire. Preţul de pornire a licitaţiei va fi de 3.000 lei inclusiv TVA pe lună. Printre altele, în caietul de sarcini se specifică şi faptul că adjudecatarul are obligaţia ca în maxim 5 zile de când a fost declarat câştigător şi rezultatul a rămas definitiv, să dea o garanţie de bună execuţie în cuantumul chirieri licitate pe 3 luni. Sumă ce poate fi returnată la încheierea contractului.
Reamintim că, firma care a administrat ştrandul pentru copii de pe faleza Dunării în ultimii 11 ani a solicitat, la sfârşitul anului trecut, rezilierea contractului cu Primăria. După cum ne-a informat viceprimarul Doiniţa Ciocan, rezilierea contractului s-a făcut la cererea firmei “Temptation Summer Club”, din cauza unor dificultăţi financiare invocate de agentul economic. Obiectivul a fost ulterior preluat de Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) care a început demersurile pentru închirierea către o altă firmă privată interesată. Cert este că momentan procedura pentru licitaţie nu a fost demarată, abia acum fiind aprobată de CLM Brăila. De altfel, conducerea Primăriei a anunţat că este nevoie de parcurgerea mai multor paşi birocratici până când contractul cu noul chiriaş va putea fi semnat. Cu alte cuvinte, şansele sunt extrem de mici ca ştrandul de pe faleză să mai funcţioneze în această vară.

Politică

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a susținut o conferință de presă, miercuri-seară, în care a vorbit, printre altele, despre unele zvonuri cum că Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița, ar contacta liberali din județul nostru pentru a vedea dacă îl poate schimba din funcție prin identificarea unui contracandidat * Popa a recunoscut că informația a ajuns și la urechile sale și a precizat că nu este prima încercare de-a lui Robert Sighiartău de a interveni la nivelul organizației județene a PNL Brăila, însă fără succes * Popa a precizat că alegerile din PNL încă nu au fost stabilite, dar a indicat că ar putea avea loc la finele anului sau începutul lui 2027 * cât despre anunțul candidaturii lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) la șefia partidului, acesta nu a dorit să comenteze prea mult

Publicat

în

Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa

Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, este atacat din interiorul partidului, însă susține că nu se teme. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri-seară la sediul PNL, Popa a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu zvonurile potrivit cărora, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ar fi contactat mai mulți liberali brăileni pentru a identifica un eventual contracandidat care să îl schimbe din funcție pe șeful organizației județene.

Popa a precizat că i-au transmis și alți colegi această informație și a precizat că îl așteaptă pe Robert Sighiartău și pe colegii pe care îi susține să vină și să candideze împotriva sa.

”Foarte bine face domnul Robert Sighiartău. A vorbit și în 2021 și când au fost alegerile, n-a mai găsit un contracandidat împotriva mea pentru că lucrurile erau clare. Dar hai să vă mai spun ceva: domnul Robert Sighiartău a încercat și în 2021, și în 2022, și în 2023. Știu, de altfel știm cu toți povestea că a tot sunat prin județul Brăila. Dar, domnul Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița, nu PNL Brăila. În județul și în municipiul Brăila, noi ne hotărâm soarta! Nu ne-o hotărăște nici domnul Robert Sighiartău, nici nimeni de la nivel național”, a declarat Popa.

Deputatul PNL Brăila a comparat organizația pe care o conduce cu cea condusă de Sighiartău, precizând că la Alegerile din 2024 a avut un rezultat mult mai bun. Popa a lansat un atac la adresa acestuia, acuzând că întotdeauna Sighiartău a ajuns să ”întoarcă armele” împotriva conducerii partidului.

”Eu, cu colegii mei vom vota. Care este competitiv, să candideze împotriva mea, nu este nicio problemă. Dar, județul Bistrița-Năsăud are 62 de UAT-uri. Partidul Național Liberal are 13 UAT-uri pe care le-a câștigat la Alegerile din 2024. Să nu fiu răutăcios că am auzit că mai avem vreo 7 sau 8 acolo. Asta reprezintă, pe poza din 2024, că 20,9% din UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud sunt liberale. În schimb, în județul Brăila – ați văzut și cu ultimele mutări, dar facem abstracție de faptul că au mai trecut 1-2 primari de la alegeri și până în prezent în echipa Partidul Național Liberal -, noi am obținut, în urma Alegerilor din 2024, 20 de primari. Iar 20 de primari din 44 reprezintă 46%. Deci 46% din administrația locală este condusă de primari din partea Partidului Național Liberal. Noi am reușit la Brăila să arătăm că se poate.

Am plecat de la 13 primari, am ajuns la 20 de primari. Avem mai mulți viceprimari decât are Partidul Social Democrat. Avem astăzi, dacă nu greșesc, undeva la 25 de viceprimari. Partidul Social Democrat nu are nici o comună de a mea. A mea impropriu spus, a partidului pe care îl reprezint. Niciun viceprimar numit. Domnul Robert Sighiartău e același care în perioada 2017-2021 a fost secretarul general al partidului. În mandatul domnului președinte Ludovic Orban.(…) În perioada 2017-2021, în momentul în care domnul Orban a fost președinte, mă repet, primul om care l-a trădat pe domnul președinte Ludovic Orban a fost domnul Robert Sighiartău.

Apoi, în perioada 2021-2022, a fost în echipa domnului Florin Cîțu. Dar când s-a apropiat sfârșitul mandatului domnului Cîțu, domnul Robert Sighiartău a ieșit și l-a atacat pe președintele de la cea vreme. Apoi, în perioada 2022-2024, a fost vicepreședinte în mandatul domnului Ciucă. În momentul în care a plecat domnul Ciucă, unul dintre cei mai acizi contestatari ai dumnealui a fost domnul Robert Sighiartău. Cu tot respectul pentru domnul președinte Ilie Bolojan: să aibă grijă, personajul acesta este toxic. Unde ajunge, se termină orice povest. (…) Îl aștept pe domnul Robert Sighiartău, alături de 2-3 pe care îi sună din județul Brăila. Vă dau un exemplu: a sunat doi colegi și mi-au spus trei că au fost sunați”, a mai spus Popa.

Alegerile în PNL ar putea avea loc la finele lui 2026 sau începutul lui 2027

Întrebat în legătură cu motivele posibilelor intervenții ale lui Robert Sighiartău în Brăila, Popa a afirmat că este vorba despre o istorie mai veche.

”Nu știu. Probabil are frustrările trecutului. Dar vă spun: îl aștept pe domnul Robert Sighiartău cu cine vrea dumnealui să îmi fie contracandidat. Suntem un partid liber, nu avem nicio problemă, îl aștept. Dar domnul Robert Sighiartău să înțeleagă – și alții care mai sunt amatori -, că la Brăila, noi ne hotărâm soarta.

Iar PNL Brăila, din momentul în care eu am fost ales președinte, nu a avut interferențe nici de la București, și nici de la Partidul Social Democrat. Repet, în momentul în care colegii mei intră într-o sală și votează pe altcineva, trebuie să facă un pas în spate. Atâta timp cât mă votează pe mine, voi rămâne președintele PNL”, a spus Popa.

În același context, Alexandru Popa a precizat că încă nu au existat discuții definitorii la Centru, însă cel mai probabil alegerile din PNL vor avea loc fie la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2027.

Întrebat despre candidatura lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) pentru funcția de președinte al PNL la nivel național, Popa nu a comentat foarte mult subiectul și s-a ferit să își manifeste în vreun fel susținerea.

”Domnul Tișe, să vedem ce platformă va avea. N-am discutat cu dumnealui, nu știu despre ce e vorba. Vom vedea la momentul oportun. Să vedem proiectele. La momentul ăsta avem un președinte. Trebuie să vedem cine va candida”, a conchis Popa.

Citește articolul complet

Politică

De ce a depus mărturie deputatul Alexandru Popa în dosarul ”Bogos”

• pentru că și președintele PNL Brăila îi pusese gând rău lui Alexandru Bociu, dar nu a reușit nici el și nici mulți alții să-l schimbe pe actualul șef al ANSVSA • opinia de ”expert” a lui Popa s-a referit la incapacitatea lui Bociu de a gestiona pesta micilor rumegătoare • de altfel, aceeași opinie are și acum • cert este că Bociu este bine mersi pe post, indiferent câte încercări s-au făcut pentru schimbarea lui • rechizitoriul DNA Iași arată câte manevre se fac și ce pretenții au unii politicieni de la persoanele susținute în funcții publice

Publicat

în

alexandru-popa-pnl-braila
Președintele PNL Brăila îi pusese gând rău lui Alexandru Bociu, dar nu a reușit nici el și nici mulți alții să-l schimbe pe actualul șef al ANSVSA

Celebrul dosar ”Bogos” în care audierile au ajuns până la Ilie Bolojan a ajuns în instanță. În comunicatul oficial din 21 octombrie 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

– Mihai BARBU, la data faptei președinte PNL Vaslui pentru comiterea infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

– Cristina TRĂILĂ, la data faptei secretar general adjunct al Guvernului României, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

– Fănel Bogos, pentru comiterea infracțiunii de instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Miza acestor presupuse infracțiuni ar fi fost acordarea de despăgubiri în valoare de 3 milioane euro pentru firma Vanbet, producătorul vasluian de ouă și produse din carne de pasăre, al cărei proprietar este Fănel Bogos. Iată ce spun procurorii:

 „În perioada, februarie 2025 – noiembrie 2025, în calitate de administrator statutar și acționar al Vanbet, nemulțumit de sancțiunile și măsurile aplicate societății de către DSVSA Vaslui și de refuzul directorului executiv Ponea Mihai de a aproba dosarul de despăgubire de aproximativ 3.000.000 euro, inculpatul Bogos Fănel a hotărât să acționeze pentru înlăturarea din funcție a directorului executiv al DSVSA Vaslui, și, în acest scop, la data de 13.02.2025, s-a întâlnit cu Barbu Mihai și i-a solicitat să își folosească influența și autoritatea conferite de funcția de conducere deținută în cadrul partidului pentru a interveni pe lângă președintele ANSVSA, Bociu Alexandru, în vederea demiterii lui Ponea Mihai din funcția de director executiv al DSVSA Vaslui, după care, a sprijinit activitatea inculpatului și a pus la dispoziția acestuia, în calitate de președinte al PNL Vaslui, pentru evenimentul organizat de acesta la pensiunea EcoTim (3–5.10.2025), o cantitate însemnată de produse alimentare provenite de la ferma sa din comuna Banca”. Adică vreo 80 de pulpe de pui, 20 de cartoane de ouă, câteva kilograme de brânză pentru vreo 36 de liberali care se adunau la ospăț la pensiunea EcoTim. Jalnic! În acest context, continuă procurorii,  „la datele de 03.11.2025, respectiv 04.11.2025, inculpata Trăilă Cristina, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului României, a înlesnit și a sprijinit demersurile inculpatului Barbu Mihai de folosire a influenței și autorității funcției de conducere deținute în cadrul PNL pentru a-l determina pe Bociu Alexandru, președintele ANSVSA, să dispună demiterea lui Ponea Mihai din funcția de director al DSVSA Vaslui, prin aceea că i-a precizat președintelui ANSVSA, Bociu Alexandru, că nu mai beneficiază de sprijin politic, deoarece acesta nu i-a acordat sprijin și protecție în activitatea profesională operatorului economic Bogos Fănel”. Cu alte cuvinte, noi te-am pus să ai grijă de ai noștri, altfel ”îți retragem sprijinul”.

Demn de menționat este că Trăila Cristina, la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, a candidat pe prima poziție la Senat din partea PNL Vaslui, alături de Mihai Barbu care a candidat de pe poziția a doua la Camera Deputaților, dar niciunul nu a fost ales. Așadar, interesul pentru un om de afaceri din Vaslui de calibrul lui Bogos Fănel este de înțeles. Culmea, Bogos și Ponea, directorul DSVSA Vaslui sunt cumetri dar cumetria s-a transformat într-o mare dușmănie.

Cert este că potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Iași încercările de demitere a incomozilor de la șefia DSVSA Vaslui/ ANSVSA București au atins cote inimaginabile pentru cine nu știe ci doar bănuiește după ce criterii se fac numirile și demiterile din funcție în partide, în cazul de față PNL.

Prima încercare de mazilire a lui Bociu ar fi venit de la PNL Brăila, în mandatul lui Predoiu

Din rechizitoriu: „Între timp, în luna mai 2025, în perioada în care Cătălin Predoiu, președintele PNL, avea calitatea de premier interimar iar inculpata Trăilă Cristina ocupa funcția de Secretar General al Guvernului, aceasta a efectuat demersuri pentru schimbarea din funcție a președintelui ANSVSA, Bociu Alexandru Nicolae. Inculpata Trăilă Cristina a susținut faptul că martorul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, i-a solicitat înlocuirea lui Bociu Alexandru Nicolae cu un alt medic veterinar, invocând faptul că Bociu Alexandru Nicolae a fost susținut la conducerea ANSVSA de organizația PNL Brăila, care, între timp, i-a retras sprijinul pe motiv că își desfășoară activitatea în mod defectuos.

În aceste condiții, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu martorul Alexandru Popa, inculpata Trăilă Cristina a avut discuții cu premierul interimar Cătălin Predoiu, președintele PNL, în urma cărora s-a conturat ideea de a redacta actele în sensul schimbării din funcție a martorului Bociu Alexandru Nicolae, lucru care nu s-a mai întâmplat după numirea lui Radu Oprea în funcția de Secretar General al Guvernului”.

De fapt, poziția de președinte al ANSVSA fusese asumată de PNL Botoșani

Audiat și el, Alexandru Popa, șeful PNL Brăila, a menționat că i-a spus lui Trăilă că-l considera pe Bociu „depășit de situație” în pesta micilor rumegătoare. Dar că nu poate preciza că i-a zis să-l schimbe din funcție.
Dar Popa de la Brăila l-ar fi sunat și pe Iftime de la Botoșani cu același subiect, susțin procurorii DNA: „În opinia martorului Iftime Valeriu, președintele PNL Brăila Alexandru Popa avea un conflict personal cu președintele ANSVSA întrucât este agricultor și a interacționat cu acesta în virtutatea relațiilor de serviciu”. De ce l-a sunat Popa pe Iftime? Pentru că postul de șef al ANSVSA este al PNL Botoșani!

Bociu știa că îi vrea capul Brăila și Ilfovul lui Thuma

Așadar, pentru a-l demite pe președintele ANSVSA, ajunsă Secretar General al Guvernului, Cristina Trăilă s-ar fi folosit și de nemulțumirea mai multor șefi de filiale liberale, printre care și Alexandru Popa, tocmai de aceea l-a și chemat ca martor al apărării. ”Da, domnul Bociu e depășit de situație, susțin asta și astăzi”, ne-a declarat marți seară, Alexandru Popa.

„Faptul că au fost efectuate anumite demersuri pentru a-l schimba din funcție este confirmat și de martorul Bociu Alexandru Nicolae, care a arătat că, în perioada guvernării interimare a lui Cătălin Predoiu, s-a pus problema schimbării lui din funcția de președinte al ANSVSA, cel mai vocal fiind Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, care beneficia de susținerea numitului Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov”, se arată în documentul citat.

S-a ajuns până la Bolojan. Degeaba!

„Faptul că întâlnirea organizată de inculpatul Barbu Mihai la data de 23.09.2025 nu a respectat obiectul prestabilit l-a făcut pe martorul Bolojan Ilie să manifeste anumite rezerve și să considere că, de fapt, aceasta a fost mai mult un fel de audiență în care Bogoș Fănel și-a prezentat nemulțumirile decât o discuție de tip politic în care inculpatul Barbu Mihai îl prezenta pe viitorul candidat la comuna Banca. În contextul celor expuse mai sus constatăm faptul că inculpatul Barbu Mihai și-a folosit funcția pe care o deține în cadrul PNL pentru a obține o întâlnire cu prim-ministrul României, invocând o potențială candidatură a inculpatului Bogoș Fănel la primăria Banca”, au menționat procurorii.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧