Social Media

Administrație

Începe, în sfârşit, astuparea gropilor din Brăila

Timp de citire: 5 minute

• primarul Marian Dragomir a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că toate condiţiile sunt îndeplinite, iar firma care a câştigat contractul de reabilitare poate începe lucrările • astfel, de luni, “Micatis Prod” SRL va ieşi pe teren cu trei echipe de lucru • primele vor intra în reparaţii străzile de legătură între arterele principale, care pică perpendicular pe acestea • primarul Dragomir a şi nominalizat câteva străzi care au prioritate, precizând că de reparaţii vor beneficia şi străzile pietruite din cartiere • din păcate, de săptămâna viitoare, vremea nu va mai fi la fel de caldă cum a fost în ultimele zile
 
În afară de starea vremii, nimic nu mai stă în calea demarării reparaţiilor stradale în municipiul Brăila. “Micatis Prod” SRL, firma care a câştigat licitaţia organizată de Primărie, a îndeplinit ultima formalitate, aceea de constituire a garanţiei contractului, iar acum poate începe efectiv lucrările. Primarul Marian Dragomir a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute joi, că toate condiţiile sunt îndeplinite şi că de luni, 23 octombrie, “Micatis” va ieşi în teren cu trei echipe de lucru. “Noi am dat deja ordinul de începere a lucrărilor, iar de săptămâna viitoare, mai exact de luni, societatea «Micatis» va ieşi la treabă, mai întâi pe străzile principale, apoi pe străzile din cartiere. Vor fi trei echipe, iar una dintre ele se va ocupa de străzile pietruite”, a anunţat primarul. Dragomir a şi precizat câteva dintre cele care vor intra primele în reparaţii. Este vorba despre Str. Cezar Petrescu, Aleea Radu Negru, Aleea Cocorilor, Str. Carpaţi, Str. Milcov. “Vor avea prioritate străzile perpendiculare pe arterele principale. După aceea, se va intra şi pe străzile care merg în paralel cu cele principale”, a mai spus Dragomir.
După cum v-am mai informat, Aurel Gropeneanu, patronul “Micatis Prod” a dat asigurări că, deşi nu are experienţă în domeniul asfaltărilor, firma sa va face lucrări de cea mai bună calitate, deoarece este dotată atât cu utilaje nou-nouţe, de ultimă generaţie, cât şi cu o staţie de asfalt nouă. Din câte se pare, însă, staţia de asfalt încă nu a fost montată, deci nu este funcţională. Primarul Dragomir a spus, însă, că acest aspect nu constituie o problemă, deoarece, până când staţia achiziţionată de “Micatis” va putea fi folosită, asfaltul va fi furnizat de societatea “Construcţia” SA Tecuci, cea cu care firma brăileană s-a asociat atunci când a licitat pentru contractul de reparaţii stradale.
Aşadar, de luni, 23 octombrie, i-am putea vedea la treabă pe muncitorii firmei “Micatis Prod”, a căror misiune este de a pune plombe asfaltice peste gropile care au împânzit majoritatea străzilor din municipiul Brăila. Din păcate, prognozele meteo nu sunt foarte optimiste. Astfel, se pare că săptămâna viitoare nu vom mai avea temperaturi de peste 20 de grade Celsius, ca în ultimele zile. Meteorologii anunţă că temperaturile vor avea o tendinţă de scădere, situându-se în jurul valorii de 13 grade Celsius. La astfel de temperaturi se pot turna fără probleme plombe asfaltice. Problema e că, de marţi, 24 octombrie, la Brăila ar putea ajunge şi ceva precipitaţii. Deja, data din calendar predispune la vreme în răcire şi ploioasă, care nu se prea împacă cu asfaltările…
După cum v-am mai informat, “Micatis Prod” SRL, în asociere cu “Construcţia” SA Tecuci, a câştigat contractul de reparaţii stradale, la licitaţia organizată de Primăria Brăila, pe principiul preţului cel mai mic. Astfel, în condiţiile în care Primăria oferise un buget de 6.534.764 lei fără TVA, “Micatis Prod” s-a angajat să facă toate lucrările contra sumei de 5.509.055 lei plus TVA. Economia făcută astfel la bugetul local este de peste un milion de lei, banii urmând a fi redirecţionaţi către alte proiecte, la următoarea rectificare bugetară.
Noul contract va avea ca termen de finalizare 12 luni, iar suprafeţele reparate în cadrul acestuia vor fi de câteva ori mai mari faţă de precedentul. Astfel, pentru reparaţii carosabil este prevăzută suprafaţa de 146.700 metri pătraţi, pentru drumuri împietruite s-au prevăzut 40.000 mp, pentru pavaje 9.000 mp, pentru trotuare şi alei 5.500 mp, iar pentru borduri 4.500 metri liniari.
Reamintim că, în precedentul contract, care a fost adjudecat de firma gălăţeană “Cricons” SRL, Primăria Brăila a contractat, contra sumei de 2.396.587 lei, turnarea de asfalt pe 25.503 metri pătraţi de carosabil şi pe 5.937 mp de trotuare şi alei pietonale. De asemenea, contractul a mai prevăzut montarea de 3.437 metri liniari de borduri, plus 2.500 metri liniari pentru situaţiile neprevăzute, cum ar fi surpările unor sectoare de stradă. În fine, au mai făcut obiectul contractului reparaţiile efectuate pe o suprafaţă de 2.812 mp de drumuri împietruite şi repararea a 937 mp de pavaje.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧