Economie
În sfârșit, se repară podul de la Insurăței
* podul de beton, care trece peste unul dintre cele mai mari canale de irigații din județ, avea nevoie urgentă de reparații capitale * lucrările au început, așa cum se întâmplă de obicei, cu trei luni întârziere * din cauza acestui aspect, constructorul nu a putut să profite de perioada când canalul de irigații era aproape secat * cum a fost nevoie de irigații, ANIF a trebuit să bage apă pe canal, astfel că lucrările se derulează în prezent cu dificultățile inerente situației * constructorul promite, totuși, să respecte termenul de execuție, de 12 luni
La ieșirea din Însurăței, există un pod din beton ce aparține Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), fiind administrat de Direcția Regională Drumuri și Poduri Constanța, prin Secția Drumuri Naționale Brăila. Podul de beton traversează un enorm canal de irigații, denumit CA Terasă, ce a fost construit în anii 1980-1982, având la fund o lățime de 5-6 metri și o adâncime de circa 10 metri. Canalul vine tocmai de la binecunoscuta stație I.M. Gheorghiu, de lângă satul Spiru Haret. Este cea mai mare stație de irigat din România, menită să asigure apa pentru 138.000 ha în județul Brăila și 80.000 ha în Ialomița. Revenind la podul cu pricina, el s-a degradat serios în timp, fiind de ani de zile un pericol public pentru traficul rutier tot mai intens, afectarea lui fiind cauzată mai ales de autovehiculele de mare tonaj dar și de apa în care se află pilonii de susținere. În decursul timpului parapeții au fost distruși existând oricând pericolul căderii în acest canal magistral a vreunui autovehicul sau atelaj, tractor etc.
S-a luat decizia reparării lui, iar după inerenta procedură de licitație, firma desemnată să efectueze lucrarea a fost VEPEX din Galați. Aceasta a deschis șantierul cu circa trei luni întârziere, timp în care conducerea ANIF Brăila, cu toată înțelegerea de care a dat dovadă a trebuit să umple canalul cu apă. “Nu se mai putea aștepta, dat fiind instalarea secetei și cererea foarte mare de apă din partea fermierilor agricoli. A fost o necorelare a lucrărilor, care ar fi trebuit să înceapă din timp, când încă nu era pornită stația de pompare. Cu toate acestea am realizat un dop în canal pentru menținerea apei la debit mic , dar mai mult de atât nu a fost posibil” – ne-a declarat Vasile Turcitu, directorul ANIF Brăila.
La pod se lucra zilele trecute în forță, iar șeful de șantier, inginerul Victor Țilea a avut și dânsul câteva observații : “În afară de reprezentanții Secției Brăila a CNADR Constanța și conducerea ANIF Brăila, nu a venit nimeni să ne întrebe ceva. Nu de alta, dar semnalizarea din zona șantierului nu se respectă deloc de către cei cu tirurile care, pe un singur sens, dirijat de noi, circulă cu foarte mare viteză. Se pune astfel în pericol lucrarea de investiție dar și viața constructorilor. Ar fi fost utilă prezența unui agent de poliție, aici…”
Deși, ca de fiecare dată, de la Secția Brăilanu nu se dă nici o relație (fiind trimiși să ne adresăm, cu toată birocrația de rigoare la regionala din Constanța) am reușit să aflăm totuși că “din luna mai s-au atacat lucrările la fundație, culee și pile, acum placa de rezistență de la suprafață este în lucru și se depun toate eforturile pentru încadrarea în termenul de 12 luni”. Termenul respectiv ar putea fi respectat dacă la toamnă se va profita din plin de golirea canalului de irigații. Să vedem…
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















