Social Media

Social

În ajun de Crăciun, o familie din Chercea strigă după ajutor

Timp de citire: 6 minute

* în seara zilei de 9 decembrie, casa familiei Constantin, de pe strada Petre Ştefănescu-Goangă 39, a fost mistuită de flăcări * o brăileancă de 50 de ani, care se deplasează cu greu din cauza unui handicap locomotor şi mama sa, de 73 de ani, bolnavă de diabet, au rămas fără agoniseala de o viaţă * de aproape o săptămână, Marinela Constantin stă într-o anexă a gospodăriei, în frig şi fără curent electric, iar pe mama sa a trimis-o la rude * vecinii au sărit în ajutorul familiei năpăstuite, însă aceasta are nevoie de ajutor, ca să-şi poată repara casa * „Îmi este imposibil să mă gândesc la ziua de mâine. E urâtă, arsă ca viaţa şi sufletul meu”, a afirmat brăileanca într-un mesaj disperat postat în mediul online
 
 
Tragedie în cartierul brăilean Nedelcu P. Chercea, în ajunul Naşterii Domnului. Agoniseala de o viaţă a unei brăilence de 50 de ani şi a mamei de 73 de ani s-a pierdut cât ai clipi din ochi, fiind mistuită de un incendiu devastator, care a cuprins casa de pe strada Petre Ştefănescu-Goangă nr. 39, unde trăieşte familia Constantin. Imobilul se află nu departe de biserica „Sfânta Muceniţă Filofteia”.
Fiul Marinelei Constantin, care se află în Bucureşti, a postat, imediat după nenorocire, un mesaj de suflet, care a fost fost preluat de mai mulţi brăileni şi care au promis să sară în ajutorul celor care stau, de aproape o săptămână, în frig, fără curent electric şi fără gaze. Spicuim din emoţionantul apel:
„Casa din Brăila în care am crescut şi în care locuia până acum mama mea a ars luni seară (9 decembrie 2019) într-un incendiu şi, odată cu ea, munca de o viaţă a unei femei care a îndurat prea multe şi a primit prea puţine de la viaţă. Partea bună a lucrurilor este că toată lumea care era în curte în acel moment, inclusiv mama, a scăpat cu bine. Partea rea este că incendiul şi sutele de litri de apă cu care acesta a fost stins au doborât tavanele şi au distrus parţial pereţii şi restul casei. De la o sobă veche, în doar câteva zeci de minute s-a produs un dezastru faţă de care nici acum nu ştiu cum să reacţionez şi pe care nu avem puterea de a-l gestiona (…)”.
Nenorocirea s-a produs în seara zilei de 9 decembrie 2019, în jurul orei 18.00. Focul a apărut la hornul unei sobe vechi de teracotă aflate în camera bătrânei de 73 de ani şi s-a extins cu repeziciune, mistuind trei camere, precum şi baia locuinţei. În curtea respectivă locuiesc mai multe persoane: Marinela Constantin, angajată a Agenţiei nr. 5 a CEC Bank SA, care a suferit nu mai puţin de 30 de intervenţii chirurgicale la şold şi la picior, mama acesteia, de 73 de ani, bolnavă de diabet, precum şi fiul bătrânei cu soţia şi un copil.
Ca să poată încropi o casă, Marinela Constantin a făcut mai multe credite la bănci, reuşind să transforme o casă veche într-un cămin primitor, dar, când mai avea puţin până la finalizarea lucrărilor, incendiul a distrus totul în calea lui.
„Nu eşti niciodată pregătit pentru aşa ceva. Noi nu am fost. Mai ales în prag de Crăciun, înainte să vină îngheţul. Fiind o casă veche, făcută din bucăţi, cum sunt casele făcute de bunici cu mâna lor, e toată peticită de la un capăt la altul, iar pentru renovări bucătăria ar trebui dărâmată împreună cu o casă în care a locuit până acum bunica şi care poate pica oricând; pompierii au spus să nu intre nimeni acolo, pentru că se va dărâma. Ieri, ştiam că s-ar ridica iniţial costurile de reparaţii la circa 5.000 de euro, pentru tavan şi acoperiş, dar reevaluarea pagubelor arată că şi pereţii sunt afectaţi, de aici şi nevoia de a dărâma, practic, bucătăria (apa folosită pentru a stinge focul a continuat să facă ravagii în tavan şi pereţi). Costurile totale s-ar ridica la 10.000 de euro sau chiar mai mult”, se mai arată în mesajul postat.
Colegii de serviciu ai Marinelei Constantin, precum şi vecinii, s-au oferit să ajute, după puteri. Au încărcat resturile carbonizate în roabă şi au ajutat la curăţenie (după dezastru, apa ajunsese la glezne!) dar familia năpăstuită în prag de Sfinte Sărbători nu a reuşit să găsească pe nimeni care să repare instalaţia electrică a imobilului, chiar şi contra cost. Fiul brăilencei din cartierul Chercea a lansat un apel de suflet pentru ca mama sa să-şi poată repara casa distrusă de incendiu sau să-şi cumpere o garsonieră în oraş, unde să se mute împreună cu bătrâna bolnavă.
„Indiferent care va fi soluţia, resursele sunt necesare aşa că, pentru prima dată, vă cer, celor care puteţi, să daţi o mână de ajutor. Nu e o poziţie în care crezi că vei ajunge vreodată, dar când ajungi nimic nu mai contează decât că ai tăi sunt bine şi că trebuie să treci peste situaţie, să pui, înapoi, totul pe picioare”. La rândul ei, Marinela Constantin a postat următorul apel emoţionant:
„Se presupune că decembrie e o lună magică, a miracolelor. Ceva frumos, ce face ca şi inimile de piatră să se înmoaie… Luni, 9 decembrie, această „minune” a apărut în viaţa mea sub forma unui incendiu devastator, care m-a lăsat fără locuinţă, fără speranţă, fără nimic – la propriu şi la figurat. Îmi este imposibil să mă gândesc la ziua de mâine. E urâtă, arsă ca viaţa şi sufletul meu…Cum pot trece peste aşa ceva? Am trecut prin 30 de intervenţii chirurgicale şi nu mi s-a părut ceva greu, dar asta… să nu ai unde locui, fără bani şi fără resurse? Cine mă poate salva?? Doar sper să mă puteţi ajuta. Sper ca disperarea mea să reflecte realitatea. Dar îmi este peste puteri să trec singură peste…Vă cer ajutor, dacă nu cer prea mult…E un strigăt de disperare…”.
Oricine doreşte să o ajute pe Marinela, o poate face donând, după puteri, orice sumă de bani în contul deschis la CEC Bank pe numele Constantin Marinela, cod IBAN RO12CECEC001946200194610 sau direct la adresa din strada Petre Ştefănescu-Goangă nr. 39, cartier Nedelcu P. Chercea.
 

Social

Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie

Publicat

în

Tinerii cu salarii de până la 4.000 de lei ar putea primi bani pentru chirie

Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună, ar putea primi de la stat bani pentru chirie. Un proiect de lege depus în Parlament propune acordarea unui sprijin lunar de până la 600 de lei, în funcție de orașul în care se află locuința închiriată.

Pentru tinerii care locuiesc în Brăila, ajutorul propus ar putea ajunge la 400 de lei pe lună, dacă inițiativa legislativă va fi adoptată și va intra în vigoare.

Proiectul îi vizează pe tinerii angajați cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un venit salarial net lunar de cel mult 4.000 de lei.

Până la 600 de lei pentru chirie

Valoarea sprijinului ar urma să fie stabilită în funcție de localitatea în care se află locuința închiriată.

Astfel, proiectul prevede:

  • 600 de lei pe lună pentru chiriașii din București și Cluj-Napoca;
  • 500 de lei pe lună pentru cei din Constanța, Brașov, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Oradea;
  • 400 de lei pe lună pentru locuințele din celelalte localități, categorie în care intră și municipiul Brăila.

Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii ar trebui să aibă un contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat conform prevederilor legale. De asemenea, beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința în locuința închiriată.

Ce alte condiții ar trebui îndeplinite

Potrivit proiectului, beneficiarii nu ar trebui să dețină o locuință în proprietate și nu ar putea locui într-o locuință socială, de serviciu sau destinată tinerilor.

De asemenea, locuința nu ar putea fi închiriată de la soț, soție sau de la rude, inclusiv rude prin alianță, până la gradul al IV-lea.

Inițiativa prevede și o reducere de 50% pentru transportul public local, metropolitan și integrat, precum și pentru abonamentele feroviare nominale de navetă. În anumite condiții, de aceste facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează part-time și urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate.

Măsurile ar putea fi acordate pentru o perioadă cumulată de cel mult 36 de luni.

Deocamdată, însă, este vorba doar despre un proiect de lege depus în Parlament. Tinerii nu pot solicita în prezent aceste ajutoare, deoarece inițiativa trebuie să parcurgă procedura parlamentară și să fie adoptată înainte de a putea intra în vigoare.

Citește articolul complet

Social

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Publicat

în

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Un proiect de lege depus în Parlament de patru parlamentari PNL propune majorarea stimulentului de inserție acordat părinților care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. Dacă inițiativa va fi adoptată, aceștia ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi încasat-o dacă rămâneau în concediu.

În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni beneficiază de un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Cei care se întorc ulterior primesc 650 de lei, în condițiile în care indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei.

Inițiatorii proiectului consideră că diferența dintre cele două sume îi determină pe mulți părinți să amâne revenirea în activitate, chiar dacă și-ar dori să se întoarcă mai devreme la muncă.

Ce prevede proiectul de lege

Propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 7 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Astfel, părinții care obțin venituri impozabile în perioada în care ar fi avut dreptul la concediul de creștere a copilului ar urma să primească un stimulent de inserție egal cu indemnizația lunară.

Proiectul mai prevede menținerea stimulentului de 650 de lei după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Plata ar continua până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.

Inițiativa a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.

Când ar putea intra în vigoare noile prevederi

Inițiatorii susțin că măsura ar putea încuraja revenirea părinților pe piața muncii și ar reduce perioada în care aceștia întrerup activitatea profesională pentru a-și crește copiii.

Potrivit comunicatului PNL, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității. În 2025 s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent.

Proiectul prevede că noile reguli ar urma să se aplice începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial. Până atunci, părinții beneficiază de stimulentele stabilite de legislația actuală.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧