Social Media

Editorial

Horror story cu urme fine de happy end

Timp de citire: 4 minute

A dat bunul Dumnezeu şi s-a încheiat cel mai negru capitol din istoria recentă a proiectelor de infrastructură rutieră ale judeţului nostru! Mă refer aici la Modernizarea bulevardului Dorobanţilor, evident. Acum, în decembrie 2018, s-a semnat procesul verbal de recepţie a lucrărilor şi s-a putut într-un final să se reia şi circulaţia tramvaielor pe această arteră rutieră. Frate, privind restrospectiv, parcă a fost un proiect blestemat, nu altceva! Lansat acum circa 10 ani ca fiind cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din România lui 2008, beneficiind de cofinanţare europeană, a fost umbrit de la bun început de îndoiala „contractelor cu dedicaţie” după ce în urma licitaţiei publice a fost desemnată câştigătoare oferta cea mai scumpă. Iar asta, după luni şi luni de contestaţii şi para-contestaţii. Demarate în 2009, lucrările la bulevard fuseseră asumate a fi finalizate în 2013. N-a fost să fie! Abia după circa 10 ani de la semnarea contractului de execuţie s-a finalizat, după cum aminteam mai devreme, ultimul capitol din „Horror story-ul Bulevardul Dorobanţilor”. De ce horror story pentru administraţia locală? Păi, numai dacă ne-am aminti faptul că de acest contract se leagă un dosar penal care a ocazionat arestarea preventivă a fostului primar Aurel Simionescu, am putea lejer ajunge la concluzia de mai sus. Dar staţi: lista ghinioanelor nu se opreşte aici pentru că şi Auditul Naţional şi-a băgat nasul în acest proiect ridicând steguleţe roşii în ce priveşte condiţiile minimale impuse la licitaţia pentru atribuirea execuţiei lucrărilor, considerând că unele dintre ele au constituit bariere descurajante în calea unor potenţiali ofertanţi. Şi Auditul n-a plecat cu mâna goală, cum se zice, ci a aplicat o corecţie de 25% la bugetul cofinanţării nerambursabile. Lupta în instanţă a administraţiei Simionescu pentru anularea acestei corecţii s-a sfârşit cât se poate de ruşinos prin ratarea termenului la instanţa superioară. Este vorba despre episodul tragi-comic în care un incendiu pe biroul fostului secretar al Primăriei, Mircea Fudulaiche, a pricinuit „pierderea” adresei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care autoritatea locală era înştiinţată despre termenul din dosar. Colac peste pupăză, într-un alt dosar la instanţă, municipalitatea a pierdut procesul cu firmele care s-au ocupat de bulevard şi trebuie să le plătească peste 2 milioane lei pentru lucrări efectuate dar neplătite la timp.
Dar modernizarea bulevardului a fost un coşmar nu numai pentru exponenţii administraţiei locale din ultimii 10 ani: brăilenii au resimţit acut efectele deciziei întreruperii circulaţiei tramvaielor din 2013 încoace şi înlocuirea lor cu autobuze. Practic, a însemnat îngreunarea transportului public din oraş din cauză că cele 3 – 4 autobuze care deserveau liniile de tramvai 22 şi 23 a trebuit a fi rupte din flota şi aşa insuficientă a Braicar. Iar când au dispărut din peisajul urban microbuzele maxi-taxi, iar operatorul public a fost obligat să le preia din mers traseele, coşmarul călătorilor a atins apogeul: aglomeraţie maximă la orele de vârf şi timpi mari de aşteptare în staţii. Abia cu achiziţiile recente de autobuze ale administraţiei Dragomir s-a reuşit o echilibrare precară a serviciului public de transport.
Acum, la recepţia finală a lucrărilor, cel mai probabil administraţia locală răsuflă uşurată şi, odată cu ea, şi noi, brăilenii. Nădăjduim cu toţii că experienţa acestui proiect nu va conduce la descurajarea scrierii şi implementării de viitoare alte proiecte de infrastructură în oraşul nostru. Dimpotrivă: pe premiza „tot păţitu-i priceput” coroborată cu sintagma „cine se frige cu ciorbă suflă şi-n iaurt” tragem cu toţii speranţa că măcar „Horror story-ul Bulevardul Dorobanţilor” nu se va mai repeta!    

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧