Social Media

Cultură

Hora românească din Brăila

Timp de citire: 3 minute

• de vineri, s-a dat startul “Festivalului judeţean de muzică, dansuri populare, tradiţii şi obiceiuri brăilene” • au evoluat “Muşeteanca” de la Însurăţei, “Frumuşica” de la Tichileşti şi ansamblul din Gropeni • organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, în colaborare cu IŞJ, festivalul vrea să reînvie tradiţiile şi obiceiurile brăilene
 
Peste 100 de tineri dansatori din localităţile Tichileşti, Gropeni şi Însurăţei au evoluat, vinerea trecută, pe scena Căminului Cultural din comuna Tichileşti, în cadrul “Festivalului judeţean de muzică, dansuri populare, tradiţii şi obiceiuri brăilene”. După evoluţia ansamblurilor populare, spectatorii au realizat, împreună cu tinerii dansatori, o horă populară (“Hora românească din Brăila”) în jurul perimetrului din sala căminului cultural, cu strigături specifice zonei.
Organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila (ISJ), festivalul a reunit, într-o primă fază a proiectului, Ansamblul “Frumuşica” din Tichileşti, Ansamblul “Muşeteanca” din Însurăţei, precum şi ansamblul de muzică şi dansuri populare din comuna Gropeni. Pentru reuşita festivalului, DJST şi ISJ Brăila au colaborat cu şcolile şi cu primăriile din Tichileşti, Gropeni şi Însurăţei.   
“Scopul festivalului îl reprezintă conştientizarea tinerilor despre importanţa tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti pentru existenţa poporului nostru. În acest scop, DJST Brăila, împreună cu ISJ şi ansambluri de muzică şi dansuri populare din judeţul Brăila, cu sprijinul autorităţile locale, implementează anual acţiuni pentru menţinerea, continuarea şi transmiterea tradiţiilor, datinilor şi obiceiurilor specifice zonelor brăilene şi poporului român”, ne-a precizat Nicu Pascu, din cadrul DJST Brăila.
În cadrul “Festivalului judeţean de muzică, dansuri populare, tradiţii şi obiceiuri brăilene” peste 400 de tineri din patru zone rurale brăilene vor fi informaţi în legătură cu importanţa şi rolul tradiţiilor şi obiceiurilor în istoria poporului român. De asemenea, peste 100 de tineri dansatori şi interpreţi vor evolua în cadrul festivalului, pentru reînvierea tradiţiilor şi obiceiurilor brăilene.
Potrivit sursei citate, festivalul se desfăşoară pe parcursul a trei etape care cuprind câte trei secţiuni (muzică, dansuri şi obiceiuri populare) şi va angrena tineri din Gropeni, Tichileşti, Însurăţei şi Mircea Vodă. Prima etapă a reprezentat-o evoluţia celor trei ansambluri populare de pe scena Căminului Cultural Tichileşti (de vineri, 15 noiembrie 2019). Următoarea etapă se va derula în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie 2019, la Casa de cultură din localitatea Însurăţei, la eveniment fiind invitat şi ansamblul de muzică şi dansuri populare din comuna Mircea Vodă.    
“Sunt de apreciat tinerii care se implică în păstrarea valorilor poporului român şi care-şi petrec timpul liber în mod util şi plăcut, în slujba comunităţii. Sunt de apreciat, de asemenea, oamenii de bine care susţin tinerii în demersul lor, finanţează şi facilitează aceste activităţi cultural-artistice”, a mai spus Nicu Pascu.
 

Cultură

„Atât de familiar”, povestea a două femei adoptate din același orfelinat din Brăila la începutul anilor ’90, proiecție specială la Palatul Lyra, cu intrare liberă

• sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00, „Atât de familiar” va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, cu intrare liberă, în prezența regizoarei Rachel Tâpârjan și a producătoarei Elena Martin (Manifest Film) • proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul despre realizarea filmului și despre căutările care le-au adus pe cele două protagoniste înapoi la Brăila • ceea ce începe ca o încercare de a găsi familia biologică se transformă într-o poveste despre secrete de familie, relații între mame și fiice și traume transmise între generații

Publicat

în

„Atât de familiar”, povestea a două femei adoptate din același orfelinat din Brăila la începutul anilor ’90, proiecție specială la Palatul Lyra, cu intrare liberă

Două femei adoptate din același orfelinat din Brăila, la începutul anilor ’90, se reîntâlnesc cu trecutul lor în România, într-o căutare care le va schimba felul în care își privesc propriile familii. Ceea ce începe ca o încercare de a găsi familia biologică se transformă într-o poveste despre secrete de familie, relații între mame și fiice și traume transmise între generații.

Filmat pe parcursul a șase ani, documentarul «Atât de familiar» (Something Familiar), regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan și produs de Manifest Film, va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, pe 14 noiembrie, de la ora 18:00, cu intrare liberă, în prezența regizoarei și a producătoarei Elena Martin.

Facebook event: https://fb.me/e/50YckOdxn

Filmul a avut premiera internațională în cadrul CPH:DOX 2026, unul dintre festivalurile de referință ale cinemaului documentar contemporan, și este nominalizat la trei categorii ale British Independent Film Awards 2026. Recent, regizoarea Rachel Tâpârjan a primit BFI & CHANEL Filmmaker Award pentru viziunea sa cinematografică îndrăzneață, premiu care i-a fost înmânat de actrița Gwendoline Christie.

Dincolo de adopție, o poveste despre familie și identitate

Rachel a crescut în Marea Britanie, iar Mihaela în Canada, la mii de kilometri distanță una de cealaltă. La peste trei decenii de la adopție, Mihaela îi cere ajutorul pentru a-și găsi mama biologică. Rachel acceptă să o însoțească în România și să-i filmeze căutările, fără să bănuiască faptul că această experiență o va aduce față în față cu propria istorie de familie.

Brăila, orașul din care au fost adoptate cele două protagoniste, devine un loc esențial al acestei căutări. Pentru a reconstitui istorii de familie vechi de peste trei decenii, echipa a cercetat documente de adopție și a căutat rude, cu ajutorul localnicilor și al autorităților. Descoperirile făcute de-a lungul anilor au schimbat inclusiv direcția documentarului.

„Atât de familiar” este însă departe de a fi un documentar convențional despre adopțiile internaționale din România anilor ’90. Îmbinând investigația, arhivele personale, secvențele de ficțiune și improvizația, Rachel Tâpârjan construiește un film profund personal, în care adevărurile dureroase coexistă cu umorul, imaginația și speranța.

Una dintre cele mai surprinzătoare alegeri ale regizoarei este de a invita mai multe actrițe, printre care Ozana Oancea, Dana Voicu și Oana Jindiceanu, să interpreteze rolul mamei sale biologice. Rachel le întâlnește pentru prima dată în fața camerei și poartă cu ele, fără un scenariu prestabilit, conversațiile pe care nu le-a putut avea cu propria mamă.

„Creativitatea e o formă de joacă, iar joaca e triumful suprem asupra traumei”, spune regizoarea Rachel Tâpârjan, care este doctor în asistență socială și cadru universitar la Teesside University, în Marea Britanie.

Proiecție specială cu intrare liberă la Palatul Lyra din Brăila, în prezența regizoarei

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18:00, „Atât de familiar” va avea o proiecție specială la Palatul Lyra din Brăila, cu intrare liberă, în prezența regizoarei Rachel Tâpârjan și a producătoarei Elena Martin (Manifest Film). Proiecția va fi urmată de o discuție cu publicul despre realizarea filmului și despre căutările care le-au adus pe cele două protagoniste înapoi la Brăila.

Filmul intră în cinematografele din România pe 13 noiembrie, distribuit de Filmways.

Programul proiecțiilor „Atât de familiar”: https://manifestfilm.ro/atat-de-familiar/

„Atât de familiar” (Something Familiar, România–Marea Britanie, 2026, 89 min.) este produs de Manifest Film (România), prin Monica Lăzurean-Gorgan și Elena Martin, în coproducție cu My Accomplice din Regatul Unit, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), în colaborare cu Televiziunea Română.

Proiectul a fost susținut de BFI & Doc Society (prin BFI Doc Society Fund, sub îndrumarea lui Luke W. Moody si Sandra Whipham), Creative Europe MEDIA, CIRCLE Women Doc Accelerator și Chicken & Egg Films.

Manifest Film este o casa de producție de film cu multiple selecții și premii naționale și internaționale (Sundance, Berlin, Toronto, CPH, IDFA etc.).

Mai multe noutăți despre film:

https://www.facebook.com/ManifestFilm.RO

https://www.instagram.com/manifestfilm.ro

Parteneri media: Radio România Cultural, Cărturești, Adevărul de Weekend, Cinefan, Films in Frame, IQads, Like5, LiterNet, Pagina de Psihologie, Revista FILM, Urban, Zile și Nopți, F-SIDES, FILIA.

Citește articolul complet

Cultură

Lansare de carte la Centrul de Creație

• evenimentul va avea loc joi, 12 noiembrie, de la ora 17:00, în prezența autorului, în Sala ProArte a instituției din Piața Traian nr. 2 • intrarea este liberă

Publicat

în

Lansare de carte la Centrul de Creație

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație), alături de instituțiile partenere, îi invită pe brăileni joi, 12 noiembrie 2026, începând cu ora 17:00, la un eveniment cultural dedicat dialogului, reflecției și bucuriei lecturii: lansarea volumului „Darurile filosofiei. Ghid pentru o minte limpede”, semnat de scriitorul și profesorul Doru Căstăian.

Evenimentul editorial se va desfășura în Sala ProArte a instituției din Piața Traian nr. 2, în prezența autorului. Intrarea este liberă, iar lansarea de carte va fi transmisă live, pe pagina de Facebook: Centrul.de.Creatie.Braila.

Volumul „Darurile filosofiei. Ghid pentru o minte limpede” le propune cititorilor o incursiune accesibilă și captivantă în universul filosofiei, invitându-i să descopere idei, concepte și perspective care ne pot ajuta să înțelegem mai bine lumea în care trăim, dar și propria noastră existență.

Dincolo de dimensiunea teoretică, filosofia devine, în paginile acestei cărți, un exercițiu de claritate, discernământ și reflecție asupra vieții de zi cu zi, precizează organizatorii.

Evenimentul se va desfășura sub forma unui dialog despre carte, despre rostul filosofiei în societatea contemporană și despre rolul gândirii critice într-o lume aflată într-o continuă schimbare.

Totodată, „Dialogul de joi” va oferi publicului prilejul de a-l cunoaște pe autor, de a participa la o conversație deschisă despre ideile și temele volumului, precum și de a obține autografe.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧