SPORT
HC Dunărea pierde din nou în fața Bistriței
La fel ca și în partida din turul al 2-lea al Cupei României, meciul din returul Ligii Florilor dintre HC Dunărea și Gloria Bistrița a fost câștigat de formația bistrițeană cu 30-26. După acest eșec, HC Dunărea se află pe locul al 8-lea.
Partida a fost echilibrată doar în primele 7 minute. În acel moment scorul era egal. HC Dunărea a marcat primul gol prin Mokat în minutul 3, Delgado a egalat la 1-1, iar în minutul 4 Gloria Bistrița a trecut în avantaj, 1-2, după golul semnat de Ostase. Michalak a egalat la 2-2 în minutul 6, dar Ostase a adus-o din nou în avantaj pe Gloria Bistrița. De la 3-3 în minutul 7 s-a ajuns la 3-5 după golurile marcate de Delgado și Poveda. Formația bistrițeană s-a distanțat la trei lungimi, 6-9, gol Ostase, și conducea tot la o diferență de trei goluri, 7-10, în minutul 20. La pauză Gloria Bistrița conducea cu 15-11.
În repriza a doua nu s-a schimbat nimic în desfășurarea partidei. HC Dunărea a continuat să spere dar nu a reușit decât o apropiere la două goluri, însă de fiecare dată echipa pregătită de Carlos Viver a refăcut avantajul de patru goluri, diferență care s-a regăsit pe tabelă și la finalul jocului.
Pentru HC Dunărea au marcat: Kirdiasheva 6 goluri, Popa 4, Michalak 3, M. Gonzalez 3, Jezic 3, Mokat 2, E. Roșu 2, Bors 2, Janusevic 1. Elena Șerban a avut 9 intervenții.
Pentru Gloria Bistrița au înscris: Delgado 7 goluri, Nusser 5, Poveda 4, Ostase 3, Gutierrez 3, Kobylinska 2, Lupei 2, Gassama 1, Bazaliu 1, Forsberg 1, Seraficeanu 1. De Arruda a avut 8 intervenții.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR
































