SPORT
HC Dunărea Brăila a urcat pe locul 6 în Liga Florilor
• victorie la scor, 27-16, la SCM Universitatea Craiova • s-au pus în vânzare biletele pentru meciul din Cupă cu Gloria Bistrița, care va avea loc joi, 19 februarie, de la ora 18.00, la Brăila • ”Avem nevoie de voi în tribună! Hai să umplem Polivalenta”, este mesajul clubului pentru iubitorii handbalului din Brăila
Cu Kristina Liscevic pentru prima dată pe banca tehnică în calitate de antrenor secund, HC Dunărea a câștigat cu 27-16, în deplasare la SCM Universitatea Craiova și a urcat pe locul al șaselea în Liga Florilor. Echipa brăileană a controlat jocul din primul și până în ultimul minut și și-a luat revanșa pentru eșecul de pe teren propriu din tur.
Coteț a deschis scorul în minutul 4, la faza imediat următoare Blazevic a restabilit egalitatea, 1-1. Tot Blazevic a adus-o în avantaj pe SCM Universitatea Craiova, dar de la 2-1 pentru gazde, în minutul 6, s-a ajuns la 2-6 în minutul 12, după golul semnat de Mirabela Coteț.
La jumătatea primei reprize HC Dunărea conducea, scor 2-7, după golul înscris de Mireya Gonzalez. În minutul 18, Elena Roșu a marcat pentru 2-8. După o perioadă de 12 minute și jumătate, SCM-ul a marcat al treilea gol prin Nicolic, 3-8, în minutul 18.
HC Dunărea a continuat să dicteze ritmul de joc, iar cu opt minute înainte de pauză, conducea la șase lungimi, 4-10. Aceeași diferență se înregistra în minutul 28, 6-12.
Rezultatul la pauză a fost 7-12, după o repriză foarte bună făcută de HC Dunărea, respectiv una de coșmar pentru formația gazdă.
Tot Coteț a marcat primul gol și în repriza a doua, iar scorul a devenit 7-13. SCM Universitatea Craiova a continuat să facă aceleași greșeli ca și în prima repriză iar formația brăileană a profitat, a jucat sigur și s-a îndreptat către un succes meritat.
HC Dunărea a ajuns la plus 8, 11-19, în minutul 47, iar diferența a ajuns la 12 lungimi, 14-26, în minutul 57.
La finalul partidei scorul SCM Universitatea Craiova – HC Dunărea Brăila a fost 16-27.
Pentru HC Dunărea au marcat: Kirdiasheva 4, Michalak 4, Coteț 3, E. Roșu 3, Mokat 2, Raicea 2, Popa 2, M. Gonzalez 2, Lixăndroiu 1, Milosavljevic 1, Bors 1, Mohamed 1, Janjusevic 1.
Șerban a avut 11 intervenții.
Informația apărută pe pagina de socializare a clubului de handbal
În turul 2 al Cupei României, HC Dunărea Brăila întâlnește CS Gloria Bistrița. Meciul se va disputa joi, 19 februarie, ora 18:00, în Sala Polivalentă din Brăila.
Prețul unui bilet este de 20 lei și 10 lei pentru copii sub 14 ani.
Abonamentele sunt valabile atât în Liga Florilor, cât și în Cupa României.
Program casieriei este de la 9:00 până la 17:00, dar pot fi achiziționate și online de pe platforma eventim.ro.
”Avem nevoie de voi în tribună! Hai să umplem Polivalenta!”, este mesajul conducerii clubului brăilean.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR



































