SPORT
HC Dunărea are cinci handbaliste convocate la lotul național de junioare
• la stagiul de pregătire de la Râmnicu Vâlcea participă și brăileanca Miruna Baldovin • Daria Mihăilă a fost convocată din nou la lotul național de tineret feminin
În perioada 1-8 martie, lotul național de handbal junioare desfășoară un stagiu centralizat de pregătire la Râmnicu Vâlcea.
Printre tricolorele mici se regăsesc cinci jucătoare de la HC Dunărea Brăila, care au deja multe astfel de convocări și anume Arianna Ardeleanu, Diana Comendant, Diana Lefter, Delia Roșu, Monica Scarlat.
De asemenea, convocată pentru acest stagiu de pregătire este și Miruna Baldovin, care în prezent face parte din lotul echipei de senioare CSM Galați, fiind chiar una dintre principalele marcatoare ale acestei formații.
Este născută în Brăila și a început handbalul la vârsta de 9 ani, la HC Dunărea Brăila, cu antrenoarele Iryna Shutska și Irina Chiș. În anul 2023 s-a transferat la CSM Galați. A debutat pe 30 august, la vârsta de 16 ani și 4 luni, în Liga Florilor, în partida cu Corona Brașov.
De pregătirea handbalistelor junioare de la lotul național se ocupă antrenoarea Victorina Bora și antrenoarea federală Steluța Luca.
O nouă convocare pentru Daria Mihăilă
Vești excelente pentru HC Dunărea Brăila. Daria Mihăilă a fost convocată din nou la lotul național de tineret feminin al României pentru acțiunile din luna martie 2026.
Programul echipei naționale:
1 – 4 martie – pregătire centralizată la Mioveni
4 – 7 martie – Turneu Internațional la Budapesta în Ungaria.
”Convocarea Dariei confirmă evoluțiile sale foarte bune și munca depusă zi de zi în tricoul Dunării”, se specifică pe pagina de socializare a clubului de handbal brăilean.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR




























