Social Media

Local

Grup de tineri adunaţi grămadă în scara unui bloc din cartier Progresul. Poliţiştii şi jandarmii au intervenit

Timp de citire: 3 minute

* într-o sesizare transmisă redacţiei, o cititoare s-a plâns de faptul că la un bloc de pe strada Industriei se adună frecvent mai mulţi tineri, ceea ce reprezintă un pericol * oamenii care încearcă sa intre sau să iasă din scară reușesc cu greu să treacă, asta pentru că tinerii stau unul lângă altul, fără măşti şi fără a se gândi la riscuri * poliţiştii au intervenit şi i-au sancţionat
 
 
 
Sesizare a unei brăilence îngrijorate. Locatarii unui bloc din cartier Progresul sunt deranjaţi frecvent de un grup format din mai mulţi tineri. Aceştia se tot adună în înteriorul scării, astfel că locatarii sunt nevoiţi să se îngrămădească printre ei, pentru a putea trece. În plus, tinerii stăteau unul lângă altul, ceea ce reprezenta un pericol, mai ales că  au fost împuse anumite reguli ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii COVID, adică distanţarea socială şi purtarea măştii în spaţii închise. Poliţiştii şi jandarmii au intervenit.
O sesizare în acest sens a fost transmisă şi redactorilor Obiectiv- Vocea Brăilei, de către o cititoare. Brăileanca E. P. a transmis câteva rânduri jurnaliştilor şi aceştia au făcut investigaţii, aflând că oamenii legii i-au pus la punct pe tinerii obișnuiţi să se adune grămadă, în scara blocului, fără a se gândi la riscuri. „Ce se poate face în pandemie, când la scara blocului stau 20 de adolescenţi în fiecare seară la scară, fără mască sau distanşare socială. Noi nu putem ieşi din casă din cauza lor pentru că stau unul lângă altul. Brăila, str industriei nr. 15 bl 12 scara 4. Stau în interior”, ne-a scris femeia.
Am solicitat date la Poliţie şi Jandarmerie şi ni s-a transmis că această situaţie a fost semnalată şi deja s-au luat măsuri. Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, la data de 19 mai, au fost semnalate aspectele respective, la faţa locului deplasându-se poliţiştii şi jandarmii care au depistat 6 tineri, cu vârste curpinse între 14 şi 18 ani, din municipiul Brăila. „Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale , pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Totodată, menţionăm faptul că aspectele sesizate rămân în atenţia noastră, în scopul prevenirii şi combaterii încălcării prevederilor legale”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
După cum ne-au spus poliţiştii, în urma acţiunii de control în zona indicată au fost aplicate 5 avertismente şi o amendă în valoare de 200 lei.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧