Social Media

Administrație

Gropile de pe Calea Galaţi, astupate în regim de urgenţă

Timp de citire: 4 minute

• lucrarea este realizată în regim de urgenţă de firma “Micatis Prod”, în condiţiile în care “Telor Invest” Bucureşti, cea care a câştigat contractul de reabilitare a Căii Galaţi, a abandonat complet şantierul dar refuză să predea oficial amplasamentul către autorităţile brăilene • intervenţia drumarilor de la “Micatis Prod” a fost posibilă doar după ce Poliţia Rutieră a cerut, printr-o adresă oficială, să se ia măsuri imediate pentru astuparea gropilor care pun în pericol traficul rutier • asfaltul care se toarnă acum pe Calea Galaţi ar fi trebuit să ajungă, de fapt, pe alte străzi • Primăria spune că va solicita despăgubiri de la “Telor Invest” pentru toate necazurile provocate brăilenilor
 
Ţinută în şah de firma “Telor Invest” Bucureşti, care deşi a abandonat complet lucrările de pe Calea Galaţi refuză să predea oficial amplasamentul astfel încât lucrarea să poată fi scoasă din nou la licitaţie pentru angajarea unui alt constructor, Primăria Brăila a primit un sprijin neaşteptat de la Poliţia Rutieră. Ajutorul a venit prin intermediul unei somaţii prin care poliţiştii au cerut Primăriei să ia măsuri urgente pentru astuparea gropilor existente pe carosabilul Căii Galaţi, între Pod Brăiliţa şi capătul cartierului Vidin. “Datorită acestui act oficial, dar şi a unei dispoziţii date de dirigintele de şantier, avem acum posibilitatea legală de a interveni cu altă firmă pe Calea Galaţi, în regim de urgenţă. Noi am fi vrut să luăm aceste măsuri mai demult dar, după cum se ştie, ne-am judecat cu firma Telor Invest, iar Tribunalul a stabilit că aceasta nu poate fi dată afară de pe amplasament până la finalizarea contractului”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir.
Vestea bună este că, ieri, se lucra în ritm alert pentru turnarea de covor asfaltic în porţiunile decopertate şi abandonate de “Telor Invest” Bucureşti. Operaţiunile sunt făcute de “Micatis Prod” SRL Brăila, firma care a câştigat contractul de reparaţii stradale pe raza municipiului. În mod normal, aceasta ar fi trebuit să intervină pe cu totul alte străzi, nu pe Calea Galaţi, acolo unde există un alt contract, încheiat cu “Telor Invest”, pe o altă finanţare. De altfel, suprafeţele asfaltate de “Micatis” pe Calea Galaţi or să se scadă din suprafaţa totală de 146.700 metri pătraţi de covoare şi plombe asfaltice, pe care firma brăileană a contractat-o cu Primăria. Cu alte cuvinte, asfaltul care ar fi trebuit să ajungă pe alte străzi este folosit în prezent pe Calea Galaţi. Primarul Marian Dragomir dă asigurări că Primăria se va îndrepta împotriva “Telor Invest” Bucureşti pentru recuperarea acestei pierderi.
În mod normal, contractul Primăriei Brăila cu bucureştenii de la “Telor Invest” expiră în ultima decadă a acestei luni, situaţie în care amplasamentul ar trebui eliberat de sarcini, aşa încât oficialităţile brăilene să poată organiza o nouă licitaţie pentru angajarea altei firme care să finalizeze asfaltarea Căii Galaţi, de la un capăt la celălalt. Primarul Dragomir se teme, însă, că “Telor Invest” ar putea uza de toate pârghiile legale pentru a refuza eliberarea amplasamentului chiar şi după ce contractul va ajunge la termen.
“Ne judecăm cu ei în continuare pentru a-i evacua de pe şantier, pe motiv că au întârziat foarte mult lucrările. Este posibil, însă, să refuze să plece chiar şi după 20 decembrie, când le expiră contractul, iar în situaţia asta lupta în justiţie se va prelungi. De aceea, este bine că măcar putem să astupăm provizoriu gropile existente în carosabil, până când situaţia se va lămuri”, ne-a mai spus primarul Marian Dragomir.
Pe lângă porţiunile de covor asfaltic turnate de “Micatis Prod” pe porţiunea de stradă din cartierul Vidin, în prezent se lucrează şi pe porţiunea de case, acolo unde CUP “Dunărea” a îngropat astă-vară conducte de apă şi canalizare pe transversalul străzii. Pentru că şi asfaltul turnat provizoriu pe şanţurile respective începuse să se taseze, Primăria le-a solicitat celor de la CUP “Dunărea” să astupe corespunzător toate acele şanţuri transversale, astfel încât să fie respectată până la capăt adresa trimisă de Poliţia Rutieră, care solicita să se ia măsuri pentru înlăturarea tuturor gropilor din carosabil care ar putea reprezenta un pericol pentru traficul auto.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧