Social Media

Social

Grătare în ciuda norilor, în Tabăra Lacu Sărat

Timp de citire: 4 minute

• chiar dacă vremea trăgea a ploaie, au fost destui brăileni care nu au renunţat la tradiţionalul grătar de 1 Mai • norii negri şi vântul puternic au avut, totuşi, un efect puternic asupra locului de picnic, care nu a mai fost nici pe departe la fel de aglomerat ca anul trecut
 
Nucleul dur al fanilor tradiţionalului grătar de 1 Mai nu s-a speriat de norii negri şi rafalele puternice de vânt. Aşa se face că, în jurul orei 11.00, circa 100 de persoane se aflau în tabăra din staţiunea Lacu Sărat, singurul loc amenajat legal pentru picnic din zona Brăilei. Mulţi s-au apucat de treabă imediat cum au ajuns, aprinzând focul şi pregătind tot ce era de pus pe masă, ca să fie siguri că reuşesc să îşi mănânce micii şi fripturile până începe ploaia. Pătrunse de frig, câteva fete mai sensibile se înfăşuraseră cu păturile pe care, în mod normal, ar fi trebuit să se aşeze la picnic. Chiar şi aşa, însă, toată lumea încerca să se distreze fără să ţină cont de vremea potrivnică. Aşa cum e moda de câţiva ani încoace, fiecare grup avea boxa lui şi muzica lui, iar ritmurile se amestecau printre copaci, într-o dezarmonie totală. Unii tineri încercau să îşi demonstreze talentele muzicale, în concursuri de karaoke făcute ad-hoc, ca să treacă timpul mai uşor până se prepara friptura de pe grătar.
Alte grupuri, formate din oameni trecuţi de prima tinereţe, se preocupau mai mult de micii de pe grătar decât de muzica de ascultat în boxele portabile. “Eu sunt de serviciu diseară, dar parcă fără un mic de 1 Mai nu avea niciun farmec. Dimineaţa relaxare, seara muncă…”, ne-a spus brăileanul Gurău A., care de vreo trei ani încoace a mers cu prietenii şi familia în tabăra de la Lacu Sărat de 1 Mai şi nu a vrut să rupă tradiţia nici anul acesta, chiar dacă vremea trăgea a ploaie.
Oricum, faţă de anul trecut, când a fost soare şi frumos de 1 Mai, numărul brăilenilor care au mers la locul de picnic din staţiune a fost incomparabil mai mic. Anul trecut, locul a fost arhiplin, iar aleile staţiunii erau invadate de maşini încât, la un moment dat, traficul se blocase pur şi simplu, iar cei prinşi în ambuteiaj nu mai puteau nici să înainteze, nici să dea înapoi. Anul acesta, totul a fost mai relaxat şi în ceea ce priveşte aglomeraţia din incinta taberei şi în privinţa autoturismelor de pe aleile staţiunii.
Singurul merit pentru această situaţie aparţine vremii nefavorabile. Dacă ar fi fost o zi însorită, cu siguranţă istoria s-ar fi repetat, deoarece, în afară de tabăra din Lacu Sărat, altă posibilitate de picnic într-un spaţiu special amenajat nu ar fi existat pentru brăileni.
După cum v-am mai informat, locul amenajat până în urmă cu trei ani de Primăria Brăila în pădurea din spatele Lacului Sărat rămâne inaccesibil, deoarece Direcţia Silvică refuză să mai permită folosirea grătarelor în acel fond forestier. Conducerea Direcţiei Silvice Brăila decisese, totuşi, ca anul acesta să permită activităţile de picnic în pădure, însă fără aprinderea focului. Astfel, brăilenii care voiau să iasă la iarbă verde ar fi putut merge în păduricea din “coada” lacului, fără a face grătar. Ei puteau veni cu sandvişuri şi chiar cu fripturi şi mici, însă toate acestea trebuia să fie preparate de acasă. Ieri, din cauza vremii nefavorabile, nu s-a dus nimeni la un picnic fără grătar în pădurea de lângă Lacul Sărat.
În incinta staţiunii, Primăria Chiscani a interzis să se aprindă grătare printre copacii de pe spaţiul verde. De altfel, ieri, pâlcul de copaci era înconjurat cu o bandă de avertizare “Acces interzis”.
La nivelul municipiului Brăila, Primăria evită să amenajeze locuri de picnic în zone împădurite precum Parcul Monument, Grădina Mare sau faleza Dunării. Primarul Marian Dragomir ne-a spus că legea nu permite amenajarea spaţiilor de picnic pe raza municipiului, iar pentru pădurile din apropiere nu s-a primit acceptul Direcţiei Silvice pentru astfel de activităţi.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧