Social Media

Social

”Ghiozdănel pentru școlărel”

Timp de citire: 4 minute

* campania are scopul de a sprijini elevii din comunitățile rurale să meargă la școală * până pe 10 septembrie puteți dona ghiozdane, caiete, penare, stilouri, creioane, carioci și orice alte rechizite de care elevii au nevoie * sigur, cine dorește poate oferi și sume de bani * donațiile se pot aduce la sediul redacției ”Obiectiv”, Strada Mihai Eminescu nr. 56 și vor fi făcute publice
 
Abandonul școlar este un fenomen pe care, din păcate, România nu îl poate stopa. Spre exemplu, numai în anul școlar 2018-2019, peste 35.000 de elevi din învățământul primar și gimnazial au abandonat școala, după cum arată datele Ministerului Educației. An de an, mii de copii se pierd în drumul spre școală, din cauză că familiile lor nu au resurse financiare pentru a le asigura strictul necesar, cum ar fi rechizitele. Iar cei mai mulți dintre copiii aflați în situația descrisă anterior provin din mediul rural.
Pentru a veni în sprijinul elevilor ce provin din medii defavorizate din județul Brăila și a le oferi șansa la educație și la un viitor mai bun, Forumul Tinerilor Brăila, Centrul de Tineret – Brăila Youth Hub, Asociația ”Pentru Adevăr” și cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” lansează campania ”Ghiozdănel pentru școlărel”.
Ce anume puteți dona? Ghiozdane și orice rechizite îi sunt necesare unui copil pentru a merge la școală: penar echipat sau stilouri, pixuri, creioane, carioci, riglă, radieră, ascuțitoare, trusă de geometrie etc., caiete dictando/matematică/tip I/tip II/caiete studențești/geografie/biologie/muzică/cu foaie velină, bloc de desen, acuarele, pensule, etichete caiete, foi A4, etc.
”De ce ne dorim ca fiecare copil să poată avea șansa la educație? Pentru că numai așa pot reuși singuri pe viitor. Ne dorim să nu aibă grija zilei de mâine. Le dorim să le fie bine și să ajungă „mari”. „Oameni mari”: profesori, medici, ingineri, cadre militare, polițiști, judecători sau ce visează ei să ajungă. (…)Mari genii ale omenirii au plecat din sărăcie și lipsă de resurse financiare. Haideți să credem în copiii care au nevoie de o șansă la educație. O mică șansă care le va fi încurajare pentru anul școlar ce se apropie cu pași repezi”, susține Gabriel Ion, președintele Forumului Tinerilor Brăila.
Așadar, dacă în perioada aceasta achiziționați rechizite pentru copilul vostru, vă îndemnăm să cumpărați un caiet și pentru un copil din mediul rural, care vrea să meargă la școală și are nevoie de susținere. Sau dacă sunteți tineri și vă faceți singuri cumpărăturile pentru începerea școlii, vă invităm să vă alăturați campaniei noastre. Orice ajutor în materie de rechizite este binevenit și va fi de mare folos pentru copiii mai puțin norocoși.
Donațiile inclusiv în bani  se pot aduce la sediul redacției ”Obiectiv”, de luni până vineri, între orele 10.00-16.00. Campania de donații este deschisă până pe 10 septembrie, iar donatorii și bunurile sau sumele de bani vor fi făcute publice, așa cum v-am obișnuit. Ulterior, în perioada 10-13 septembrie, redactorii ”Obiectiv” și voluntarii de la Forumul Tinerilor Brăila vor merge la școlile din mediul rural pentru a distribui rechizitele. Cu cât mai multe donații, cu atât mai mare va fi și numărul de școli în care vor ajunge.
Campania ”Ghiozdănel pentru școlărel” este derulată în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila și Consiliul Județean Brăila.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧