Social Media

Social

Garnizoana Brăila are un nou comandant

Timp de citire: 2 minute

• colonelul Vasile Ionescu a preluat comanda Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos” de la generalul Gheorghe Soare, care, mai nou, este locţiitor de comandant al Diviziei 2 Infanterie “Getica” Buzău
 
Brigada 10 Geniu “Dunărea de Jos” şi implicit Garnizoana Brăila au, începând de ieri, un nou comandant. Este vorba despre colonelul Vasile Ionescu, cel care a preluat comanda celei mai mari unităţi a garnizoanei noastre, Brigada 10 Geniu “Dunărea de Jos”, de la generalul de brigadă Gheorghe Soare. Asta după ce generalul Soare a preluat funcţia de locţiitor de comandant al Diviziei 2 Infanterie “Getica” Buzău.
Ceremonia de predare – primire a comenzii Brigăzii 10 Geniu s-a desfăşurat, ieri, începând cu ora 10.00, în curtea acestei mari unităţi militare brăilene. Cel care a preluat drapelul de luptă al Brigăzii 10 Geniu de la fostul comandant, generalul Soare, şi l-a înmânat actualului comandant, colonelul Ionescu, a fost generalul Gheorghiţă Vlad, comandantul Diviziei 2 Infanterie “Getica”.
La ceremonial au asistat numeroşi ofiţeri superiori brăileni, comandanţi şi locţiitori de comandanţi ai unităţilor militare din Garnizoana Brăila, iar ca reprezentanţi ai autorităţilor civile au fost de faţă prefectul Mădălina Cochino, preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac şi primarul Marian Dragomir. Au fost prezenţi, de asemenea, gen. (rez) Mihai Tofan, fost comandant al Brigăzii 10 Geniu, şi Aurel Simionescu, fost primar al Brăilei.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea militarilor Brigăzii 10 Geniu, însă înainte de acest moment solemn, noul comandant, colonelul Vasile Ionescu, a ţinut să îi ofere generalului Gheorghe Soare, din partea foştilor săi subordonaţi, o plachetă gravată cu un mesaj de mulţumire pentru contribuţia avută la consolidarea marii unităţi de geniu brăilene.
Colonelul Vasile Ionescu are 52 de ani, este căsătorit şi are un copil. A absolvit, în 1986, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate “Panait Donici”, arma Geniu, iar pe parcursul carierei a urmat numeroase cursuri de perfecţionare. În perioada 2006 – 2010, a fost comandantul Batalionului 72 Geniu “Matei Basarab”, din 2010 până în 2015 a fost şef de birou în cadrul Direcţiei Operaţii din Statul Major General, iar din 2015 a îndeplinit funcţia de locţiitor al comandantului Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos”.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧