SPORT
Foştii colegi de echipă de la Petrolul Ianca îl comemorează pe Ştefan Vrăbioru
• acţiunea va avea loc duminică, la Ianca, pe stadionul care îi poartă numele fostului fotbalist • organizatori sunt Primăria, Consiliul Local Ianca şi Viorel Ciucaşu
Duminică, 23 iulie, la Ianca va fi comemorat unul dintre cei mai buni fotbalişti care a evoluat de-a lungul timpului în judeţul Brăila, Ştefan Vrăbioru, iar acţiunea este organizată de Primăria şi Consiliul Local Ianca şi de un fost coleg de echipă de la Petrolul, Viorel Ciucaşu. Duminică, de la ora 10.00, pe stadionul care îi poartă numele, va avea loc un meci de “old boys” între jucătorii brăileni, cei din Ianca şi din localităţile din jur, care au evoluat la Petrolul şi au semnat pagini importante din istoria acestui fost mare club de fotbal din Ianca: Sandu Jalbă, Sorin Melţer, Vasile Ailuţoaie, Ionuţ Smeu, Nicu Jica, Nicolae Anghel, Sebastian Baciu, Marcel Mocanu, Petrea Anton, Vasile Brătianu, Mihai Hrincă, Nicolae Marcadonatu. Vor mai fi prezenţi fratele jucătorului comemorat, Cameluş Vrăbioru şi foştii antrenori ai Petrolului, Şerban Trofin, Ionel Iuga, Iacob Carst, Cristi Rusu, Nicolae Mihalache, precum şi fostul preşedinte al clubului, Ivan Dinu dar şi Iancu Teodorescu.
“Ne dorim ca la stadionul din Ianca să vină cât mai mulţi foşti colegi de echipă ai regretatului Ştefan Vrăbioru. Noi îi invităm la acest eveniment pe toţi foştii fotbalişti de atunci ai Petrolului Ianca, pe antrenori şi pe conducători. Vom organiza un meci de old boys, apoi îl vom comemora printr-o slujbă religioasă la care va participa şi fratele Cameluş Vrăbioru”, a declarat Viorel Ciucaşu.
Ştefan Vrăbioru a fost un fotbalist care s-a remarcat la Petrolul Ianca şi, în 1999, a ajuns în prima ligă, la Astra Ploieşti. În primul său meci de pe prima scenă a fotbalului românesc, cel din Giuleşti, cu Rapid, în minutul 70, Vrăbioru a căzut pe gazon şi toate încercările medicilor de a-l readuce la viaţă au fost în zadar. De la tragicul eveniment s-au scurs deja 18 ani. Pentru că fotbalistul a însemnat ceva pentru gruparea sportivă din Ianca, un fost coechipier, Viorel Ciucaşu, a luat iniţiativa de a-l comemora, astfel că Memorialul “Ştefan Vrăbioru” a ajuns în acest an la a VI-a ediţie.
SPORT
Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza
Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.
La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.
Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.
”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.
Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.
SPORT
Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a
Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.
Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.
”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.
”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.
Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.
După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.
























