Local
Fost candidat la Primărie, Mariana Bâtcă, închisoare cu suspendare pentru fraudarea fondurilor europene
* aceasta a fost acuzată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție de fraudă cu fonduri europene * Tribunalul Brăila a dat condamnarea cu acord de recunoaștere și a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani * sentința poate fi atacată cu apel
Sentința Tribunalului Brăila față de Mariana Bâtcă, fost candidat la Primăria Brăila, acuzată de fraudă cu fonduri europene de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. După cum se arată pe site-ul instanței, față de persoana acuzată au fost aplicate două pedepse de câte 8 luni închisoare, fiind vorba despre două infracțiuni de schimbarea a destinației fondurilor europene, în urma contopirii pedepselor fiind menținută una dintre pedepse, la care a fost adăugat un spor, astfel că a rămas pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendare. Condamnarea s-a aplicat cu acord de recunoaștere a vinovăției din partea inculpatei, fiind impuse și unele obligații. La data faptelor, inculpata era președinte al unei asociații non-guvernamentale. Este vorba de Mariana Bâtcă, președinte al asociației “ProDemocrația”, dosarul privind sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției fiind înregistrat la Tribunalul Brăila. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. “Admite acordul de recunoaștere a vinovăției, astfel cum a fost modificat prin proces-verbal de îndreptare a erorii materiale din 22.03.2021, încheiat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați cu inculpata Bâtcă Mariana, cercetată pentru săvârșirea a două infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Condamnă pe inculpata Bâtcă Mariana la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă săvârșită în perioada 01.01.2016 – 31.03.2017. Pe lângă pedeapsa principală de 8 luni închisoare, aplică inculpatei și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (…). În baza art. 182 alin. (1) din Legea nr.78/2000 – privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu aplicarea art. 480 alin. (4) Cod proc. penală – condamnă pe inculpata Bâtcă Mariana la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă săvârșită în perioada 01.02.2017 – 30.11.2017. (…) Dispune contopirea pedepselor principale aplicate: 8 luni închisoare și 8 luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care se va adăuga un spor de pedeapsă de 2 luni și 20 zile închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, în total va executa o pedeapsă principală rezultantă de 10 luni și 20 zile închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, au stabilit magistrații Tribunalului Brăila, soluția instanței din data de 16 aprilie fiind postată pe site.
În plus, după cum au decis judecătorii, pe durata termenului de supraveghere inculpata Bâtcă Mariana trebuie să se supună și altor obligații. Astfel, nu are voie să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Bibliotecii ”Panait Istrati” din municipiul Brăila sau în cadrul Școlii Generale “Ion Creangă” din Brăila pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciul de probațiune Brăila. Instanța a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 Cod Penal, potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei. Soluția poate fi atacată cu apel, însă deocamdată nu s-a formulat vreo contestație, după cum se arată pe site-ul Tribunalului Brăila.
Acuzațiile procurorilor DNA
Într-un comunicat transmis recent pe site-ul DNA și pe care l-am prezentat în ediția online a cotidianului nostru se arăta faptul că procurorii Direcției Naționale Anticorupție Galați au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unei inculpate, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de schimbarea a destinației fondurilor europene. Dosarul este înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, inculpat fiind Mariana Bâtcă, după cum se arată pe site-ul instanței, cea care a fost președinte al Asociației “ProDemocrația”, iar în 2016 a candidat ca independent pentru funcția de primar al Brăilei. Este vorba despre un dosar cu acuzații de fraudă cu fonduri europene.
După cum se arată în comunicatul postat pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii anticorupție din cadrul Serviciului Teritorial Galați au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unei inculpate, la data faptelor președinte al unei asociații, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene. „În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2016 – 2017, în contextul derulării a două contracte de finanțare nerambursabilă având ca obiect implementarea programelor «The First Step in Education, The First Step in Volunteering!» și «No For Bulling&Drug, Yes for Life!», inculpata, în calitate de președinte al unei asociații, ar fi schimbat fără respectarea dispozițiilor legale destinația fondurilor primite în scopul amintit mai sus, în valoare totală de 15.500 euro. Banii respectivi ar fi fost folosiți de inculpată în scopul co-finanțării altor proiecte pe care asociația le avea în derulare sau pentru achitarea unor obligații pecuniare care excedau obiectului contractului (remunerații, impozite, plăți către diverși furnizori de utilități necesare întreținerii sediului organizație etc.)”, se arată în comunicatul DNA.
În prezența avocaților, arată procurorii, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea pe o perioadă de un an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Brăila.
Reamintim că, la alegerile locale din 2016, Mariana Bâtcă a candidat ca independent, pentru funcția de primar, însă a obținut doar 2,4% din voturi.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















